CEDO: Cauza Bobes impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 726 din 26 noiembrie 2013 a fost publicata Hotararea CEDO din  9 iulie 2013 in Cauza Bobes impotriva Romaniei.

Din cuprins:

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Bobes impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Birsan, Jan Sikuta, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 18 iunie 2013,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

 

    PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 29.752/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Florentina Bobes (reclamanta), a sesizat Curtea la 10 august 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamanta a fost reprezentata de M. Livescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanta invoca o incalcare a principiului egalitatii armelor in procesul penal, prin faptul ca nu a putut sa adreseze intrebari persoanei care a depus plangerea penala aflata la originea condamnarii sale.

4. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 & 1 din Conventie s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna de catre Camera.

 

   IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

5. Reclamanta s-a nascut in anul 1953 si locuieste la Orlesti.

6. Intre 1995 si 2001 reclamanta a fost contabila unei societati comerciale al carei administrator si actionar principal a fost numita G.V. Incepand cu luna noiembrie 2000, timp de un an, reclamanta a fost mandatata sa administreze societatea din cauza starii de sanatate a lui G.V., care a necesitat spitalizari repetate.

7. In ianuarie 2002, G.V. a depus plangere penala in fata parchetului impotriva reclamantei pentru inselaciune, fals in inscrisuri si gestiune frauduloasa. Ea o acuza ca a sustras mai multe sume de bani din contabilitatea societatii si, astfel, a provocat un prejudiciu societatii de aproximativ 33 milioane lei (ROL), echivalentul a aproximativ 1 000 euro (EUR). Ulterior, G.V. a dat doua noi declaratii in fata parchetului indicand faptul ca reclamanta a falsificat mai multe ordine de plata si a sustras banii astfel obtinuti. Ea a solicitat o expertiza contabila pentru a determina intinderea prejudiciului.

8. Reclamanta a negat in fata parchetului toate acuzatiile. A afirmat ca i-a remis banii proveniti din ordinele de plata lui G.V., la domiciliul acesteia din urma. Reclamanta a precizat ca, date fiind increderea si prietenia care o legau de G.V. si luand in considerare starea acesteia de sanatate, nu i-a cerut sa semneze ordinele respective. A mai adaugat ca o parte din bani i-a dat lui G.I., sotul lui G.V. In final, reclamanta a solicitat o noua audiere a lui G.V., o confruntare cu aceasta si ascultarea parintilor lui G.V. care, potrivit reclamantei, au asistat de mai multe ori la momentul in care a predat sumele in litigiu.

9. Expertul contabil a concluzionat ca, intocmind si semnand in locul lui G.V. ordine de plata, reclamanta ar fi cauzat societatii un prejudiciu de aproximativ 78 milioane de ROL, echivalentul a aproximativ 2 000 EUR.

10. Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2002, parchetul a trimis-o in judecata pe reclamanta in fata Judecatoriei Valcea pentru inselaciune, fals in inscrisuri si gestiune frauduloasa. Parchetul a respins solicitarile de probatorii ale reclamantei, argumentand ca, avand in vedere probele deja existente in dosar si declaratiile partilor, confruntarea cu G.V., ascultarea sa si a parintilor acesteia erau inutile. Parchetul a propus ascultarea unui singur martor, G.I., sotul lui G.V.

11. In sedinta din 25 iunie 2003, G.I. a fost audiat in prezenta reclamantei si a avocatului acesteia. El a confirmat existenta unor relatii de prietenie cu reclamanta si faptul ca, in perioada in care sotia sa a fost bolnava, reclamanta a remis in mod repetat sume de bani care proveneau de la societate. G.I. a precizat ca pentru sumele respective a semnat ordinele de plata intocmite de reclamanta, care, totodata, le-a facut mai multe vizite la domiciliu pentru a-i da sotiei sale sume de bani. G.V. a fost prezenta la audieri in calitate de reprezentant al societatii.

12. La solicitarea reclamantei, s-a dispus o noua expertiza. Expertul a concluzionat ca gestiunea societatii, in lipsa lui G.V., nu a provocat niciun prejudiciu nici pentru societate, nici pentru asociati.

13. O a treia expertiza dispusa de instanta a ajuns la concluzia ca prejudiciul se ridica la aproximativ 73 milioane lei, adica aproximativ 1 900 EUR. Unul dintre experti a opinat ca prejudiciul era mai mic, de aproximativ 30 milioane ROL, adica aproximativ 750 EUR.

14. La 9 iunie 2004, reclamanta a solicitat instantei ascultarea lui G.V. Reclamanta sustinea ca rezultatele celor 3 expertize erau contradictorii si considera ca era necesara ascultarea lui G.V. pentru a se clarifica o serie de elemente factuale privind gestiunea societatii, inclusiv circumstantele in care ar fi adus la domiciliul acesteia banii care lipseau din conturile societatii. De asemenea, a adus o serie de critici in privinta concluziilor celei de-a treia expertize si a solicitat explicatii cu privire la metoda de calculare a prejudiciului.

15. Instanta a respins cererea privind ascultarea lui G.V. fara a oferi vreun motiv. De asemenea, a respins cererea referitoare la a treia expertiza.

16. Prin hotararea din 23 iunie 2004, reclamanta a fost condamnata la o pedeapsa de 8 luni inchisoare cu suspendare pe un termen de incercare de 2 ani si 8 luni pentru inselaciune, fals in inscrisuri si gestiune frauduloasa. Instanta a confirmat acuzatiile aduse de G.V. impotriva reclamantei si a concluzionat ca aceasta din urma a intocmit 19 ordine de plata in suma totala de 78 milioane de ROL, suma care nu a fost niciodata remisa asociatilor societatii si pe care si-a insusit-o. Reclamanta a fost condamnata sa plateasca aceasta suma drept compensatie pentru prejudiciul material.

17. Reclamanta a introdus apel impotriva hotararii, sustinand in special ca nu a avut posibilitatea de a-i adresa intrebari lui G.V. pentru a demonstra ca ea ii predase sumele in litigiu. Reclamanta a reamintit ca G.V. nu a fost audiata decat de parchet si acest fapt s-a produs in absenta sa, fara ca principiul contradictorialitatii sa fie respectat. Reclamanta a invocat art. 6 & 3 lit. d) din Conventia europeana a drepturilor omului in sprijinul acestei solicitari.

18. Tribunalul Valcea, competent sa se pronunte asupra apelului, a admis cererea de audiere a lui G.V. Desi a fost citata dupa procedura obisnuita, aceasta nu s-a prezentat la sedinta din 10 noiembrie 2004. Ea a depus la dosar un certificat medical si o scrisoare in atentia instantei. Certificatul indica faptul ca urmeaza un tratament hormonal in urma unui cancer la san si ca i s-a recomandat repausul. In scrisoare, G.V. afirma ca nu a putut sa se prezinte din cauza sanatatii sale si o acuza pe reclamanta ca a solicitat ascultarea cu singurul scop de a-i afecta sanatatea si de a o sicana. Reclamanta a insistat in fata instantei ca G.V. sa fie audiata, furnizand o declaratie extrajudiciara a unei terte persoane din care reiesea ca G.V. a fost vazuta in mod regulat deplasandu-se in afara domiciliului. Instanta a renuntat sa o mai audieze pe G.V., pe motiv ca aceasta era in imposibilitatea de a se prezenta in sedinta.

19. Prin decizia din 24 noiembrie 2004, tribunalul a mentinut condamnarea, dar a diminuat durata pedepsei aplicate reclamantei. Instanta a reamintit ca ascultarea lui G.V. nu a fost posibila din cauza starii acesteia de sanatate, dar a constatat ca afirmatiile ei in fata procurorului erau coroborate cu alte probe din dosar si, in special, cu prima expertiza contabila.

20. Reclamanta a formulat recurs impotriva acestei decizii, invocand din nou incalcarea principiului egalitatii armelor, garantat de articolul mentionat anterior din Conventie, ca urmare a imposibilitatii de a obtine convocarea lui G.V.

21. Prin decizia definitiva din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Pitesti a respins recursul. Instanta a constatat ca, avand in vedere probele din dosar, “nu exista nicio indoiala ca reclamanta a comis faptele pentru care a fost condamnata”. In motivarea hotararii nu era inclusa nicio mentiune referitoare la argumentul invocat de reclamanta, cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 3 lit. d) din Conventie.

 

    II. Dreptul intern relevant

22. Potrivit art. 63 din Codul de procedura penala (C. proc. pen.) probele depuse la dosarul unei anchete nu au o valoare dinainte stabilita. Instantele apreciaza liber valoarea fiecaruia dintre elementele de proba in functie de convingerea lor intima si de constiinta lor, in lumina tuturor probelor de la dosar.

23. Art. 86 C. proc. pen. si art. 327 C. proc. pen. prevad ca instanta procedeaza la ascultarea martorilor dupa ce il asculta pe inculpat si pe celelalte parti la procedura. Fiecare martor este invitat sa spuna tot ce stie despre faptele care fac obiectul cauzei, apoi presedintele si ceilalti membrii ai completului de judecata, urmati de procuror, pot sa ii adreseze intrebari. Atunci cand nu mai au intrebari sa ii adreseze, partea care a propus sa fie audiat si toti ceilalti participanti la procedura pot sa ii adreseze intrebari. Daca ascultarea unui martor nu este posibila, instanta dispune ca declaratia acestuia luata in cursul urmaririi penale sa fie citita in sedinta publica; instanta poate sa tina cont de aceasta in determinarea rezultatului cauzei.

24. Art. 74 C. proc. pen. prevede ca, in cazul in care martorul nu se poate prezenta in persoana la sedinta, instanta poate decide sa ii adreseze intrebari la locul in care se afla. Partile la procedura sau reprezentantii acestora au dreptul de a participa si de a adresa intrebari.

 

    IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 si art. 3 lit. d) din Conventie

25. Reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil, invocand imposibilitatea de a obtine interogarea martorului G.V., desi plangerea si declaratia acesteia din urma au stat la baza condamnarii sale. Aceasta invoca art. 6 & 1 si art. 3 lit. d) din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:

“1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (…) a cauzei sale, de catre o instanta (…) care va hotari (…) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa (…)

3. Orice acuzat are, in special, dreptul: […]

d) sa intrebe sau sa solicite ascultarea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si ascultarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; […]”

26. Guvernul contesta acest argument.

 

  A. Cu privire la admisibilitate

27. Guvernul isi exprima indoielile cu privire la vointa reclamantei de a sesiza Curtea. El sustine ca formularul cererii a fost semnat doar de reprezentanta sa.

28. Reclamanta raspunde ca i-a acordat imputernicire doamnei M. Livescu pentru a-i introduce cererea in fata Curtii.

29. Curtea ia act de faptul ca reclamanta a sesizat-o la 10 august 2005 prin intermediul reprezentantei sale, pe care a mandatat-o prin doua imputerniciri, datate 7 si 10 august 2005.

30. In aceste conditii, Curtea considera ca vointa reclamantei de a actiona in fata sa este lipsita de indoiala. De asemenea, constata ca respectiva cerere nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 & 3 din Conventie. Curtea subliniaza, in plus, ca aceasta cerere nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, asadar, sa fie declarata admisibila.

   B. Cu privire la fond

    1. Argumentele partilor

31. Reclamanta sustine ca plangerea lui G.V. si declaratiile acesteia facute in timpul urmaririi penale – potrivit carora reclamanta nu i-a predat anumite sume pe care le incasase – au fost luate in considerare de instantele nationale si ca au fost esentiale pentru a sta la baza condamnarii sale. Aceasta subliniaza ca nu a avut niciodata posibilitatea de a interoga acest martor pentru a clarifica circumstantele in care societatea a fost administrata in absenta lui G.V.

32. Reclamanta mentioneaza ca, la inceputul procesului, G.V. a fost prezenta la o audiere in calitate de reprezentant al societatii, dar, mai tarziu, a refuzat sa mai participe la audieri. Or, ascultarea lui G.V. era cu atat mai necesara cu cat concluziile expertizelor financiar-contabile pareau a fi contradictorii in ceea ce priveste existenta unui prejudiciu si modul in care acesta a fost cauzat. Afirmand, pe de o parte, ca nu s-a dovedit ca G.V. se afla in imposibilitatea absoluta de a depune marturie, reclamanta critica in continuare faptul ca Tribunalul nu a luat in considerare solutii alternative, ca de exemplu amanarea sedintei pentru o data care ar fi permis ca G.V. sa fie ascultata.

33. Guvernul subliniaza ca Tribunalul a admis cererea reclamantei privind convocarea lui G.V. si ca a decis, numai dupa ce a constatat imposibilitatea acesteia de a se prezenta in fata instantei din cauza starii sale de sanatate, sa nu o mai interogheze. In plus, Guvernul subliniaza ca reclamanta nu a solicitat ascultarea lui G.V. in sedinta la care aceasta a fost prezenta.

34. In orice caz, Guvernul sustine ca declaratiile lui G.V. nu au fost esentiale pentru condamnarea reclamantei. Guvernul considera ca instantele interne au procedat la o analiza detaliata a tuturor probelor, inclusiv declaratiile partilor, expertizele si inscrisurile depuse la dosar. Acestea si-au motivat in mod corespunzator deciziile, pe baza probelor care sustineau teza vinovatiei reclamantei.

 

    2. Motivarea Curtii

a) Principii aplicabile

35. In hotararea pronuntata de Marea Camera in Cauza Al-Khawaja si Tahery impotriva Regatului Unit (nr. 26.766/05 si 22.228/06, pct. 118, CEDO 2011), Curtea a precizat criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate in temeiul art. 6 & 3 lit. d) din Conventie in ceea ce priveste absenta martorilor la sedinta. Astfel, Curtea a reamintit ca acele cerinte de la art. 6 & 3 constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat la paragraful 1 al acestei dispozitii, de care este necesar sa se tina seama la aprecierea caracterului echitabil al procedurii. De asemenea, atunci cand examineaza un capat de cerere intemeiat pe art. 6 & 1, Curtea trebuie in esenta sa stabileasca daca procedura penala a avut, in ansamblu, un caracter echitabil [a se vedea, dintre hotararile recente, Taxquet impotriva Belgiei (MC), nr. 926/05, pct. 84, 16 noiembrie 2010, cu referintele citate acolo]. In acest scop, are in vedere procedura in ansamblu si verifica respectarea nu numai a dreptului la aparare, ci si a interesului public si al victimelor ca autorii incalcarii sa fie cercetati potrivit legii [Gafgen impotriva Germaniei (MC), nr. 22.978/05, pct. 175, CEDO 2010] si, dupa caz, a drepturilor martorilor (a se vedea, printre multe altele, Doorson impotriva Tarilor de Jos, 26 martie 1996, pct. 70, Culegere de hotarari si decizii 1996-II). Curtea reaminteste, tot in acest context, ca admisibilitatea probelor este subordonata normelor de drept intern si instantelor nationale si ca singura ei sarcina este de a stabili daca procedura a fost echitabila (Gafgen, citata anterior, pct. 162, cu referintele citate acolo).

36. Art. 6 & 3 lit. d) consacra principiul conform caruia inainte ca un acuzat sa poata fi declarat vinovat toate probele acuzarii trebuie prezentate in principiu in fata acestuia in sedinta publica, in vederea unei dezbateri contradictorii. Principiul in cauza nu se aplica fara exceptii, acestea putand fi acceptate doar sub rezerva dreptului la aparare; ca regula generala, acestea impun sa i se ofere acuzatului o posibilitate adecvata si suficienta de a contesta marturiile acuzarii si de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depozitiei acestora sau ulterior (a se vedea hotararile Luca impotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 39, CEDO 2001-II, si Solakov impotriva “Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei”, nr. 47.023/99, pct. 57, CEDO 2001-X).

37. Din acest principiu general decurg, conform jurisprudentei Curtii, doua cerinte: prima – absenta unui martor trebuie justificata de un motiv serios; a doua – atunci cand o condamnare se bazeaza in intregime sau intr-o proportie considerabila pe depozitiile unei persoane in cazul careia acuzatul nu i-a putut adresa intrebari sau nu a putut solicita ascultarea acesteia nici in stadiul de instrumentare, nici in cursul dezbaterilor, dreptul la aparare poate fi restrans in mod incompatibil cu garantiile prevazute la art. 6 (dispozitia privind proba “unica sau decisiva”) [Al-Khawaja si Tahery (MC), citata anterior, pct. 119].

38. In fiecare cauza in care problema caracterului echitabil al procedurii se pune in raport cu o depozitie a unui martor absent, este necesar sa se stabileasca daca exista elemente care sa compenseze suficient inconvenientele legate de admiterea unei asemenea probe pentru a permite o apreciere corecta si echitabila a credibilitatii acesteia. Examinarea acestei chestiuni permite pronuntarea unei condamnari numai in cazul in care depozitia martorului absent este suficient de credibila tinand seama de importanta ei in cauza [Al-Khawaja si Tahery (MC), citata anterior, pct. 147].

b) Aplicarea in speta

39. Curtea constata ca in prezenta cauza G.V. a depus plangere impotriva reclamantei si a fost interogata de parchet in absenta reclamantei sau a avocatului acesteia. Desi reclamanta a solicitat un nou interogatoriu, parchetul si instantele interne au respins cererea sa prin argumente lapidare, desi reclamanta a detaliat motivele si utilitatea acestei masuri de administrare a probei. Curtea considera ca nu i se poate imputa reclamantei ca nu a solicitat ascultarea lui G.V. in cursul sedintei din 25 iunie 2003, deoarece, in cursul respectivei sedinte, G.V. a fost prezenta in calitate de reprezentant al societatii, si nu de martor. Tribunalul, singura instanta care putea solicita ca G.V. sa fie audiata, a revenit asupra deciziei sale din cauza starii de sanatate a martorului. Avand in vedere certificatul medical furnizat de persoana in cauza, Curtea admite ca starea de sanatate a martorului constituia o justificare suficienta pentru absenta in fata instantei si pentru incuviintarea declaratiilor sale.

40. Curtea ia act de faptul ca totusi instantele nationale nu au luat niciodata in considerare posibilitatea de a-i adresa intrebari lui G.V. in alta parte decat la sediul instantei. Or, Codul de procedura penala ii autoriza pe magistrati sa ii adreseze intrebari lui G.V. la domiciliu, daca aceasta se afla in imposibilitatea de a comparea in fata instantei.

41. Curtea subliniaza in continuare ca instantele nationale, pentru a stabili temeiul constatarii vinovatiei reclamantei, s-au bazat in mod hotarator pe declaratiile lui G.V. in fata organelor de ancheta, acuzand-o pe reclamanta ca a falsificat mai multe ordine de plata si a sustras banii astfel obtinuti (a se vedea supra, pct. 16 si 19).

42. Prin urmare, este necesar sa se examineze daca aceste depozitii au fost contrabalansate de garantii procedurale solide pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii.

43. Curtea observa ca, prin faptul ca i-a respins cererile, o parte esentiala a apararii reclamantei – care se baza in principal pe intrebarile in contradictoriu adresate lui G.V., pentru a dovedi ca i-a predat personal sumele de bani in litigiu si ca a omis sa ii solicite semnarea acestor ordine ca urmare a legaturilor lor de prietenie si a starii de sanatate a lui G.V. – s-a dovedit a fi compromisa (a se vedea, mutatis mutandis, Vaturi impotriva Frantei, nr. 75.699/01, pct. 58, 13 aprilie 2006). Faptul ca reclamanta a reiterat pe parcursul intregii proceduri cererea de ascultare a lui G.V. demonstreaza importanta pe care o acorda acestui element al apararii.

44. Desi este adevarat ca reclamanta a putut sa adreseze intrebari lui G.I., sotul lui G.V., acest martor, care de altfel a confirmat faptul ca reclamanta le-a predat in mod regulat sume de bani provenite de la societate, nu s-a pronuntat cu privire la imprejurarile in care o parte din aceste sume au fost predate sotiei sale.

45. In plus, realizarea a 3 expertize contabile nu poate compensa faptul ca G.V. nu a fost ascultata, in masura in care singurul obiectiv al acestora consta in a preciza numeric eventualul prejudiciu adus societatii, si nu de a se pronunta cu privire la raspunderea penala a reclamantei. In plus, concluziile acestor expertize sunt contradictorii, iar reclamanta a solicitat ca G.V. sa fie ascultata, explicand ca marturia acesteia din urma este necesara pentru a clarifica mai multe aspecte privind administrarea societatii si originea pretinsului prejudiciu.

46. In fine, Curtea constata ca instantele interne au acordat depozitiilor facute de G.V. aceeasi greutate ca si unei declaratii facute in fata instantei, fara a face referire la riscul de a se baza pe o marturie facuta de o persoana care nu a fost interogata in conditii de contradictorialitate (a se vedea, a contrario, Mariana Marinescu impotriva Romaniei, nr. 36.110/03, pct. 79, 2 februarie 2010, si, mutatis mutandis, Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, pct. 157 si 164).

47. In consecinta, avand in vedere caracterul esential al depozitiilor facute de G.V. si in lipsa unor probe cu care sa poata fi coroborate, Curtea considera ca autoritatile interne nu au furnizat reclamantei elemente de natura sa compenseze dezavantajele asociate admiterii ca atare a declaratiilor date de G.V. Prin urmare, avand in vedere caracterul echitabil al procesului in ansamblu, Curtea concluzioneaza ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie, coroborat cu art. 6 & 3 lit. d).

 

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

48. Potrivit art. 41 din Conventie,

“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

 

   A. Prejudiciu

49. Reclamanta sustine ca a suferit un prejudiciu material pe care il evalueaza la 4.577,36 euro (EUR), reprezentand sumele pe care a fost condamnata sa le plateasca societatii, precum si costurile de recuperare. De asemenea, sustine ca a suferit un prejudiciu moral considerabil, cu consecinte negative pentru sanatatea si viata sa profesionala, pentru reparatia caruia pretinde 15.000 EUR.

50. In ceea ce priveste pretinsul prejudiciu material, Guvernul sustine ca acesta nu are nicio legatura de cauzalitate cu incalcarea in cauza. In ceea ce priveste prejudiciul moral invocat, Guvernul sustine ca nu exista nicio legatura de cauzalitate clara cu incalcarea pretinsa si ca suma solicitata este excesiva. Cu titlu subsidiar, Guvernul apreciaza ca o constatare a unei incalcari ar reprezenta in sine o reparatie echitabila. In fine, Guvernul considera ca redeschiderea procesului penal in temeiul art. 408^1 din Codul de procedura penala reprezinta un mod adecvat de redresare a unei eventuale incalcari constatate.

51. Curtea subliniaza ca singurul temei de retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in faptul ca reclamanta nu a beneficiat de un proces echitabil. Desigur, Curtea nu poate specula cu privire la posibilul rezultat al procesului in caz contrar, dar apreciaza rezonabil sa considere ca persoana in cauza a suferit o pierdere a unei sanse reale in procesul mentionat [Pelissier si Sassi impotriva Frantei (MC), nr. 25.444/94, pct. 80, CEDO 1999-II].

52. Prin urmare, pronuntandu-se in echitate, in temeiul art. 41, Curtea acorda reclamantei suma de 2.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

 

    B. Cheltuieli de judecata

53. Reclamanta solicita, de asemenea, 500 EUR pentru cheltuielile suportate in fata instantelor interne si 260 EUR pentru cele suportate in fata Curtii. Aceasta furnizeaza documente justificative pentru cheltuielile efectuate in vederea traducerii observatiilor sale in fata Curtii. Reclamanta nu solicita rambursarea cheltuielilor efectuate pentru reprezentarea sa in fata Curtii si precizeaza ca asistenta juridica a fost asigurata pro bono.

54. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor efectuate, cu conditia sa fie reale, necesare si rezonabile.

55. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde reclamantei suma de 500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata.

 

    C. Dobanzi moratorii

56. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

    In unanimitate,

    CURTEA:

    1. declara cererea admisibila;

    2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 & 1 si 3 lit. d) din Conventie;

    3. hotaraste:

    a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

    (i) 2.500 EUR (doua mii cinci sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

    (ii) 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;

    b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;

    4. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la 9 iulie 2013, in conformitate cu art. 77 & 2 si 3 din Regulament.

 

 
 

— ♦ —

..

.
Conceput şi redactat de profesionişti ai dreptului, magistraţi şi diplomaţi, această lucrare reprezintă un ghid de referinţă pentru toţi cei interesaţi de protecţia europeană a drepturilor omului, deopotrivă magistraţi, avocaţi, notari, executori judecătoreşti, profesori şi studenţi, dar şi justiţiabili, atraşi de mirajul Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerată nu de puţine ori drept singura cale „serioasă” pentru soluţionarea unui litigiu.

Dicţionarul cuprinde 153 de termeni şi se remarcă prin:
– bogăţia explicaţiilor care însoţesc termenii
– abordarea limpede a conceptelor
– referirea amplă la jurisprudenţa CEDO (1957-2013)
– suport bibliografic bogat
– corelaţii legislative
– adagii latineşti
.
.
.
.
.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close