Top cele mai bune domenii de investitii in 2014, in Romania

feature photo

In 2014, agricultura, IT-ul si externalizarea serviciilor vor fi principalele domenii de interes pentru investitorii straini in Romania, potrivit aprecierilor Accace, una dintre principalele companii de externalizare şi consultanţa de afaceri din Europa Centrala şi de Est.  

Dintre domeniile de interes de anul viitor, agricultura va atrage cele mai multe investitii, insa procentul nu poate fi estimat. „Principalul argument pentru agricultura este interesul major al fondurilor de investitii straine pentru cumpararea de terenuri si ferme, dar si pentru cultivarea si operarea acestora. Terenul din Romania prezinta avantaje majore pentru investitori, datorita faptului ca exista suprafete foarte mari de teren care pot fi incadrate in zona de culturi bio, fapt ce ridica pretul produsului final”, explica Bogdan Badea, Managing Director Accace in Romania.

IT-ul ramane si el un domeniu de interes, datorita cresterii cererii de aplicatii sau dezvoltarii de programe, unde Romania este privita ca una dintre cele mai mature piete pentru externalizare. Nu in ultimul rand, un domeniu care a atras si atrage in continuare companii este cel al centrelor de externalizare, cu un potential foarte mare. Deosebirea fata de primele doua domenii mentionate este aceea ca genereaza venituri mai mici pentru economie, insa are avantajul de a crea cele mai multe locuri de munca.

In plus, trebuie mentionat faptul ca unul dintre factorii care au atras companiile in ultima perioada, dar care de multe ori trece neobservat, este chiar dezvoltarea pietei locale de  externalizare. Motivul este simplu: furnizorii de servicii de externalizare vin in sprijinul companiilor si, implicit, in sprijinul investitorilor, prin raportul avantajos calitate – pret al serviciilor prestate, simplificand procesele interne si crescand increderea investitorului in piata locala, prin diminuarea impactului negativ al impredictibilitatii fiscale si preluarea poverii administrative.

Este Romania pregatita pentru investitorii straini?

Analizand nivelul de pregatire al Romaniei in ceea ce priveste investitiile straine, descoperim o serie de avantaje si dezavantaje pe care tara noastra le prezinta. Avantajele Romaniei fata de tarile din regiune raman in continuare forta de munca si costurile operationale scazute, in timp ce punctele slabe sunt reprezentate de birocratie, pe care investitorii o percep ca fiind excesiva, si lipsa predictibilitatii fiscale.

Forta de munca este privita din doua perspective: in primul rand vorbim de costul mai redus fata de tarile din regiune, apoi de o pregatire mai buna atat in ceea ce priveste limbile straine, cat si expertiza pe zona de IT. Pe de alta parte, schimbarile dese ale legislatiei fiscale sperie multi investitori. Avem, desigur, clienti care au fost nevoiti sa isi schimbe strategia din Romania din cauza modificarilor fiscale neasteptate, insa in final conteaza cum venim noi in intampinarea acestora, ce solutii le oferim pentru a continua sa investeasca in piata locala”, a explicat Bogdan Badea.

De altfel , lipsa predictabilitatii in zona legislativa si cea fiscala se numara printre principalele riscuri in ceea ce priveste investitiile in Romania, iar in anumite domenii, cum ar fi IT-ul, se poate vorbi si despre dificultati in a gasi forta de munca specializata.

Cu toate acestea, printre cei mai activi investitori in Romania se numara fondurile de investitii si companiile din Europa de Vest, insa nu exista o segmentare clara a domeniilor de care acestia sunt interesati.

Sursa: Accace Romania

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close