Cesiunea de creante- modificari fiscale favorabile din 2014

Anul 2013 poate fi caracterizat drept un an cu importante schimbari legislative, atat fiscale, juridice cat si contabile. Din punct de vedere al legislatiei fiscale, Codul Fiscal a suferit nu mai putin de sase modificari aprobate de Guvern. De asemenea, o serie de amendamente cu impact fiscal au fost aduse si legislatiei contabile aplicabila societatilor nereglementate de BNR cat si institutiilor financiar nebancare.
Maria Florea – Senior Tax Consultant, Deloitte Tax SRL, Cristiana Oprea – Tax Consultant, Deloitte Tax SRL.

O parte dintre modificarile legislative au fost determinate de procedura de „infringement” declansata de Comisia Europeana Romaniei, ca urmare a faptului ca prevederile legislative interne nu erau conforme cu legislatia Uniunii Europene. Romania a trebuit sa actioneze in consecinta, pentru a evita eventuale sanctiuni si penalitati, dar si pentru a nu se ajunge in situatia in care contribuabilii ar fi putut reactiona si declansa demersuri impotriva statului roman ca urmare a mentinerii unor prevederi legislative neechitabile si dezavantajoase pentru o parte dintre acestia.

Unul dintre avizele transmise Romaniei de catre Comisia Europeana a privit reglementarile contabile privind evaluarea si contabilizarea creantelor achizitionate de contribuabili cesionari. Prin urmare, legislatia a fost modificata, urmand ca incepand cu 1 ianuarie 2014, creantele preluate prin cesiune sa fie recunoscute in contabilitate la costul de achizitie/pret si nu la valoarea nominala, asa cum este prevazut in prezent. Modificarea atrage si o optimizare fiscala pentru cesionari, dat fiind ca nu se va mai impozita un venit ce nu a fost efectiv realizat, pentru diferenta dintre valoarea nominala si pretul de achizitie a creantelor.

Evolutia legislatiei privind cesiunea de creante

Cesiunea de creante este o operatiune prin care un creditor transfera unei alte persoane o creanta a sa. In termeni juridici, este mijlocul prin care o persoana/cedent, transmite cu titlu oneros sau gratuit, dreptul sau de creanta unei alte persoane/cesionar, cel din urma putand incasa de la debitor creanta primita. Cedentul poate fi remunerat intr-o astfel de operatiune, pretul fiind stabilit si in functie de probabilitatea de recuperare a creantelor de catre cesionar. La nivelul cedentului, o astfel de operatiune determina stingerea datoriilor/creantelor, ajuta la imbunatatirea fluxului de numerar prin recuperarea partiala a creantelor prin pretul cesiunii, la eficientizarea activitatii economice prin eliminarea costurilor cu posibile activitati de recuperare, executare silita a debitorilor etc.

Privind retroactiv, prevederile legislative privind cesiunea de creante au suferit modificari, dorindu-se relaxarea si alinierea acestora la standardele europene pentru toti contribuabilii. Cu toate acestea, pana in prezent, pentru contribuabilii cesionari, nu au fost adoptate masuri avantajoase si echitabile, existand diferente de tratament contabil intre societatile nereglementate de BNR, institutiile financiar nebancare si institutiile bancare.

Mai precis, in prezent, in cazul cesionarilor societati nereglementate de BNR cat si institutii financiar nebancare, diferenta dintre valoarea nominala a portofoliului de creante achizitionat si pretul achitat cedentului trebuie recunoscuta ca venit din exploatare, impozabil la nivelul societatii primitoare. Prin urmare, aceasta este obligata sa plateasca impozit neavand insa certitudinea realizarii efective a venitului. Altfel spus, cesionarul achizitioneaza un portofoliu de creante pentru un pret mai mic decat valoarea nominala, intrucat probabilitatea de recuperare a acestor creante este mica, insa se afla in situatia suportarii impozitarii unui venit fictiv si care probabil nu va fi realizat niciodata in totalitate. In prezent, doar institutiile bancare recunosc portofoliile achizitionate la cost de achizitie/pret.

Incepand cu 1 iulie 2012 s-a incercat diminuarea impactului fiscal la nivelul cesionarului, prin introducerea in Codul Fiscal a unei prevederi privind deductibilitatea provizioanelor constituite in limita dintre valoarea nominala a creantei si pretul achitat cedentului. Aceasta prevedere a fost de bun augur pentru societatile nereglementate, intrucat institutiile financiar nebancare puteau beneficia deja de posibilitatea deducerii anumitor tipuri de provizioane in concordanta cu reglementarile BNR. Cu toate acestea, problema nu a fost rezolvata in totalitate, datorita aplicarii unor conditii restrictive in scopul sustinerii deductibilitatii acestor provizioane:

1. preluarea portofoliului de creante doar de la institutii de credit (in speta banci);

2. portofoliul de creante nu trebuia transferat de la/datorat de o persoana afiliata.

Nivelul provizionului ar fi diminuat in intregime impactul impozitarii venitului, daca acesta ar fi fost deductibil in totalitate. In practica insa, nu puteau beneficia de deducerea provizioanelor societati care fie au achizitionat creante de la entitati (altele decat banci) sau din cadrul grupului, de la entitati afiliate. In astfel de situatii, provizioanele ar fi fost nedeductibile fiscal.

Incepand cu 1 ianuarie 2014 creantele preluate prin cesiune vor fi recunoscute in contabilitate la costul de achizitie de catre toti contribuabilii (entitati nereglementate, institutii financiare nebancare si banci), urmand ca orice suma mai mare primita peste costul de achizitie sa fie impozitata ca si venit. Totodata, noile modificari prevad realizarea de ajustari pentru creante recunoscute anterior la valoarea nominala, in scopul prezentarii lor la costul de achizitie.

Impactul asupra mediului de afaceri

In contextul economic international, numeroase companii se confrunta cu portofolii neperformante de creante. Mijlocul juridic de cesiune a creantelor poate reprezenta in anumite situatii solutia optima pentru cedenti, data fiind recuperarea partiala a creantelor, cresterea fluxului de numerar, eficientizarea activitatii sau respectarea cerintelor legislative pentru institutiile reglementate.

Pentru cesionari, intrucat societatile reglementate de BNR nu erau dezavantajate din punct de vedere fiscal, noua modificare va avea un impact fiscal pozitiv in special asupra societatilor comerciale nereglementate, care pana in prezent nu puteau beneficia nici macar de avantajul deducerii provizioanelor. Putem asista in noul an la impulsionarea transferului de creante in Romania si o crestere a activitatii societatilor specializate in cesiunea si recuperarea de creante datorita optimizarii fiscale determinate de noile modificari legislative.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close