CEDO: Cauza Ion Tudor impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 208 din 24 martie 2014 a fost publicata Hotararea CEDO din 17 decembrie 2013 in Cauza Ion Tudor impotriva Romaniei.

Din cuprins:

                                 HOTARAREA

                           din 17 decembrie 2013

                   in Cauza Ion Tudor impotriva Romaniei

                                Strasbourg

                          (Cererea nr. 14.364/06)

 

Hotararea devine definitiva in condiţiile prevazute la art. 44 & 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Ion Tudor impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Birsan, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecatori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 26 noiembrie 2013,

pronunţa prezenta hotarare, adoptata la aceeaşi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 14.364/06 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant roman, domnul Ion Gheorghe Tudor (reclamantul), a sesizat Curtea la 31 martie 2006, in temeiul art. 34 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale (Convenţia).

2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de coagentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul s-a plans ca procesul penal impotriva sa a fost inechitabil, mai ales in masura in care a fost condamnat fara sa fi fost audiat personal de catre instanţa de ultim grad de jurisdicţie.

4. La 15 septembrie 2011, cererea a fost comunicata Guvernului.

IN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1973 şi locuieşte in Targu Jiu.

6. La 15 noiembrie 2002, reclamantul şi M.P. au fost trimişi in judecata pentru talharie şi omor deosebit de grav. Pe parcursul procedurii, reclamantul a pledat nevinovat.

In declaraţiile date poliţiei şi procuraturii, coinculpatul reclamantului a declarat ca savarşisera faptele impreuna. Acesta şi-a schimbat poziţia in faţa instanţei, declarand ca a acţionat pe cont propriu şi ca reclamantul nu participase la respectivele infracţiuni.

7. La 16 decembrie 2003, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe reclamant la 23 de ani de inchisoare pentru savarşirea infracţiunii de omor. Instanţa şi-a bazat sentinţa pe probele aflate la dosar, inclusiv declaraţiile date de ambii inculpaţi in timpul anchetei şi in faţa instanţei, precum şi pe declaraţiile martorilor şi probele medico-legale. Instanţa a concluzionat ca ambii inculpaţi savarşisera infracţiunile.

8. La 28 iunie 2004, Curtea de Apel Craiova a casat hotararea respectiva şi a retrimis dosarul cauzei la tribunal spre reexaminare.

9. La 13 iulie 2004, Tribunalul Gorj a ascultat declaraţiile reclamantului şi ale celuilalt inculpat. La 20 decembrie 2004, instanţa l-a condamnat pe reclamant la 23 de ani de inchisoare.

10. Ambii inculpaţi au declarat apel. Curtea de Apel Craiova a reexaminat fondul cauzei. Instanţa a examinat probele administrate deja, a ascultat declaraţiile inculpaţilor, a suplimentat probatoriul şi a ascultat pledoariile avocatului apararii şi ale procurorului.

11. La 22 septembrie 2005, instanţa l-a achitat pe reclamant, considerand ca probele aflate la dosar nu dovedeau intr-un mod convingator legatura reclamantului cu talharia.

12. Procurorul a declarat recurs, motivand ca, in speţa, curtea de apel a evaluat in mod eronat probele şi s-a bazat exclusiv pe probele administrate direct in faţa acesteia, ignorand probele prezentate in cursul anchetei penale şi in faţa instanţelor inferioare. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ascultat pledoariile avocatului apararii şi ale procurorului. Inainte de a incheia dezbaterile, instanţa a dat ultimul cuvant inculpaţilor.

13. Prin hotararea definitiva din 8 februarie 2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia curţii de apel, a reexaminat probele aflate la dosar şi a menţinut decizia tribunalului din 20 decembrie 2004. Inalta Curte a constatat ca, in speţa, curtea de apel nu evaluase probele corespunzator şi ignorase informaţii importante din dosar, in special declaraţiile date de coinculpat imediat dupa savarşirea infracţiunilor, declaraţii care il incriminau pe reclamant. Instanţa a reevaluat probele şi a constatat ca primele declaraţii date de coinculpat se coroboreaza cu celelalte probe.

 

II. Dreptul intern relevant

14. Dispoziţiile relevante din Codul de procedura penala, in vigoare la data faptelor aflate la originea prezentei cereri, sunt descrise in Constantinescu impotriva Romaniei (nr. 28.871/95, pct. 37, CEDO 2000-VIII).

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Convenţie

15. Reclamantul se plange ca procesul penal declanşat impotriva sa nu a fost echitabil. Acesta s-a plans, in special, de modul diferit de interpretare a probelor de catre instanţele naţionale şi a subliniat ca, in urma analizei probelor, curtea de apel a pronunţat o hotarare de achitare, in timp ce Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat din nou in baza probelor aflate la dosar. Acesta a invocat art. 5 & 1 şi art. 6 & 1 din Convenţie.

Curtea considera ca plangerea trebuie examinata numai in temeiul art. 6 & 1 din Convenţie, ale carui dispoziţii relevante sunt redactate dupa cum urmeaza:

“Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil […] a cauzei sale, de catre o instanţa […], care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzaţii in materie penala indreptate impotriva sa.”

A. Cu privire la admisibilitate

16. Curtea constata ca prezenta cerere nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 & 3 lit. a) din Convenţie. In continuare, constata ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele parţilor

17. Reclamantul a reiterat ca procesul penal declanşat impotriva sa a fost inechitabil.

18. Guvernul a afirmat ca procesul penal a fost echitabil. Reclamantul a luat parte la proces, a propus probe in apararea sa şi a luat cunoştinţa de probele in acuzare in şedinţa publica. Acesta a dat declaraţii atat in faţa tribunalului, cat şi in faţa curţii de apel. Reclamantul nu a solicitat o noua administrare a probelor de catre Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

19. De asemenea, Guvernul a afirmat ca prezenta cauza nu prezinta nicio circumstanţa speciala care sa necesite o noua administrare a probelor, dat fiind faptul ca martorii şi-au menţinut declaraţiile pe parcursul procedurii. Singura persoana care şi-a schimbat declaraţia a fost coinculpatul, insa Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat de ce a acordat precadere declaraţiilor sale iniţiale in detrimentul celor facute ulterior in cursul procesului.

2. Motivarea Curţii

a) Principii generale

20. Curtea reitereaza ca modul in care se aplica art. 6 in cazul proceselor inaintea instanţelor de control judiciar depinde de trasaturile specifice proceselor respective; este necesar sa se ia in considerare ansamblul procedurii interne şi rolul instanţei ce judeca cauza in calea de atac.

21. Cu toate acestea, atunci cand o instanţa de control judiciar este competenta sa analizeze atat situaţia de fapt, cat şi chestiunile de drept şi sa studieze in ansamblu problema vinovaţiei, ea nu poate, din motive ce ţin de echitatea procedurii, sa tranşeze asupra chestiunilor respective fara o apreciere nemijlocita a declaraţiilor persoanei care susţine ca nu a comis actul considerat ca infracţiune (a se vedea, printre multe alte hotarari, Ekbatani impotriva Suediei, 26 mai 1988, pct. 32, seria A nr. 134; Constantinescu, citata anterior, pct. 55; Sandor Lajos Kiss impotriva Ungariei, nr. 26.958/05, pct. 22, 29 septembrie 2009; Sinichkin impotriva Rusiei, nr. 20.508/03, pct. 32, 8 aprilie 2010; Lacadena Calero impotriva Spaniei, nr. 23.002/07, pct. 36 şi 38, 22 noiembrie 2011; Hanu impotriva Romaniei, nr. 10.890/04, pct. 32, 4 iunie 2013).

22. In plus, Curtea considera ca, pentru stabilirea temeiniciei acuzaţiilor in materie penala, ascultarea inculpatului in persoana ar trebui sa fie regula generala. Orice derogare de la acest principiu ar trebui sa fie excepţionala şi supusa unei interpretari restrictive (a se vedea, in special, Popa şi Tanasescu impotriva Romaniei, nr. 19.946/04, pct. 46, 10 aprilie 2012).

 

b) Aplicarea acestor principii in prezenta cauza

23. Revenind la prezenta cauza, Curtea observa ca nu se contesta faptul ca reclamantul a fost mai intai condamnat de tribunal, apoi a fost achitat de curtea de apel, iar apoi a fost condamnat din nou de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tribunalul şi curtea de apel au procedat la audierea directa a reclamantului, insa Inalta Curte nu l-a audiat şi nici nu a administrat direct alte probe.

24. Curtea reaminteşte ca, deşi dreptul inculpatului de a avea ultimul cuvant in faţa instanţei este desigur important, acesta nu poate echivala cu dreptul sau de a fi audiat de catre instanţa in timpul dezbaterilor (a se vedea Constantinescu, citata anterior, pct. 58). Mai mult, in vederea unui proces echitabil, o instanţa nu poate sa caseze o hotarare precedenta şi sa reevalueze probe fara sa informeze in mod corespunzator parţile interesate şi sa le acorde posibilitatea de a-şi prezenta apararile (a se vedea Popa şi Tanasescu, citata anterior, pct. 51). In ultimul rand, in practica, Curtea nu vede niciun motiv pentru care reclamantul, care a avut caştig de cauza in faţa curţii de apel şi caruia nu i s-a dat de inţeles de catre Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca decizia ar putea fi rasturnata, ar fi avut vreun interes sa solicite Inaltei Curţi readministrarea probelor.

25. Prin urmare, pentru a stabili daca a avut loc o incalcare a art. 6 in prezenta cauza trebuie sa se examineze rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi natura problemelor pe care a fost solicitata sa le soluţioneze (a se vedea Popa şi Tanasescu, citata anterior, pct. 47, şi Hanu impotriva Romaniei, nr. 10.890/04, pct. 34, 4 iunie 2013).

26. In cauzele Popa şi Tanasescu (citata anterior, pct. 47) şi Gaitanaru impotriva Romaniei (nr. 26.082/05, pct. 30, 26 iunie 2012), Curtea a avut posibilitatea sa examineze domeniul de aplicare al competenţei Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţa de recurs, atunci cand examineaza un recurs precum cel din prezenta cauza, respectiv dupa ce prima cale de atac a fost soluţionata deja de o instanţa de grad inferior. Curtea a constatat ca procesele de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost procese complete guvernate de aceleaşi norme ca in cazul unui proces pe fond, instanţa examinand atat faptele, cat şi problemele de drept. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea sa decida fie sa menţina achitarea reclamantului, fie sa il condamne dupa o evaluare minuţioasa a chestiunii vinovaţiei sau nevinovaţiei lui. Daca necesitatea administrarii directe a probelor rezulta din circumstanţele cauzei, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea retrimite cauza la o instanţa de grad inferior, in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala in vigoare la acea data (a se vedea supra, pct. 14).

27. In prezenta cauza, procurorul şi-a motivat recursul pe erorile grave de fapt survenite in hotararile instanţelor de grad inferior (a se vedea supra, pct. 12). Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat recursul in acest cadru legal. Instanţa trebuia sa decida ce importanţa acorda declaraţiilor iniţiale ale coinculpatului şi schimbarii ulterioare a poziţiei acestuia. Astfel, instanţa trebuia sa faca o evaluare completa a vinovaţiei sau nevinovaţiei reclamantului in raport cu acuzaţiile formulate impotriva acestuia din moment ce aceleaşi probe apreciate direct de catre instanţele de grad inferior au condus atat la condamnarea, cat şi la achitarea acestuia (a se vedea supra, pct. 7 şi 9, precum şi pct. 11). Instanţa a rejudecat cauza, a reexaminat probele şi le-a dat o interpretare noua (a se vedea supra, pct. 13).

28. Cu toate acestea, problemele ridicate pot fi considerate ca prezentand o oarecare complexitate in fapt şi in drept şi nu puteau fi evaluate corespunzator fara audierea nemijlocita, de catre instanţa, a reclamantului şi a martorilor (a se vedea Sinichkin, citata anterior, pct. 38, şi Hanu, citata anterior, pct. 40, precum şi, mutatis mutandis, Spinu impotriva Romaniei, nr. 32.030/02, pct. 58, 29 aprilie 2008, Moreira Ferreira impotriva Portugaliei, nr. 19.808/08, pct. 34, 5 iulie 2011, şi Mihai Moldoveanu impotriva Romaniei, nr. 4.238/03, pct. 63, 19 iunie 2012).

29. Considerentele precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii sa concluzioneze ca, in prezenta cauza, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a respectat cerinţele unui proces echitabil.

Prin urmare, a fost incalcat art. 6 & 1 din Convenţie.

 

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

30. Art. 41 din Convenţie prevede:

“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi daca dreptul intern al inaltei parţi contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei incalcari, Curtea acorda parţii lezate, daca este cazul, o reparaţie echitabila.”

 

A. Prejudiciu şi cheltuieli de judecata

31. Reclamantul a solicitat 700.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material şi moral, precum şi pentru cheltuielile de judecata.

32. Guvernul a susţinut ca aceasta cerere este nejustificata şi excesiva. De asemenea, Guvernul a solicitat Curţii sa declare ca recunoaşterea incalcarii dreptului reclamantului la un proces echitabil reprezinta in sine o reparaţie echitabila.

33. Curtea ii acorda reclamantului 3.000 EUR pentru prejudiciul moral.

34. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. In prezenta cauza, avand in vedere absenţa unor documente care sa justifice cheltuielile pretinse, Curtea respinge cererea reclamantului.

35. In ultimul rand, Curtea reaminteşte ca atunci cand o persoana, precum in cazul de faţa, a fost condamnata in cadrul unei proceduri interne care nu a respectat cerinţele unui proces echitabil, un nou proces sau redeschiderea procedurii interne la cererea persoanei interesate reprezinta o metoda corespunzatoare de reparaţie a incalcarii constatate. In aceasta privinţa, Curtea reţine ca art. 408^1 din Codul de procedura penala prevede posibilitatea de revizuire a hotararii pronunţate in cadrul unui proces intern in cauzele in care Curtea a constatat o incalcare a drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale unui reclamant (a se vedea Hanu, citata anterior, pct. 50).

 

B. Dobanzi moratorii

36. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitaţii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA:

 

1. declara cererea admisibila;

2. hotaraşte ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Convenţie;

3. hotaraşte:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Convenţie, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), care trebuie convertita in moneda naţionala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data plaţii, pentru prejudiciul moral, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;

b) ca, de la expirarea termenului menţionat şi pana la efectuarea plaţii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitaţii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade şi majorata cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 17 decembrie 2013, in temeiul art. 77 & 2 şi art. 77 & 3 din Regulament.