Anularea in parte dispozitiile art. 35 alin. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 in privinta posibilitatii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere

 

In M. Of. nr. 243 din 4 aprilie 2014 a fost publicata sentinta civila nr. 835/2012 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Din cuprins:

SENTINTA CIVILA Nr. 835

Şedinta publica din data de 8 februarie 2012

 

Dosar nr. 9.914/2/2011

Instanta constituita din:

Preşedinte – Decebal Constantin Vlad

Grefier   – Elena Chiranuş

 

Pe rol, pronuntarea asupra cererii in contencios administrativ şi fiscal formulata de reclamanta Dumitru Monica-Camelia in contradictoriu cu parata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, avand ca obiect – anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc in şedinta publica de la 25 ianuarie 2012, fiind consemnate in incheierea de şedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, data de la care Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat succesiv pronuntarea la datele de 1 februarie 2012 şi 8 februarie 2012, cand a pronuntat urmatoarea sentinta:

 

CURTEA,

deliberand, constata:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei sectii la data de 21 noiembrie 2011, reclamanta Dumitru Monica-Camelia a chemat in judecata parata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea partiala a art. 35 din Ordinul preşedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 637 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, respectiv asigurat fara plata a contributiei, precum şi pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, respectiv in partea referitoare la posibilitatea emiterii de catre casele de asigurari de sanatate (CAS) de titluri de creanta sub forma deciziilor de impunere.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat urmatoarele:

“Consider ca prevederile acestui articol a caror anulare o solicit:

– pe de o parte, confera caselor de asigurari de sanatate competenta de a emite titluri de creanta fiscala, şi anume decizii de impunere prin care se stabilesc creante fiscale, constand in contributii la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS), adaugand astfel la Legea nr. 95/2006 privind reforma in sanatate care nu confera asemenea competenta caselor de asigurari de sanatate;

– pe de alta parte, incalca dispozitiile imperative ale Codului de procedura fiscala in privinta competentei exclusive a organului fiscal de a emite decizii de impunere prin care se stabilesc creante finale.

Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, prevederile acestui cod se aplica şi administrarii creantelor provenind din contributii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, in masura in care prin lege nu se prevede altfel.

Bugetul FNUASS este un fond special ce intra in componenta bugetului general consolidat, aşa cum prevad dispozitiile art. 1 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 78 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 a finantelor publice, astfel ca contributiile la FNUASS reprezinta venituri la bugetul general consolidat.

Creantele statului provenind din veniturile la bugetul general consolidat şi accesoriile acestora (deci şi cele provenind din contributiile la FNUASS şi accesoriile acestora) reprezinta creante fiscale in sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Codul de procedura fiscala.

In consecinta, in masura in care printr-o alta lege decat Codul de procedura fiscala nu se prevede <<altfel>>, in temeiul art. 1 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, prevederile codului se vor aplica şi <<administrarii>> creantelor fiscale, reprezentand contributii la FNUASS.

Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Codul de procedura fiscala, prin <<administrarea>> creantelor fiscale (in sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Codul de procedura fiscala) provenind din impozite, taxe, contributii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat (deci şi a contributiilor la FNUASS şi a accesoriilor acestora), <<se intelege ansamblul activitatilor desfaşurate de organele fiscale in legatura cu:

a) inregistrarea fiscala;

b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.>>

<<Stabilirea>> creantelor fiscale de catre organul fiscal [prin decizia de impunere emisa de catre acesta] prevazuta de Codul de procedura fiscala este deci o componenta a activitatii de <<administrare>> a creantelor fiscale, distincta de <<declararea>> şi <<colectarea>> impozitelor, taxelor şi contributiilor.

<<Administrarea>> tuturor creantelor fiscale – deci şi a celor provenind din contributii ce constituie venituri ale bugetului general consolidat şi deci şi a contributiilor la FNUASS şi a accesoriilor acestora – se face de catre <<organele fiscale>>.

<<Organele fiscale>> sunt prevazute limitativ la art. 17 alin. (5) din Codul de procedura fiscala şi anume:

<<Agentia Nationala de Administrare Fiscala şi unitatile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt denumite in prezentul cod organe fiscale>>.

Acolo unde activitatile de administrare a creantelor fiscale prevazute in Codul de procedura fiscala urmeaza sa fie indeplinite de alte organe decat <<organul fiscal>> definit la art. 17 alin. (5), indicarea acestora este expresa, iar activitatile ce urmeaza a fi indeplinite de acestea sunt, de asemenea, expres prevazute; Codul de procedura fiscala nu asimileaza in mod generic şi nici nu permite, in redactarea sa actuala, asimilarea generica cu <<organul fiscal>> a niciunei ale institutii/autoritati publice. Asimilarea altor organe ale statului cu organul fiscal in administrarea creantelor fiscale este – atunci cand Codul de procedura fiscala o face – intotdeauna expresa şi limitata la actiunile/activitatile expres prevazute pentru care o asemenea asimilare opereaza.

Pentru ca prevederile Codului de procedura fiscala intr-o anumita materie acoperita de acesta – cum este materia competentei organelor fiscale in administrarea creantelor fiscale – sa nu se aplice administrarii creantelor provenind din contributii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului generale consolidat (cum sunt contributiile la FNUASS şi accesoriile acestora), este necesar ca o lege speciala sa prevada <<altfel>> [conform art. 1 alin. (2) din Codul de procedura fiscala].

In privinta contributiei la FNUASS, o asemenea lege speciala exista – Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, iar aceasta dispune <<altfel>> in raport cu Codul de procedura fiscala in materia competentei in administrarea creantelor provenind din asemenea contributii, insa in mod limitat.

Astfel, Legea nr. 95/2006 stabileşte in mod expres ca: <<colectarea>> contributiei la FNUASS [care conform cap. VIII, titlului VIII din Codul de procedura fiscala, include şi executarea silita] este de competenta CAS, in temeiul art. 271 lit. a), art. 256 alin. (2), art. 267 alin. (2) coroborate cu art. 216 din lege; <<verificarea>> actelor de evidenta ale asiguratilor este de competenta CAS in temeiul art. 261 alin. (5) din lege; <<declararea>> obligatiilor catre FNUASS se face catre CAS (aleasa in mod liber), in temeiul art. 215 alin. (2) şi (3) din lege.

Legiuitorul deroga deci de la Codul de procedura fiscala in privinta competentei <<organului fiscal>>, prin atribuirea de competente speciale catre CAS, in doar 3 dintre componentele <<administrarii>> creantelor fiscale.

In ceea ce priveşte celelalte activitati care intra in componenta <<administrarii>> creantelor fiscale constand in contributii la FNUASS, legea speciala nu atribuie nicio competenta nici CNAS, nici CAS, nedispunand deci <<altfel>> in raport cu legea fiscala, aşa cum permite art. 1 alin. (2) din Codul de procedura fiscala.

Urmeaza deci ca celelalte componente ale activitatii de <<administrare>> a creantelor fiscale constand in contributii la FNUASS – <<stabilirea>> creantelor fiscale [prin decizii de impunere] şi <<solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale>> – sa fie in continuare exercitate in conditiile, de catre organele dupa procedura stabilita de Codul de procedura fiscala.

In consecinta, cum nici Legea nr. 95/2006, nici vreun alt act normativ cu forta juridica de lege nu dispun nimic cu privire la activitatea de <<STABILIRE>> prin decizii de impunere a creantelor fiscale constand in contributia la FNUASS şi a accesoriilor sale, neprevazand nicio dispozitie care sa atribuie competente CNAS sau CAS in aceasta materie, raman aplicabile prevederile Codului de procedura fiscala, inclusiv in privinta competentelor organelor fiscale aşa cum sunt acestea prevazute la art. 17 alin. (5) din Codul de procedura fiscala.

Iar Ordinul preşedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007 nu are forta juridica a unei legi, aşa cum cer prevederile art. 1 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, astfel ca nu ar putea edicta o norma juridica prin care sa se inlature aplicarea unei prevederi a Codului de procedura fiscala.

In aceste conditii, prevederile art. 35 al Ordinului preşedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, respectiv asigurat fara plata contributiei, precum şi pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate care dispun ca CAS <<STABILEŞTE>> creante fiscale constand in contributii la FNUASS PRIN DECIZII DE IMPUNERE, ADAUGA LA PREVEDERILE LEGII NR. 95/2006, ATRIBUIND, PRACTIC, CASELOR DE ASIGURARI DE SANATATE O COMPETENTA PE CARE LEGEA SPECIALA INSAŞI (Legea nr. 95/2006) NU LE-A CONFERIT-O şi, in acelaşi timp, INCALCA DISPOZITIILE IMPERATIVE ALE CODULUI DE PROCEDURA FISCALA IN PRIVINTA COMPETENTEI EXCLUSIVE A ORGANULUI FISCAL DE A EMITE DECIZII DE IMPUNERE prin care se stabilesc creante fiscale.

Nu s-ar putea considera nici ca aceasta stabilire de competente ale CAS se face prin delegare, caci CNAS, emitent al Ordinului nr. 617/2007, nu are ea insaşi competente de reglementare in materia <<stabilirii>> prin decizii de impunere a creantelor fiscale, constand in contributii la FNUASS şi accesorii ale acestora, astfel incat nu ne gasim nici in situatia <<delegarii>> de competenta catre CAS printr-un ordin al CNAS.

Competenta de reglementare a CNAS este limitata la acele domenii in care Legea nr. 95/2006 prevede in mod expres ca CNAS poate reglementa, şi anume: documentele justificative privind dobandirea calitatii de asigurat [conform art. 211 alin. (3) din lege]; metodologia şi modalitatile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat [conform art. 212 alin. (2) din lege]; documentele care dovedesc functionarea comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevazuti la art. 244 alin. (2) [conform art. 244 alin. (5) din lege]; norme privind desfaşurarea activitatii silite a creantelor datorate fondului de catre persoanele fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agentia Nationala de Administrare Fiscala [conform art. 261 alin. (2) din Lege]; organizarea auditului intern al CNAS (art. 294 din lege).

In privinta interesului promovarii prezentei actiuni, acesta este justificat de faptul ca pe numele subsemnatei a fost emisa de catre Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucureşti o Decizie de impunere, a carei opinie o ataşez prezentei cereri de chemare in judecata.”

Parata nu a formulat intampinare.

La dosar au fost depuse inscrisuri.

Analizand actele dosarului, Curtea apreciaza ca actiunea este intemeiata, pentru motivele ce vor fi aratate in continuare.

Obiectul actiunii in anulare il constituie dispozitiile art. 35 alin. (1) din ordinul preşedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007 potrivit carora “in conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedura fiscala, pentru obligatiile de plata fata de fond ale persoanelor fizice care se asigura pe baza de contract de asigurare, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanta il constituie, dupa caz, declaratia prevazuta la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisa de organul competent al CAS, precum şi hotararile judecatoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisa de organul competent al CAS şi pe baza informatiilor primite pe baza de protocol de la ANAF.”

In opinia Curtii, dispozitiile art. 35 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007 incalca prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, potrivit carora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin. (5) din acelaşi act normativ, organe fiscale sunt Agentia Nationala de Administrare Fiscala şi unitatile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale. Ca urmare, organele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nu sunt organe fiscale şi, in consecinta, nu pot emite decizii de impunere.

Este adevarat ca, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, “CNAS, prin casele de asigurari sau persoane fizice ori juridice specializate, procedeaza la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorarilor de intarziere in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala”, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din acest din urma act normativ, “Executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza, in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent …”.

Dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului de procedura fiscala) şi nu un act de executare silita. Ca urmare, decizia de impunere nu se confunda cu titlul executoriu, in conditiile in care acesta din urma este emis in mod separat conform dispozitiilor art. 141 alin. (4). In consecinta, competenta de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere – aşa cum s-a aratat mai sus, aceste competente sunt stabilite de legiuitor in mod distinct.

 

Fata de considerentele mai sus expuse şi vazand dispozitiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite actiunea şi va anula in parte dispozitiile atacate, in privinta posibilitatii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

HOTARAŞTE:

 

Admite actiunea formulata de reclamanta Dumitru Monica-Camelia, cu domiciliul in Bucureşti, bd. Alexandru Obregia nr. 10 – 14, bl. 10 – 14, sc. 3, ap. 92, sectorul 4, in contradictoriu cu parata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, cu sediul in Bucureşti, Calea Calaraşilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3.

Anuleaza in parte dispozitiile art. 35 alin. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 in privinta posibilitatii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in şedinta publica, astazi, 8 februarie 2012.