Ajutorul UE pentru tarile lovite de dezastre – mai rapid si fara birocratie

Regiunile lovite de dezastre naturale vor primi ajutor UE mai repede conform normelor revizuite ale Fondului de Solidaritate.

Ajutorul pentru statele UE si candidate lovite de inundatii sau alte dezastre naturale ar putea fi oferit mai rapid si mai eficient datorita modificarilor la regulile Fondului UE de Solidaritate, aprobate miercuri. Aceste modificari includ extinderea termenului pentru solicitarea de ajutor in caz de dezastre naturale de la 10 la 12 saptamani, plata a 10% din ajutor in avans, precum si simplificarea criteriilor de aprobare a ajutorului pentru dezastre mai mici, “regionale”.

„Fondul UE de solidaritate este unul dintre cele mai vizibile si efective exemple ale solidaritatii UE. Aceasta reforma va face ca Fondul sa devina un instrument si mai eficient, definind clar, cu un singur criteriu, situatia in care o regiune poate obtine sprijin de la Fond. Avansurile la plati, care sunt incluse in noile reguli, reprezinta un alt succes important pentru negociatorii Parlamentului; in cazul unei catastrofe, sprijinul rapid este vital si dupa negocieri dure am reusit sa deblocam aceasta chestiune”, a spus raportorul Rosa Estaràs Ferragut (PPE, ES).
Clauza care permite plata unui avans de 10% (cu limita la 30 milioane de euro) din suma totala a ajutorului acordat a fost inclusa datorita eforturilor deputatilor europeni, in pofida obiectiilor in cursul negocierilor cu Consiliul de Ministri.
Reguli mai simple si mai clare pentru dezastrele regionale
Fondul de Solidaritate se concentreaza in mod normal pe dezastre majore, care creeaza pagube mai mari de 3 miliarde euro la preturile din 2011 sau 0,6% din venitul national brut al statului respectiv. Insa exista sprijin si pentru dezastre mai restranse, “regionale”. Pentru acestea, noile reguli stipuleaza un singur criteriu simplu de eligibilitate – un prag de pagube de 1,5% din produsul intern brut al regiunii – ceea ce va simplifica evaluarea cererilor de catre Comisia Europeana si va grabi platile.
Deputatii au inclus si un prag mai scazut de 1% din PIB aplicabil regiunilor celor mai indepartate ale UE si s-au asigurat ca fondul va putea fi utilizat si pentru dezastre ale caror efecte sunt resimtite dupa un timp mai lung, cum ar fi secetele.
Termene prelungite, proceduri mai rapide
Deputatii au castigat doua saptamani in plus (12 in loc de 10) pentru depunerea cererilor de ajutor de catre statele lovite de dezastre. Ei au obtinut si mai mult timp pentru utilizarea contributiilor din fond: 18 luni in loc de un an.

Limitele de timp pentru procedurile administrative au fost reduse, astfel incat Comisia va trebui sa evalueze cererile depuse, in termen de sase saptamani, pentru a vedea daca se indeplinesc conditiile pentru a mobiliza Fondul de Solidaritate si pentru a stabili suma ajutorului financiar posibil.

Background
Fondul UE de Solidaritate, cu un buget maxim de 500 milioane de euro pe an pentru 2014 – 2020 a fost creat in 2002, ca urmare a inundatiilor grave din acea vara din Europa Centrala. De atunci, a fost utilizat pentru 56 de dezastre, incluzand inundatii, furtuni, incendii de padure, cutremure si secete. Pana acum, 23 de state au primit ajutor din acest fond, in total suma oferita fiind de 3,6 miliarde de euro.
Cu toate acestea, de multa vreme se simtea nevoia unei reforme a Fondului, ca acesta sa devina mai eficient, rapid si vizibil. In 2005, prima propunere de reforma a Fondului a fost primita favorabil de Parlament, dar respinsa de Consiliul de Ministri.

 

Sursa: Parlamentul European

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close