Recomandarea Comisiei din 12 martie 2014 privind o noua abordare a esecului in afaceri si a insolventei
Recomandarea Comisiei din 12 martie 2014 privind o noua abordare a esecului in afaceri si a insolventei
(Text cu relevanta pentru SEE)
(2014/135/UE)
COMISIA EUROPEANA,
avand in vedere Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in special articolul 292,
intrucat:
(1) Obiectivul prezentei recomandari este de a garanta ca intreprinderile viabile care se confrunta cu dificultati financiare, indiferent de locul din Uniune in care sunt stabilite, au acces la cadre nationale de insolventa care sa le permita sa isi restructureze activitatea intr-un stadiu timpuriu, in scopul de a preveni insolventa acestora si, prin urmare, de a maximiza valoarea totala pentru creditori, angajati, proprietari si economie in ansamblul sau. De asemenea, recomandarea vizeaza sa acorde o a doua sansa antreprenorilor onesti din intreaga Uniune care au intrat in faliment.
(2) Normele nationale in materie de insolventa variaza foarte mult in ceea ce priveste gama de proceduri de care dispun debitorii care se confrunta cu dificultati financiare pentru a-si restructura activitatea. Unele state membre dispun de un numar limitat de proceduri, ceea ce inseamna ca intreprinderile sunt in masura sa isi restructureze activitatea numai intr-o etapa relativ tarzie in contextul procedurilor oficiale de insolventa. In alte state membre, restructurarea poate fi realizata intr-o etapa mai timpurie, insa procedurile disponibile nu sunt atat de eficace cum ar putea fi sau presupun niveluri diferite ale formalitatilor, in special in ceea ce priveste utilizarea procedurilor extrajudiciare.
(3) In mod similar, normele nationale care le ofera antreprenorilor o a doua sansa, in special cele prin care sunt descarcati de datoriile suportate in cursul activitatii lor, difera in ceea ce priveste durata perioadei de descarcare de obligatii si conditiile in care poate fi acordata descarcarea.
(4) Divergentele dintre cadrele nationale de restructurare, precum si cele dintre normele nationale care le acorda antreprenorilor onesti o a doua sansa duc la cresterea costurilor si la incertitudine in ceea ce priveste evaluarea riscurilor pe care le presupun investitiile intr-un alt stat membru, fragmenteaza conditiile de acces la credite si au drept rezultat rate diferite de recuperare pentru creditori. Acestea ingreuneaza elaborarea si adoptarea unor planuri de restructurare coerente pentru grupurile de societati transfrontaliere. La un nivel mai general, este posibil ca aceste divergente sa produca efecte de descurajare a intreprinderilor care doresc sa se stabileasca in alte state membre.
(5) Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului (1) abordeaza numai aspectele legate de competenta judiciara, recunoastere si executare, legea aplicabila si cooperarea in procedurile transfrontaliere de insolventa. Propunerea Comisiei de modificare a regulamentului respectiv (2) ar trebui sa extinda domeniul de aplicare al regulamentului la procedurile preventive care promoveaza salvarea debitorilor viabili din punct de vedere economic si acordarea unei a doua sanse antreprenorilor. Cu toate acestea, modificarea propusa nu abordeaza neconcordantele dintre aceste proceduri in legislatia nationala.
(6) La 15 noiembrie 2011, Parlamentul European a adoptat Rezolutia privind procedurile de insolventa (3). Aceasta a cuprins recomandari in sensul armonizarii unor aspecte specifice de drept intern in materie de insolventa, inclusiv conditiile de stabilire, efectele si continutul planurilor de restructurare.
(7) In Comunicarea din 3 octombrie 2012 intitulata „Actul privind piata unica II” (4), Comisia a inclus printre actiunile-cheie modernizarea normelor Uniunii privind insolventa pentru a facilita supravietuirea intreprinderilor si a oferi o a doua sansa antreprenorilor. In acest scop, Comisia a anuntat ca va analiza modul in care poate fi imbunatatita in continuare eficienta dispozitiilor de drept national privind insolventa in vederea crearii unor conditii de concurenta echitabile pentru intreprinderi, antreprenori si persoane private in cadrul pietei interne.
(8) Comunicarea Comisiei din 12 decembrie 2012 intitulata „O noua abordare europeana privind esecul in afaceri si insolventa” (5) evidentiaza anumite domenii in care diferentele dintre dispozitiilor de drept intern in materie de insolventa pot impiedica crearea unei piete interne eficiente. Potrivit comunicarii, crearea unor conditii de concurenta echitabile in aceste domenii ar duce la sporirea increderii intreprinderilor, antreprenorilor si persoanelor private in sistemele altor state membre, ar imbunatati accesul la credite si ar incuraja investitiile.
(9) La 9 ianuarie 2013, Comisia a adoptat Planul de actiune „Antreprenoriat 2020” (6), prin care statele membre sunt invitate, printre altele, sa reduca, atunci cand este posibil, perioada necesara pentru descarcarea de obligatii si recuperarea datoriilor in cazul unui antreprenor onest care a dat faliment la maximum trei ani, pana in 2013, si sa acorde servicii de asistenta intreprinderilor pentru restructurarea timpurie, consiliere pentru evitarea falimentelor si sprijin pentru restructurarea si relansarea intreprinderilor mici si mijlocii.
(10) Mai multe state membre efectueaza in prezent revizuiri ale legislatiei lor nationale in materie de insolventa in vederea imbunatatirii cadrului de salvare a intreprinderilor si de acordare a unei a doua sanse antreprenorilor. Prin urmare, este oportun sa se incurajeze coerenta dintre aceste revizuiri si orice astfel de initiative nationale viitoare pentru a consolida functionarea pietei interne.
(11) Este necesar sa se incurajeze o mai mare coerenta intre cadrele nationale privind insolventa in scopul de a reduce divergentele si ineficientele care impiedica restructurarea timpurie a intreprinderilor viabile care se confrunta cu dificultati financiare si posibilitatea acordarii unei a doua sanse antreprenorilor onesti si, prin urmare, in scopul de a reduce costurile de restructurare atat pentru debitori, cat si pentru creditori. O mai mare coerenta intre aceste norme nationale in materie de insolventa si o eficienta imbunatatita a acestora ar maximiza randamentele tuturor tipurilor de creditori si de investitori si ar incuraja investitiile transfrontaliere. O mai mare coerenta ar facilita, de asemenea, restructurarea grupurilor de societati, indiferent de locul din Uniune in care isi au sediul membrii grupului.
(12) In plus, eliminarea barierelor din calea restructurarii eficace a intreprinderilor viabile care se confrunta cu dificultati financiare contribuie la salvarea locurilor de munca, oferind, totodata, beneficii pentru economie in general. Facilitarea posibilitatii pentru antreprenori de a beneficia de o a doua sansa ar duce, de asemenea, la cresterea ratelor de desfasurare a unei activitati independente in statele membre. De asemenea, cadrele de insolventa eficiente ar oferi o mai buna evaluare a riscurilor pe care le presupun deciziile de acordare si de luare de credite si ar facilita ajustarea pentru intreprinderile supraindatorate, reducand la minimum costurile economice si sociale pe care le presupune procesul de reducere a gradului de indatorare.
(13) Intreprinderile mici si mijlocii ar beneficia de o abordare mai coerenta la nivelul Uniunii, dat fiind ca nu dispun de resursele necesare pentru a face fata unor costuri de restructurare ridicate si pentru a beneficia de procedurile de restructurare mai eficiente din unele state membre.
(14) Exista, de asemenea, un interes din partea autoritatilor fiscale in ceea ce priveste un cadru de restructurare eficient pentru intreprinderile viabile. In aplicarea prezentei recomandari, statele membre ar trebui sa poata lua masurile corespunzatoare pentru a garanta respectarea principiilor generale ale echitatii fiscale in ceea ce priveste colectarea si recuperarea veniturilor fiscale si sa ia masuri eficiente in cazurile de frauda, evaziune sau abuz.
(15) Este adecvat sa se excluda din domeniul de aplicare al prezentei recomandari societatile de asigurare, institutiile de credit, firmele de investitii si organismele de plasament colectiv, contrapartile centrale, depozitarii centrali pentru instrumente financiare si alte institutii financiare care fac obiectul unor cadre de redresare si rezolutie speciale in temeiul carora autoritatile nationale de supraveghere dispun de o gama larga de competente de interventie. Desi supraindatorarea si falimentul consumatorilor nu sunt nici ele incluse in domeniul de aplicare al prezentei recomandari, statele membre sunt invitate sa analizeze posibilitatea de a aplica aceste recomandari si in cazul consumatorilor, deoarece o parte dintre principiile urmarite in prezenta recomandare ar putea fi relevante si pentru consumatori.
(16) Un cadru de restructurare ar trebui sa le permita debitorilor sa isi remedieze dificultatile financiare intr-o stadiu timpuriu in care ar putea fi evitata insolventa si ar putea fi asigurata continuarea activitatii lor. Cu toate acestea, pentru a se evita orice risc potential de utilizare abuziva a procedurii, dificultatile financiare ale debitorului trebuie sa fie susceptibile de a duce la insolventa, iar planul de restructurare trebuie sa poata preveni insolventa debitorului si sa asigure viabilitatea intreprinderii.
(17) Pentru a promova eficienta si a reduce intarzierile si costurile, cadrele nationale preventive de restructurare ar trebui sa includa proceduri flexibile care sa limiteze formalitatile in fata instantelor la cazurile in care acestea sunt necesare si proportionale pentru a proteja interesele creditorilor si ale altor parti interesate care ar putea fi afectate. De exemplu, pentru a evita costurile inutile si pentru a reflecta caracterul timpuriu al procedurii, debitorii ar trebui, in principiu, sa pastreze controlul asupra activelor lor, iar numirea unui mediator sau a unui supervizor nu ar trebui sa fie obligatorie, ci ar trebuie sa fie prevazuta de la caz la caz.
(18) Un debitor ar trebui sa poata solicita instantei suspendarea cererilor individuale de executare silita si a procedurilor de insolventa care au fost initiate la cererea creditorilor atunci cand aceste actiuni pot afecta negativ negocierile si pot compromite perspectivele de restructurare a activitatii debitorului. Cu toate acestea, pentru a asigura un echilibru echitabil intre drepturile debitorului si cele ale creditorilor si tinand seama de experienta dobandita in urma reformelor recente din statele membre, suspendarea ar trebui sa fie acordata, initial, pentru o perioada de cel mult patru luni.
(19) Este necesar ca un plan de restructurare sa fie confirmat de o instanta pentru a se asigura faptul ca reducerea drepturilor creditorilor este proportionala cu beneficiile aduse de restructurare si ca creditorii au acces la o cale de atac eficienta, cu respectarea deplina a libertatii de a desfasura o activitate comerciala si a dreptului la proprietate, astfel cum sunt consacrate in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, instanta ar trebui sa respinga un plan atunci cand este posibil ca tentativa de restructurare sa reduca drepturile creditorilor care nu sunt de acord cu planul respectiv sub nivelul drepturilor pe care s-ar putea astepta in mod rezonabil sa le primeasca in lipsa unei restructurari a activitatii debitorului.
(20) Efectele falimentului, in special stigmatul social, consecintele juridice si incapacitatea pe moment de a-si plati datoriile constituie elemente importante de descurajare pentru antreprenorii care doresc sa infiinteze o intreprindere sau sa beneficieze de o a doua sansa, desi este dovedit faptul ca antreprenorii care au dat faliment au mai multe sanse sa aiba succes a doua oara. Prin urmare, ar trebui sa se ia masuri pentru a reduce efectele negative ale falimentului asupra antreprenorilor prin prevederea unor dispozitii care sa impuna descarcarea integrala de datorii dupa o perioada maxima de timp,
ADOPTA PREZENTA RECOMANDARE:
I. SCOP SI OBIECT
1. Obiectivul prezentei recomandari este de a incuraja statele membre sa instituie un cadru care sa permita restructurarea eficienta a intreprinderilor viabile care se confrunta cu dificultati financiare si sa ofere antreprenorilor onesti o a doua sansa, promovand astfel spiritul antreprenorial, investitiile si ocuparea fortei de munca si contribuind la reducerea obstacolelor din calea bunei functionari a pietei interne.
2. Prin reducerea acestor obstacole, prezenta recomandare vizeaza, in special:
(a) reducerea costurilor de evaluare a riscurilor legate de investitiile intr-un alt stat membru;
(b) cresterea ratelor de recuperare pentru creditori; si
(c) inlaturarea dificultatilor in ceea ce priveste restructurarea grupurilor de societati transfrontaliere.
3. Prezenta recomandare stabileste standarde minime cu privire la:
(a) cadrele preventive de restructurare; si
(b) descarcarea de datorii a antreprenorilor in faliment.
4. In aplicarea prezentei recomandari, statele membre ar trebui sa poata lua masuri corespunzatoare si eficiente pentru a garanta aplicarea legislatiei in materie de taxe si impozite, in special in cazurile de frauda, evaziune sau abuz.
II. DEFINITII
5. In scopurile prezentei recomandari:
(a) „debitor” inseamna orice persoana fizica sau juridica ce se confrunta cu dificultati financiare atunci cand exista o probabilitate de insolventa;
(b) „restructurare” inseamna schimbarea componentei, a conditiilor sau a structurii activelor si datoriilor debitorilor ori o combinatie a acestor elemente, in scopul de a permite continuarea, integral sau partial, a activitatii debitorilor;
(c) „suspendarea cererilor individuale de executare silita” inseamna o suspendare dispusa de o instanta a dreptului de executare a unei creante de catre un creditor impotriva unui debitor;
(d) „instante” include orice alt organism competent in materie de proceduri preventive, caruia statele membre i-au conferit rolul de instanta judecatoreasca si ale carui decizii pot face obiectul unei cai de atac sau al unei revizuiri de catre o autoritate judiciara.
III. CADRE PREVENTIVE DE RESTRUCTURARE
A. Disponibilitatea unui cadru preventiv de restructurare
6. Debitorii ar trebui sa aiba acces la un cadru care sa le permita sa isi restructureze activitatea economica in scopul prevenirii insolventei. Acest cadru ar trebui sa contina urmatoarele elemente:
(a) debitorul ar trebui sa aiba posibilitatea sa isi restructureze activitatea intr-un stadiu timpuriu, de indata ce probabilitatea insolventei este aparenta;
(b) debitorul ar trebui sa pastreze controlul asupra functionarii de zi cu zi a activitatii sale;
(c) debitorul ar trebui sa aiba posibilitatea sa solicite o suspendare temporara a cererilor individuale de executare silita;
(d) un plan de restructurare adoptat cu majoritatea prevazuta in dreptul intern ar trebui sa fie obligatoriu pentru toti creditorii cu conditia ca planul respectiv sa fie confirmat de catre o instanta;
(e) noile surse de finantare necesare pentru punerea in aplicare a unui plan de restructurare nu ar trebui sa fie declarate nule, anulabile sau neexecutabile ca un act in detrimentul masei generale a creditorilor.
7. Procedura de restructurare nu ar trebui sa fie de lunga durata si costisitoare, ci ar trebui sa fie flexibila, astfel incat mai multe demersuri sa fie efectuate pe cale extrajudiciara. Implicarea instantei ar trebui sa fie limitata la cazurile in care acest lucru este necesar si proportional cu scopul de a proteja drepturile creditorilor si ale altor parti interesate afectate de planul de restructurare.
B. Facilitarea negocierilor privind planurile de restructurare
Numirea unui mediator sau a unui supervizor
8. Debitorii ar trebui sa poata intra intr-un proces de restructurare a activitatilor lor economice fara a fi obligati sa initieze in mod oficial proceduri in instanta.
9. Numirea de catre instanta a unui mediator sau a unui supervizor nu ar trebui sa fie obligatorie, ci ar trebui dispusa, mai degraba, de la caz la caz, atunci cand instanta considera ca o astfel de numire este necesara:
(a) in cazul unui mediator, pentru a acorda debitorului si creditorilor asistenta pentru desfasurarea cu succes a negocierilor legate de un plan de restructurare;
(b) in cazul unui supraveghetor, pentru a supraveghea activitatea debitorului si a creditorilor si pentru a lua masurile necesare in vederea protejarii intereselor legitime ale unuia sau mai multor creditori ori ale unei alte parti interesate.
Suspendarea cererilor individuale de executare silita si a procedurii de insolventa
10. Debitorii ar trebui sa aiba dreptul de a solicita unei instante sa acorde o suspendare temporara a cererilor individuale de executare silita (denumita in continuare „suspendare”) prezentate de catre creditori, inclusiv de catre creditorii garantati si de cei privilegiati, care ar putea, in caz contrar, compromite perspectivele unui plan de restructurare. Suspendarea nu ar trebui sa afecteze executarea contractelor in curs.
11. In statele membre in care suspendarea este supusa anumitor conditii, debitorii ar trebui sa poata beneficia de suspendare in toate cazurile in care:
(a) creditorii care reprezinta o parte semnificativa a creantelor susceptibile de a fi afectate de planul de restructurare sprijina negocierile privind adoptarea unui plan de restructurare; si
(b) un plan de restructurare are perspective rezonabile de a fi pus in aplicare si de a evita insolventa debitorului.
12. Atunci cand legislatiile statelor membre prevad dispozitii in acest sens, obligatia debitorului de a solicita intrarea in insolventa, precum si cererile creditorilor care solicita deschiderea procedurii de insolventa impotriva debitorului depuse dupa ce suspendarea a fost acordata ar trebui, de asemenea, sa fie suspendate pe durata suspendarii.
13. Durata suspendarii ar trebui sa asigure un echilibru echitabil intre interesele debitorului si cele ale creditorilor, in special cele ale creditorilor garantati. Prin urmare, durata suspendarii ar trebui sa fie stabilita in functie de complexitatea restructurarii preconizate si nu ar trebui sa depaseasca patru luni. Statele membre pot prevedea posibilitatea ca aceasta perioada sa fie reinnoita pe baza unor dovezi care sa ateste progresele realizate in negocierile privind un plan de restructurare. Durata totala a suspendarii nu ar trebui sa depaseasca 12 luni.
14. In cazul in care suspendarea nu mai este necesara pentru a facilita adoptarea unui plan de restructurare, aceasta ar trebui sa fie inlaturata.
C. Planurile de restructurare
Continutul planurilor de restructurare
15. Statele membre ar trebui sa se asigure ca instantele sunt in masura sa confirme planurile cu rapiditate si, in principiu, printr-o procedura scrisa. Acestea ar trebui sa stabileasca dispozitii clare si specifice in ceea ce priveste continutul planurilor de restructurare. Planurile de restructurare ar trebui sa contina o descriere detaliata a urmatoarelor elemente:
(a) identificarea clara si completa a creditorilor care ar fi afectati de plan;
(b) efectele restructurarii propuse asupra datoriilor individuale sau a categoriilor de datorii;
(c) pozitia adoptata de creditorii afectati in legatura cu planul de restructurare;
(d) daca este cazul, conditiile pentru noile surse de finantare; si
(e) potentialul planului de a preveni insolventa debitorului si de a asigura viabilitatea intreprinderii.
Adoptarea planurilor de restructurare de catre creditori
16. Pentru a imbunatati perspectivele de restructurare si, prin urmare, numarul intreprinderilor viabile salvate, ar trebui sa existe posibilitatea ca un plan de restructurare sa fie adoptat de creditorii afectati, care pot fi atat creditori garantati, cat si negarantati.
17. Creditorii cu interese diferite ar trebui sa fie tratati pe categorii separate care sa reflecte aceste interese. Ar trebui sa existe, cel putin, categorii separate pentru creditorii garantati si negarantati.
18. Un plan de restructurare ar trebui sa fie adoptat cu majoritatea valorii creantelor detinute de creditorii din fiecare categorie, conform dispozitiilor prevazute de legislatia nationala. Atunci cand exista mai mult de doua categorii de creditori, statele membre ar trebui sa aiba posibilitatea de a mentine sau de a introduce dispozitii care sa confere instantelor competenta de a confirma planurile de restructurare sprijinite de o majoritate a acestor categorii de creditori, tinand seama, in special, de ponderea creantelor detinute de respectivele categorii de creditori.
19. Creditorii ar trebui sa beneficieze de drepturi egale, indiferent de locul in care sunt situati. Prin urmare, in cazul in care legislatia statelor membre impune o procedura oficiala de vot, creditorii ar trebui, in principiu, sa aiba dreptul sa voteze prin mijloace de comunicare la distanta, cum ar fi scrisoarea recomandata sau tehnologiile electronice securizate.
20. Pentru ca adoptarea planurilor de restructurare sa devina mai eficace, statele membre ar trebui sa se asigure, de asemenea, ca exista posibilitatea ca planurile de restructurare sa fie adoptate numai de anumiti creditori ori de anumite tipuri sau categorii de creditori, cu conditia ca alti creditori sa nu fie afectati.
Confirmarea de catre instanta a planului de restructurare
21. Pentru a se asigura ca drepturile creditorilor nu sunt afectate in mod nejustificat printr-un plan de restructurare si din motive de securitate juridica, planurile de restructurare care afecteaza interesele creditorilor care nu sunt de acord cu planurile respective sau care prevad noi finantari ar trebui sa fie confirmate de catre o instanta pentru a deveni obligatorii.
22. Conditiile in care un plan de restructurare poate fi confirmat de catre o instanta ar trebui specificate in mod clar in legislatiile statelor membre si ar trebui sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente:
(a) planul de restructurare a fost adoptat in conditii care asigura protectia intereselor legitime ale creditorilor;
(b) planul de restructurare a fost notificat tuturor creditorilor care ar putea fi afectati de acesta;
(c) planul de restructurare nu reduce drepturile creditorilor care nu sunt de acord cu acest plan sub nivelul drepturilor pe care s-ar putea astepta in mod rezonabil sa le primeasca in lipsa unei restructurari, in cazul in care intreprinderea debitorului ar fi lichidata sau vanduta in vederea continuitatii activitatii, dupa caz;
(d) orice noua finantare prevazuta in planul de restructurare este necesara pentru a pune in aplicare planul si nu aduce atingere in mod neechitabil intereselor creditorilor care nu sunt de acord cu planul.
23. Statele membre ar trebui sa se asigure ca instantele sunt in masura sa respinga planurile de restructurare care nu au, in mod evident, nicio perspectiva de a evita insolventa debitorului si de a asigura viabilitatea intreprinderii, de exemplu, pentru ca nu prevad noi surse de finantare necesare pentru continuarea activitatii.
Drepturile creditorilor
24. Toti creditorii care ar putea fi afectati de planul de restructurare ar trebui sa fie notificati cu privire la continutul planului si sa beneficieze de dreptul de a formula obiectii si de a introduce cai de atac impotriva planului de restructurare. Cu toate acestea, in interesul creditorilor care sprijina planul, calea de atac nu ar trebui, in principiu, sa suspende punerea in aplicare a planului de restructurare.
Efectele unui plan de restructurare
25. Planurile de restructurare care sunt adoptate in unanimitate de creditorii afectati ar trebui sa fie obligatorii pentru toti creditorii afectati.
26. Planurile de restructurare care sunt confirmate de catre o instanta ar trebui sa fie obligatorii pentru fiecare creditor afectat de planul respectiv si identificat in cadrul planului.
D. Protejarea noilor surse de finantare
27. Noile surse de finantare, inclusiv noile imprumuturi, vanzarea anumitor active de catre debitor si conversiile creantelor in actiuni, convenite in planul de restructurare si confirmate de catre o instanta nu ar trebui sa fie declarate nule, anulabile sau neexecutabile ca un act in detrimentul masei generale a creditorilor.
28. Furnizorii de noi surse de finantare incluse intr-un plan de restructurare care este confirmat de o instanta ar trebui sa fie exonerati de raspunderea civila si penala in legatura cu procesul de restructurare.
29. Ar trebui sa se faca exceptie de la normele privind protectia noilor surse de finantare in cazul in care se stabileste ulterior existenta unei fraude in legatura cu noile surse de finantare.
IV. A DOUA SANSA PENTRU ANTREPRENORI
Perioadele de descarcare de obligatii
30. Efectele negative ale falimentului asupra antreprenorilor ar trebui sa fie limitate pentru a le oferi acestora o a doua sansa. Antreprenorii ar trebui sa fie pe deplin descarcati de datoriile care au facut obiectul unei proceduri de faliment dupa o perioada de cel mult trei ani incepand cu:
(a) in cazul unei proceduri care se incheie cu lichidarea activelor debitorului, data la care instanta s-a pronuntat in ceea ce priveste cererea de deschidere a procedurii de faliment;
(b) in cazul unei proceduri care include un plan de rambursare, data la care a inceput executarea planului de rambursare.
31. La expirarea perioadei de descarcare, antreprenorii ar trebui sa fie descarcati de datorii, fara sa fie necesar, in principiu, ca acestia sa se adreseze din nou unei instante.
32. O descarcare deplina de obligatii dupa o scurta perioada de timp nu este oportuna in toate situatiile. Prin urmare, statele membre ar trebui sa aiba posibilitatea de a mentine sau de a introduce dispozitii mai stricte care sunt necesare pentru:
(a) a descuraja antreprenorii care au actionat pe cai necinstite sau cu rea-credinta, fie inainte, fie dupa ce procedurile de faliment au fost deschise;
(b) a descuraja antreprenorii care nu respecta un plan de rambursare sau orice alta obligatie legala care vizeaza protejarea intereselor creditorilor; sau
(c) a proteja mijloacele de subzistenta ale antreprenorului si ale familiei sale, permitandu-i antreprenorului sa pastreze anumite active.
33. Statele membre pot exclude de la aplicarea regulii privind descarcarea deplina anumite categorii de datorii, cum ar fi cele rezultate in urma raspunderii delictuale.
V. SUPRAVEGHERE SI RAPORTARE
34. Statele membre sunt invitate sa puna in aplicare principiile stabilite in prezenta recomandare pana la 14 martie 2015.
35. Statele membre sunt invitate sa colecteze statistici anuale fiabile privind numarul de proceduri preventive de restructurare initiate, durata procedurilor si informatiile legate de marimea debitorilor implicati si de rezultatul procedurilor deschise si sa comunice Comisiei informatiile respective pe o baza anuala si pentru prima data pana la 14 martie 2015.
36. Comisia va evalua punerea in aplicare a prezentei recomandari in statele membre pana la 14 septembrie 2015. In acest context, Comisia va evalua impactul prezentei recomandari asupra salvarii intreprinderilor care se confrunta cu dificultati financiare si asupra oferirii unei a doua sanse antreprenorilor onesti, interactiunea acesteia cu alte proceduri de insolventa din alte domenii, cum ar fi perioadele de descarcare de obligatii pentru persoanele fizice care nu desfasoara o activitate comerciala, industriala, artizanala sau profesionala, precum si impactul acesteia asupra functionarii pietei interne, asupra intreprinderilor mici si mijlocii si asupra competitivitatii economiei Uniunii. De asemenea, Comisia va evalua daca ar trebui propuse masuri suplimentare pentru consolidarea si intarirea abordarii reflectate in prezenta recomandare.
Adoptata la Bruxelles, 12 martie 2014.
Pentru Comisie
Viviane REDING
Vicepresedinte
________________________________________
(1) Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolventa, (JO L 160, 30.6.2000, p. 1).
(2) COM(2012) 744 final.
(3) Rezolutia Parlamentului European din 15 noiembrie 2011 continand recomandari catre Comisie privind procedurile de insolventa in contextul dreptului UE privind societatile comerciale, P7_TA (2011) 0484.
(4) COM(2012) 573 final.
(5) COM(2012) 742 final.
(6) COM(2012) 795 final.
