Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009. Opinie separata
In M. Of. nr. 321 din 5 mai 2014 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 79/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
Din cuprins:
Pe rol se afla pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, exceptie ridicata de Gheorghe Doroftei in Dosarul nr. 10.358/99/2010 al Tribunalului Iasi – Sectia I civila si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 694D/2013.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 4 februarie 2014, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer, si au fost consemnate in incheierea din acea data, cand Curtea, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amanat pronuntarea pentru data de 11 februarie 2014.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 18 septembrie 2013, pronuntata in Dosarul nr. 10.358/99/2010, Tribunalul Iasi – Sectia I civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de reclamantul Gheorghe Doroftei intr-o cauza avand ca obiect asigurari sociale.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile de lege incalca prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2), contravin principiului comunitar al certitudinii dreptului si pun in pericol stabilitatea raporturilor juridice de munca, precum si exercitarea dreptului la pensie.
In acest sens, autorul exceptiei arata ca dispozitiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 isi pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de munca ulterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 329/2009, iar nu si asupra celor deja existente in baza unui contract individual de munca sau raport de serviciu sau in baza actului de numire in cadrul autoritatilor si institutiilor publice.
Tribunalul Iasi – Sectia I civila opineaza in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu urmatorul continut:
– Art. 17 alin. (2) lit. a): “(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrarii in vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; […]”
– Art. 18 alin. (1): “(1) Pensionarii prevazuti la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfasoara activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentului capitol, sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.”
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii si art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronuntata in cadrul controlului de constitutionalitate a priori, Curtea Constitutionala a constatat ca intreg cap. IV al Legii nr. 329/2009 (art. 17 – 26) este constitutional in masura in care nu vizeaza persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie.
Insa, in prezenta cauza, dispozitiile art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 sunt criticate din perspectiva faptului ca interzic cumulul pensiei cu salariul atunci cand cuantumul pensiei depaseste nivelul castigului salarial mediu brut pe economie. Totodata, autorul exceptiei considera ca dispozitiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 isi pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de munca ulterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 329/2009, iar nu si asupra celor deja existente in baza unui contract individual de munca sau raport de serviciu sau in baza actului de numire in cadrul autoritatilor si institutiilor publice.
Din aceasta perspectiva, dispozitiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate a posteriori prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie, invocate si in prezenta cauza. In acest sens sunt Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 297 din 1 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, Decizia nr. 368 din 22 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 378 din 22 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 544 din 24 mai 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 402 din 15 iunie 2012, Decizia nr. 1.032 din 29 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat ca nicio dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament sa aiba o ratiune licita.
Curtea a constatat ca nivelul pensiei nete pana la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat (devenit, in prezent, castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinta castigul salarial mediu brut in actele normative din domeniul muncii si protectiei sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011) respecta conditiile de obiectivitate (este expres prevazut de lege, previzibil si determinabil) si rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o optiune justa si echilibrata) impuse de principiul nediscriminarii.
Totodata, Curtea a retinut ca masura adoptata de legiuitor este proportionala cu situatia care a determinat-o, respectiv situatia de criza economica in care se regaseste statul, fiind rezultatul unui echilibru intre scopul declarat al legii si mijloacele folosite in realizarea lui, si este aplicata in mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei.
Curtea a mai retinut, in ceea ce priveste critica vizand incalcarea principiului neretroactivitatii legii, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, ca prevederile de lege criticate reglementeaza conditiile exercitarii dreptului la munca si a dreptului la pensie pentru viitor, intr-un context social afectat de criza economica care a impus adoptarea unor masuri cu caracter exceptional, care, prin eficienta si promptitudinea aplicarii, sa conduca la reducerea efectelor sale si sa creeze premisele relansarii economiei nationale.
Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atat considerentele, cat si solutiile deciziilor mentionate isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.
Prin Decizia din 20 martie 2012, pronuntata in Cauza Ionel Panfile impotriva Romaniei (paragrafele 17 – 25), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca masura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevazuta de lege, urmareste un scop legitim, respecta justul echilibru intre interesele generale ale comunitatii si protectia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum si faptul ca, in domeniul social, statul dispune de o marja larga de apreciere.
Totodata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reiterat faptul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie nu garanteaza vreun drept la primirea unei pensii intr-un anumit cuantum (in acest sens fiind si Hotararea din 31 mai 2011, pronuntata in Cauza Maggio si altii impotriva Italiei, paragraful 55) si nici vreun drept de a primi un salariu intr-un anumit cuantum (in acelasi sens fiind Hotararea din 19 aprilie 2007, pronuntata in Cauza Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, paragraful 94), fiind la discretia statului stabilirea drepturilor salariale ce vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat.
Prin aceeasi decizie, Curtea a considerat ca actul normativ criticat instituie o diferenta de tratament intre persoane, respectiv pensionarii care inca lucrau in sectorul privat si cei care lucrau in sectorul public, la fel ca reclamantul; cu toate acestea, cele doua categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind intr-o situatie similara sau comparabila, in sensul art. 14, deoarece distinctia esentiala, relevanta pentru contextul in care masurile respective au fost luate, consta in sursele diferite din care provin veniturile lor, si anume bugete private, respectiv bugetul de stat (paragraful 28).
In ceea ce priveste diferenta de tratament fundamentata pe cuantumul venitului lunar, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca, potrivit deciziei Curtii Constitutionale din Romania, cuantumul prevazut era previzibil si rezonabil si a fost stabilit de legiuitor in raport de situatia de criza economica in care se gasea statul, care a actionat in cadrul marjei sale de apreciere in domeniul deciziilor bugetare, fara a incalca principiul proportionalitatii.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Gheorghe Doroftei in Dosarul nr. 10.358/99/2010 al Tribunalului Iasi – Sectia I civila si constata ca dispozitiile art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar international sunt constitutionale in raport de criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Tribunalului Iasi – Sectia I civila si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 11 februarie 2014.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
*
OPINIE SEPARATA
In dezacord cu solutia pronuntata de Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 79 din 11 februarie 2014, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar international, precum si a intregului cap. IV (art. 17 – 26) – “Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare” din aceasta lege trebuia admisa pentru urmatoarele motive:
1. Cadrul legislativ relevant
Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, abroga Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991, care prevedea la art. 3 posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Astfel, in prezent, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii nu mai cuprinde nicio prevedere referitoare la aceasta posibilitate.
Insa, potrivit art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, “In sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situatii pentru care asigurarea este obligatorie, in conditiile legii, urmatoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limita de varsta; […]” Prin urmare, legea-cadru in materia pensiilor prevede posibilitatea cumulului pensiei cu salariul, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar international, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, reglementeaza limitarea posibilitatii de cumul al pensiei cu salariul, in sensul ca pensionarii care desfasoara activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie au obligatia sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul castigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
2. Ingradirea dreptului la munca
Potrivit art. 41 din Constitutie, dreptul la munca nu poate fi ingradit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau ocupatiei si a locului de munca este libera. Dreptul la munca este un drept cu continut juridic complex, care include libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupatiei, libertatea alegerii locului de munca, protectia sociala a muncii, retributia, dreptul la negocieri colective.
Art. 6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale prevede ca “statele recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care il are orice persoana de a obtine posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata si vor lua masuri potrivite pentru garantarea acestui drept. Masurile pe care fiecare stat parte la prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie sa includa orientarea si pregatirea tehnica si profesionala, elaborarea de programe, de masuri si de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economica, sociala si culturala constanta si o deplina intrebuintare productiva a fortelor de munca in conditii care garanteaza indivizilor folosinta libertatilor politice si economice fundamentale.”
Or, prin instituirea obligatiei pensionarilor cumularzi de a opta intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, legiuitorul ingradeste dreptul la munca, din moment ce persoanele care se afla in ipotezele de la art. 17 alin. (2) lit. a) si b) trebuie sa renunte ori la plata pensiei, ori la raporturile de munca.
Dreptul la munca al unei persoane nu poate forma obiectul vreunei ingradiri sau limitari, fiecare persoana fiind libera sa munceasca in masura posibilitatilor sale fizice si intelectuale de care dispune. Prin reglementarea criticata se conditioneaza continuarea raporturilor de munca, pe baza criteriului referitor la nivelul pensiei nete aflate in plata, fiind practic sanctionata cu incetarea raporturilor de munca persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii.
Pe de alta parte, este ingradita si o alta componenta a dreptului la munca, si anume alegerea locului de munca, intrucat, potrivit dispozitiilor de lege criticate – care limiteaza cumulul pensiei cu salariul – acestea se aplica numai in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala. Astfel, un pensionar care doreste sa incheie un contract individual de munca cu un angajator din mediul privat, poate cumula pensia si salariul astfel dobandit.
Este adevarat ca posibilitatea de a cumula pensia cu salariul nu reprezinta un drept fundamental, insa dreptul la munca este un drept fundamental si, potrivit Constitutiei, nu poate fi ingradit.
3. Limitarea exercitarii dreptului la pensie
De asemenea, dispozitiile de lege criticate afecteaza si art. 47 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia cetatenii au dreptul la pensie. Astfel, pensia este platita in conformitate cu contributiile depuse de angajat pe durata cat si-a desfasurat activitatea (cel putin 25 sau 30 de ani), din bugetul asigurarilor sociale de stat, iar nu de la bugetul anual de stat.
Pensia este un drept fundamental garantat de art. 47 si se datoreaza pentru munca trecuta. Salariul constituie retributia angajatului pentru munca prezenta, datorata de catre angajator, deci si de catre stat in aceasta calitate, si nu are nicio legatura cu pensia, care se acorda pentru o munca efectuata in timp pana la varsta pensionarii. Munca trecuta care este platita din bugetul asigurarilor sociale de stat nu vine in concurs cu munca prezenta pentru care salariatul primeste o retributie lunara de la bugetul de stat, aflandu-se in succesiune, iar nu in concurs. In consecinta, cumularea lor nu poate fi afectata, pensia fiind un drept castigat si nicio reglementare legala nu il poate inlatura.
In acelasi sens, a statuat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, referitoare la dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative in domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat si al celor de serviciu, prin care se interzice cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala desfasurata in cadrul autoritatilor si institutiilor publice si, corelativ, se impune obligatia persoanelor aflate in situatia mentionata de a opta pentru pensie ori pentru veniturile realizate din activitatea profesionala, altfel spus, de a renunta la pensie continuandu-si activitatea profesionala sau de a inceta activitatea profesionala aducatoare de venituri si de a-si conserva pensia. Curtea a constatat ca “Interdictiile si obligatiile impuse prin ordonanta afecteaza prin limitare atat dreptul la pensie prevazut de art. 47 alin. (2) din Constitutie, cat si dreptul la munca consacrat prin art. 41 din Legea fundamentala.”
4. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 53 alin. (1) din Constitutie referitoare la cazurile exprese si limitative de restrangere a exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
Astfel cum rezulta din Expunerea de motive la Legea nr. 329/2009, dispozitiile de lege criticate au fost instituite avandu-se in vedere necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, impusa de criza economica, ceea ce, in opinia legiuitorului, justifica restrangerile aduse exercitiului dreptului la munca, din perspectiva asigurarii stabilitatii economice, care se subsumeaza “conceptului de siguranta nationala”.
Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronuntata in cadrul controlului de constitutionalitate a priori asupra Legii nr. 329/2009, Curtea Constitutionala a retinut ca “Justificarea unei astfel de limitari rezida in degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurarilor sociale de stat, intr-o masura care nu afecteaza veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, masura adoptata este proportionala cu situatia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru intre scopul declarat al legii si mijloacele folosite in realizarea lui, si este aplicata in mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei.”
Or, retinem ca, potrivit art. 53 alin. (1) din Constitutie, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, pentru desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unor calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Avand in vedere acestea, consideram ca ingradirea dreptului la munca si limitarea dreptului la pensie prin reglementarea criticata nu poate avea ca justificare dispozitiile constitutionale ale art. 53, deoarece nu ne aflam in niciunul dintre cazurile prevazute expres si limitativ de aceasta norma constitutionala. Astfel, simpla afirmatie in Expunerea de motive a Legii nr. 329/2009, potrivit careia dispozitiile de lege criticate au fost adoptate in scopul reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea stabilitatii economice, care este subsumata conceptului de “securitate nationala”, nu poate avea valoarea demonstratiei unei justificari privind apararea securitatii nationale. Conceptul de “securitate nationala”, a carei aparare justifica intr-adevar restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati daca sunt indeplinite si conditiile din alin. (2) al art. 53 din Constitutie, nu poate fi asimilat cu necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, din cauza crizei economice.
De asemenea, apreciem ca intr-o societate democratica, regula este cea a exercitarii neingradite a drepturilor si libertatilor fundamentale, restrangerea fiind prevazuta ca exceptie, cu caracter temporar, si daca nu exista o alta solutie pentru a apara valori ale statului care sunt puse in pericol. Or, gasirea de solutii pentru diminuarea efectelor crizei economice intra in atributiile organelor statului, prin adoptarea de politici economice si financiare adecvate, iar nu prin restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale.
Pe de alta parte, nici macar sub aspectul oportunitatii o astfel de reglementare nu-si gaseste aplicarea, intrucat motivarea legiuitorului in sensul ca bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat sunt degrevate de cheltuieli suplimentare este o motivare neserioasa, tinand cont de faptul ca numarul persoanelor aflate in aceasta situatie este foarte mic.
5. Din considerentele Deciziei din 20 martie 2012 a Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusa de Ionel Panfile impotriva Romaniei reiese ca instanta de contencios al drepturilor omului a examinat masura interzicerii cumulului pensiei cu salariul din perspectiva pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, referitor la protectia proprietatii si a art. 14 referitor la nediscriminare. Insa, cu privire la dreptul la munca, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca in Conventie nu se garanteaza dreptul la munca (paragraful 18). Prin urmare, nu avea competenta ratione materiae sa se pronunte asupra acestei pretinse incalcari, deoarece, pentru ca un capat de cerere sa fie compatibil ratione materiae cu Conventia, dreptul invocat de reclamant trebuie sa fie protejat de Conventie si de protocoalele sale care au intrat in vigoare.
In final, observam ca, la data de 23 aprilie 2012, a fost adoptat de catre Senat proiectul de Lege pentru abrogarea cap. IV (art. 17 – 26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, acesta urmand a fi dezbatut in Camera Deputatilor.
In concluzie, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. a) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 este intemeiata si trebuia admisa. De asemenea, avand in vedere ca celelalte dispozitii din cap. IV din Legea nr. 329/2009 nu pot fi disociate, in mod necesar si evident, de prevederile de lege criticate care ar fi trebuit declarate neconstitutionale, in temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a intregului cap. IV (art. 17 – 26) – “Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare” din aceasta lege trebuia admisa, prin raportare la dispozitiile art. 41 si art. 47 alin. (2) din Constitutie.
Judecator,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
Judecator,
Puskas Valentin Zoltan