Cauza Rogojina impotriva Romaniei

 

In M. Of. nr. 322 din 5 mai 2014 a fost publicata Hotararea CEDO din 19 ianuarie 2010 in Cauza Rogojina impotriva Romaniei.

Din cuprins:

Hotararea devine definitiva in condiţiile prevazute la art. 44 & 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

   In Cauza Rogojina impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 15 decembrie 2009,

pronunţa prezenta hotarare, adoptata la aceeaşi data:

   PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 6235/04 indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 resortisanţi ai acestui stat, domnul Victor Rogojina şi doamna Aurica Rogojina (reclamanţii), au sesizat Curtea la 12 ianuarie 2004, in temeiul art. 34 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale (Convenţia). Ca urmare a decesului reclamantei la 17 decembrie 2007, printr-o scrisoare din 28 iulie 2009, reclamantul a furnizat imputernicirile din partea domnului Viorel Rogojina şi a doamnei Silvia Rogojina, respectiv fiul şi nepoata reclamanţilor, care doreau sa continue procedura in faţa Curţii. Pentru a dovedi calitatea lor de moştenitori ai celei de-a doua reclamante, primul reclamant a prezentat certificatele de naştere ale acestora.

2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 27 noiembrie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotarat sa comunice cererea Guvernului. In conformitate cu art. 29 & 3 din Convenţie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

   IN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

4. Primul reclamant s-a nascut in 1927 şi locuieşte in Barlad. A doua reclamanta era nascuta in 1930.

5. Dupa mai multe proceduri iniţiate de reclamanţi cu privire la o cerere adresata autoritaţilor la 6 iunie 2001, in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), printr-o decizie din 7 mai 2004, primarul oraşului Barlad a propus sa se acorde persoanelor interesate despagubiri (titluri nominale sau acţiuni la societaţi comerciale) in valoare de 119.275.065 lei romaneşti (ROL) pentru imobilul (casa demolata şi terenul aferent) care fusese proprietatea lor. Contestata de persoanele in cauza, aceasta decizie a fost confirmata prin Hotararea din 12 octombrie 2004, pronunţata de Tribunalul Vaslui, hotarare ramasa definitiva prin neapelare.

6. Reclamanţii au iniţiat alte cateva acţiuni in justiţie, in special cu scopul de a obţine despagubiri pentru desfaşurarea şi durata procedurii menţionate anterior, reglementata de Legea nr. 10/2001, acţiuni respinse de instanţele interne.

7. Prin doua scrisori din 14 şi 24 aprilie 2009, autoritaţile competente pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 au informat Guvernul ca plata despagubirilor nu a fost efectuata, dar ca dosarul reclamanţilor a fost trimis la Fondul “Proprietatea” in iunie 2007 şi ca acesta va fi examinat de comisia centrala competenta, in cadrul urmatoarei reuniuni. Ulterior datei menţionate anterior, Guvernul nu a mai furnizat nicio informaţie cu privire la executarea Hotararii din 12 octombrie 2004.

 

II. Dreptul intern relevant

8. Aspectele esenţiale ale dispoziţiilor legislative şi ale jurisprudenţei interne relevante, inclusiv extrase din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietaţii şi justiţiei, precum şi unele masuri adiacente şi din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv (OUG nr. 81/2007), cu privire la sistemul de despagubire pentru imobilele naţionalizate, sunt descrise in hotararile Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, pct. 15 – 20, 17 ianuarie 2008) şi Viaşu impotriva Romaniei (nr. 75.951/01, pct. 38 – 49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, şi anume Rezoluţia Res(2004)3 privind hotararile care au identificat existenţa unor probleme structurale fundamentale şi Recomandarea Rec(2004)6 privind imbunataţirea recursurilor interne, ambele adoptate de Comitetul de Miniştri, sunt de asemenea citate in hotararea Viaşu, menţionata anterior (pct. 50 – 51).

9. Dispoziţiile legale (Codul civil, Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor şi Decretul nr. 73/1954) şi practica judiciara in materie de succesiune prevad ca, pentru a moşteni, persoanele care au vocaţie succesorala trebuie sa accepte succesiunea, in mod expres sau tacit, intr-un termen de prescripţie extinctiva de 6 luni de la producerea decesului in cauza. Acceptarea tacita trebuie sa constea in acte materiale neechivoce privind bunurile succesorale (de exemplu, anumite acte de dispoziţie). In cazul unei vacanţe succesorale, al absenţei moştenitorilor sau al neacceptarii unei succesiuni, bunurile in cauza revin statului, la cererea autoritaţilor competente, prin intermediul unei proceduri notariale (art. 85 din Legea notarilor publici şi a activitaţii notariale nr. 36/1995). Prin Hotararea definitiva din 18 aprilie 2007, Tribunalul Olt a statuat ca, in lipsa procedurii vacanţei succesorale iniţiate de stat, nimic nu impiedica moştenitorul legal sa apeleze la un notar public pentru dezbaterea succesiunii. In plus, dispoziţiile citate anterior prevad o ordine de preferinţa intre categoriile de potenţiali moştenitori legali (de exemplu, copiii persoanei decedate au prioritate in raport cu nepoţii) care vin in concurenţa cu soţul supravieţuitor la partajul succesoral.

 

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

10. Reclamanţii se plang, in esenţa, de imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de a fi despagubiţi pentru imobilul naţionalizat, in conformitate cu Legea nr. 10/2001 şi cu Hotararea definitiva din 12 octombrie 2004, şi invoca, in aceasta privinţa, art. 1 din Protocolul nr. 1, formulat astfel:

“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica şi in condiţiile prevazute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

11. Guvernul contesta acest argument.

 

A. Cu privire la admisibilitate

12. Dupa decesul celei de-a doua reclamante, primul reclamant considera ca fiul lor, Viorel Rogojina, şi fiica acestuia din urma, doamna Silvia Rogojina, au locus standi pentru a continua examinarea cererii in faţa Curţii. Acesta susţine ca, din considerente legate de respectarea memoriei reclamantei defuncte, nu au deschis procedura succesorala in privinţa sa.

13. Guvernul nu a prezentat observaţii cu privire la acest aspect.

14. Curtea reaminteşte ca, in mai multe cauze in care un reclamant a decedat in cursul procedurii, a luat in considerare dorinţa de continuare a procedurii respective, exprimata de un moştenitor, o ruda apropiata şi chiar, in lumina circumstanţelor speţei, de un potenţial moştenitor (legatar universal) care incerca sa obţina recunoaşterea dreptului sau succesoral intr-o procedura pendinte [a se vedea Malhous impotriva Republicii Cehe (dec.) (MC), nr. 33.071/96, care privea art. 1 din Protocolul nr. 1, şi jurisprudenţa citata in acestea]. In speţa, ţinand seama de circumstanţele cauzei şi de practica interna (supra, pct. 9), Curtea subliniaza ca, deşi domnul Viorel Rogojina nu a prezentat Curţii un certificat de moştenitor, in calitate de fiu al reclamanţilor şi de potenţial moştenitor legal al celei de-a doua reclamante, acesta are un interes legitim pentru continuarea examinarii prezentei cereri. De altfel, Guvernul nu a contestat acest lucru. In schimb, avand in vedere circumstanţele cauzei, Curtea nu poate considera ca doamna Silvia Rogojina, nepoata celei de-a doua reclamante şi fiica domnului Viorel Rogojina, ar avea, de asemenea, un interes legitim suficient, material sau chiar moral, care sa ii justifice calitatea de victima şi continuarea examinarii prezentei cereri dupa decesul doamnei Aurica Rogojina.

Prin urmare, Curtea considera ca, in speţa, doamna Silvia Rogojina nu se poate pretinde “victima”, in sensul art. 34 din Convenţie, a unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor sale. Prin urmare, acest capat de cerere este incompatibil ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei, in sensul art. 35 & 3, şi trebuie sa fie respins in conformitate cu art. 35 & 4 din Convenţie.

15. Curtea constata ca, in ceea ce ii priveşte pe primul reclamant şi pe domnul Viorel Rogojina, acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Convenţie. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, poate fi declarat admisibil.

 

B. Cu privire la fond

16. Reluand, in esenţa, observaţiile sale prezentate in alte cauze similare, Guvernul susţine ca dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a fost incalcat şi ca mecanismul de despagubire prevazut de legislaţia romaneasca (Legea nr. 10/2001 şi Fondul “Proprietatea”, cu modificarile rezumate la pct. 8 de mai sus) indeplineşte cerinţele jurisprudenţei Curţii in materie.

17. Reclamanţii reitereaza, in esenţa, argumentele acestora.

18. Curtea constata ca, in prezenta cauza, deşi reclamanţii au obţinut, la 12 octombrie 2004, o hotarare definitiva care a confirmat Decizia din 7 mai 2004 a autoritaţii competente in ceea ce priveşte acordarea parţilor interesate a unor despagubiri in valoare de 119.275.065 ROL pentru imobilul lor naţionalizat, aceasta decizie nu a fost executata pana in prezent.

19. Curtea a examinat de multe ori cauze care au ridicat probleme similare celei din prezenta speţa şi a constatat ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 (intre altele, Matache şi alţii impotriva Romaniei, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006, şi Naghi impotriva Romaniei, nr. 31.139/03, 21 iulie 2009).

20. Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost inaintate, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat niciun fapt şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferita in prezenta cauza.

21. In cele din urma, reclamanţii nu au primit inca suma stabilita prin decizia menţionata anterior, confirmata de instanţele interne. In ceea ce priveşte argumentele Guvernului, Curtea reaminteşte ca a constatat in mai multe cauze, inclusiv in 3 cauze recente, ca Fondul “Proprietatea” nu funcţioneaza in prezent intr-un mod ce poate fi considerat echivalent acordarii efective a unei despagubiri (a se vedea, intre altele, Matache şi alţii impotriva Romaniei, citata anterior, pct. 42, şi Roman impotriva Romaniei, nr. 30.453/04, pct. 28 in fine, 7 iulie 2009). Constatand cu mulţumire evoluţia recenta care pare sa aiba loc in practica in privinţa mecanismului de plata a despagubirilor, prevazut de Legea nr. 247/2005, modificata prin OUG nr. 81/2007, Curtea observa ca, pana in prezent, Guvernul nu a demonstrat ca sistemul de despagubire instituit prin legea citata anterior, inclusiv fondul menţionat mai sus, ar permite titularilor de drepturi, in special reclamanţilor, sa incaseze, conform unei proceduri şi unui calendar previzibile, despagubirile la care au dreptul.

22. Aceasta concluzie nu aduce atingere unei evoluţii pozitive pe care ar putea sa o cunoasca in viitor mecanismele de finanţare prevazute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, in vederea despagubirii persoanelor carora, asemenea reclamanţilor, li s-a recunoscut dreptul de a primi despagubiri in temeiul legilor reparatorii respective.

23. Ţinand seama de jurisprudenţa sa in materie şi de elementele concrete de la dosar, Curtea apreciaza ca, in speţa, faptul ca reclamanţii nu au putut primi despagubirile stabilite intr-o hotarare definitiva şi ca nu au nicio certitudine privind data la care ar putea sa le primeasca le-a cauzat un prejudiciu disproporţionat şi excesiv, incompatibil cu dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, in speţa, a fost incalcata aceasta dispoziţie.

 

II. Cu privire la celelalte pretinse incalcari

24. Reclamanţii se plang, in esenţa, de rezultatul procedurii soluţionate prin Hotararea definitiva din 12 octombrie 2004, citata anterior, şi al celorlalte proceduri judiciare pe care le-au iniţiat, in principal in ceea ce priveşte cererea lor intemeiata pe Legea nr. 10/2001, precum şi de inechitatea şi de lipsa de independenţa şi imparţialitate a judecatorilor care le-au examinat acţiunile. Aceştia susţin, de asemenea, lipsa accesului la o instanţa şi inegalitatea armelor in cadrul ultimelor proceduri menţionate anterior. Reclamanţii se bazeaza pe art. 6 & 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.

25. Ţinand seama de toate elementele de care dispune şi in masura in care este competenta sa soluţioneze pretenţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta incalcare a drepturilor şi libertaţilor garantate de articolele Convenţiei sau ale protocoalelor sale.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat şi trebuie respins in temeiul art. 35 & 3 şi & 4 din Convenţie.

 

III. Cu privire la aplicarea art. 46 şi 41 din Convenţie

A. Art. 46 din Convenţie

26. In temeiul acestei dispoziţii:

“1. Inaltele parţi contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curţii, pronunţate in litigiile in care ele sunt parţi.

2. Hotararea definitiva a Curţii este transmisa Comitetului de Miniştri, care supravegheaza executarea ei.”

27. Curtea constata ca incalcarea dreptului reclamanţilor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, are originea intr-o problema raspandita pe scara larga, care a rezultat din funcţionarea necorespunzatoare a mecanismului instituit de Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005. Aceasta face trimitere la observaţiile facute cu titlu indicativ in alte cauze similare in ceea ce priveşte masurile generale care s-ar impune la nivel naţional in cadrul executarii prezentei hotarari, pentru ca statul parat sa garanteze exercitarea efectiva şi rapida a dreptului la restituire, indiferent daca este vorba despre o restituire in natura sau de acordarea unei despagubiri precum in speţa (Viaşu impotriva Romaniei, citata anterior, pct. 82 – 83).

 

B. Art. 41 din Convenţie

28. In temeiul art. 41 din Convenţie,

“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi daca dreptul intern al inaltei parţi contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei incalcari, Curtea acorda parţii lezate, daca este cazul, o reparaţie echitabila.”

 

1. Prejudiciu

29. Cu titlu de despagubire pentru prejudiciul material, reclamanţii solicita suma de 220.000 euro (EUR) pentru valoarea de piaţa a imobilului demolat de autoritaţi inainte de 1989 şi 155.333 EUR pentru beneficiile nerealizate. De asemenea, aceştia solicita 15.000 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral, pentru suferinţa psihica şi incertitudinea cauzate de autoritaţi.

30. Facand trimitere la jurisprudenţa Curţii (Naghi, citata anterior, pct. 32 – 33), Guvernul considera ca reclamanţii puteau solicita cu titlu de despagubire pentru prejudiciul material doar valoarea actualizata, calculata in funcţie de rata inflaţiei, a despagubirii stabilite prin Decizia primarului din 7 mai 2004, adica 16.778,42 lei romaneşti noi, reprezentand 3.931,85 EUR. Solicitarea cu titlu de beneficii nerealizate nu este susţinuta de documente justificative şi ar trebui sa fie respinsa ca nefondata. Pe de alta parte, considera ca o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui, in sine, o reparaţie satisfacatoare a prejudiciului moral pretins şi, in orice caz, face trimitere la sumele acordate cu acest titlu de Curte in alte cauze.

31. Curtea aminteşte ca o hotarare de constatare a unei incalcari implica obligaţia statului parat de a pune capat incalcarii şi de a-i inlatura consecinţele, astfel incat sa se restabileasca pe cat posibil situaţia anterioara acesteia [Iatridis impotriva Greciei (reparaţie echitabila) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].

32. In prezenta cauza, avand in vedere natura incalcarii constatate, Curtea considera ca reclamanţii au suferit un prejudiciu material şi moral. De asemenea, subliniaza ca valoarea despagubirii a fost stabilita prin Decizia din 7 mai 2004 a primarului oraşului Barlad şi ca persoanele in cauza nu au introdus apel impotriva Hotararii din 12 octombrie 2004, care a confirmat aceasta decizie. Prin urmare, aceasta considera ca plata despagubirilor respective, reactualizate in funcţie de rata inflaţiei şi completate cu o suma acordata cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral, ar plasa persoanele interesate intr-o situaţie echivalenta pe cat posibil celei in care s-ar afla daca nu ar fi fost incalcate cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1.

33. Prin urmare, pe baza elementelor de care dispune şi pronunţandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea le acorda reclamanţilor, impreuna, suma de 10.000 EUR, pentru toate prejudiciile suferite.

 

2. Cheltuieli de judecata

34. Fara a prezenta documente justificative, reclamanţii solicita, de asemenea, suma de 900 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in faţa instanţelor interne şi a Curţii.

35. Guvernul evidenţiaza jurisprudenţa Curţii in materie şi absenţa documentelor justificative.

36. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. In speţa, avand in vedere elementele de care dispune şi criteriile menţionate anterior, Curtea respinge cererea reclamanţilor cu acest titlu.

 

3. Dobanzi moratorii

37. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitaţii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

 

   PENTRU ACESTE MOTIVE,

   In unanimitate,

   CURTEA:

 

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveşte capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, referitor la despagubirea reclamanţilor, domnii Victor şi Viorel Rogojina, in conformitate cu Decizia din 7 mai 2004, şi inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;

2. statueaza ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;

3. statueaza:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamanţilor, impreuna, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Convenţie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro), pentru toate prejudiciile, suma care va fi convertita in moneda naţionala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data plaţii, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;

b) ca, de la expirarea termenului menţionat şi pana la efectuarea plaţii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitaţii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade şi majorata cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la 19 ianuarie 2010, in temeiul art. 77 & 2 şi & 3 din Regulament.