Hotarare CJUE privind discriminarea fiscala pe motiv de situare a sediului social al unei societati
„Trimitere preliminara – Libertatea de stabilire – Impozite pe profit – Degrevare fiscala – Grupuri de societati si consortii – Legislatie nationala care permite transferul pierderilor intre o societate care face parte dintr‑un consortiu si o societate care face parte dintr‑un grup, legate printr‑o «societate de legatura» care este in acelasi timp membra a grupului si a consortiului – Conditie de rezidenta a «societatii de legatura» – Discriminare pe motiv de situare a sediului social al unei societati – Societate‑mama care controleaza in ultima instanta grupul stabilita intr‑un stat tert si care detine, prin intermediul unor societati stabilite in state terte, societatile care incearca sa schimbe intre ele pierderile”
HOTARAREA CURTII (Marea Camera) din 1 aprilie 2014, in cauza C‑80/12, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de First‑tier Tribunal (Tax Chamber) (Regatul Unit), prin decizia din 19 decembrie 2011, primita de Curte la 15 februarie 2012, in procedura Felixstowe Dock and Railway Company Ltd, Savers Health and Beauty Ltd, Walton Container Terminal Ltd, WPCS (UK) Finance Ltd, AS Watson Card Services (UK) Ltd, Hutchison Whampoa (Europe) Ltd, Kruidvat UK Ltd, Superdrug Stores plc impotriva The Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs
CURTEA (Marea Camera),
compusa din domnul V. Skouris, presedinte, domnul K. Lenaerts, vicepresedinte, domnii M. Ilešič, L. Bay Larsen, T. von Danwitz, A. Borg Barthet si M. Safjan, presedinti de camera, domnii A. Rosas, J. Malenovský, E. Levits, A. Ó Caoimh, J.‑C. Bonichot (raportor), A. Arabadjiev si D. Šváby si doamna A. Prechal, judecatori,
avocat general: domnul N. Jääskinen,
grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 3 septembrie 2013,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru Felixstowe Dock and Railway Company Ltd, Savers Health and Beauty Ltd, Walton Container Terminal Ltd, WPCS (UK) Finance Ltd, AS Watson Card Services (UK) Ltd, Hutchison Whampoa (Europe) Ltd, Kruidvat UK Ltd si Superdrug Stores plc, de P. Baker, QC, si de N. Shaw, QC;
– pentru guvernul Regatului Unit, de J. Beeko si de A. Robinson, in calitate de agenti, asistati de D. Goy, QC, si de G. Facenna, barrister;
– pentru guvernul german, de T. Henze, in calitate de agent;
– pentru guvernul francez, de D. Colas si de J.‑S. Pilczer, in calitate de agenti;
– pentru guvernul olandez, de J. Langer, de C. Schillemans si de C. Wissels, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Europeana, de W. Mölls si de R. Lyal, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 24 octombrie 2013,
pronunta prezenta
Hotarare
1 Cererea de decizie preliminara priveste interpretarea articolelor 49 TFUE si 54 TFUE.
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Felixstowe Dock and Railway Company Ltd, Savers Health and Beauty Ltd, Walton Container Terminal Ltd, WPCS (UK) Finance Ltd, AS Watson Card Services (UK) Ltd, Hutchison Whampoa (Europe) Ltd, Kruidvat UK Ltd si Superdrug Stores plc, pe de o parte, si Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs, pe de alta parte, avand ca obiect aplicarea legislatiei privind degrevarea de grup in cadrul unui consortiu.
Cadrul juridic
3 Legea din 1988 privind impozitul pe venit si impozitul pe profit (Income and Corporation Taxes Act 1988), in versiunea aplicabila litigiului principal (denumita in continuare „ICTA”), prevede la articolul 402:
„(1) Sub rezerva dispozitiilor prezentului capitol si ale articolului 492 alineatul (8) si in conformitate cu acestea, degrevarile aferente pierderilor comerciale si alte sume eligibile pentru o degrevare de la plata impozitului pe profit pot fi cesionate de catre o societate (denumita in continuare «societatea cedenta») in cazurile prevazute la alineatele (2) si (3) de mai jos si, la solicitarea unei alte societati (denumita in continuare «societatea solicitanta»), pot fi acordate societatii solicitante sub forma unei degrevari de la plata impozitului pe profit denumita «degrevare de grup».
(2) Degrevarea de grup poate avea loc in cazul in care societatea cedenta si societatea solicitanta sunt membre ale aceluiasi grup de societati. Cererea formulata in temeiul prezentului alineat este denumita «cerere la nivel de grup».
(3) Degrevarea de grup poate avea de asemenea loc intre o societate cedenta si o societate solicitanta daca una dintre acestea este membra a unui consortiu, iar cealalta este:
(a) o societate comerciala care este detinuta de consortiu si nu este filiala detinuta in proportie de 75 % a unei societati sau
(b) o societate comerciala
(i) care este o filiala detinuta in proportie de 90 % a unei societati holding detinute de consortiu si
(ii) care nu este o filiala detinuta in proportie de 75 % a unei societati, alta decat societatea holding, sau
(c) o societate holding care este detinuta de consortiu si care nu este o filiala detinuta in proportie de 75 % a unei societati;
sau, in conformitate cu articolul 406, daca una dintre acestea este membra a unui grup de societati, iar cealalta este detinuta de un consortiu si o alta societate este membra atat a grupului, cat si a consortiului. Cererea formulata in temeiul prezentului alineat este denumita «cerere la nivel de consortiu».
(3A) Degrevarea de grup nu este posibila decat in cazul in care atat societatea cedenta, cat si societatea solicitanta indeplinesc urmatoarea conditie.
(3B) Conditia este ca societatea sa fie rezidenta in Regatul Unit sau sa fie societate nerezidenta care desfasoara o activitate comerciala in Regatul Unit prin intermediul unui sediu permanent.
(4) Cererea la nivel de consortiu nu poate fi formulata in cazul in care profitul obtinut in urma cesiunii capitalului social al celeilalte societati sau al societatii sale holding pe care o detine societatea membra este considerat un venit comercial al societatii membre respective.
(5) Sub rezerva dispozitiilor prezentului capitol, doua sau mai multe societati solicitante pot formula cereri cu privire la aceeasi societate cedenta si la aceeasi perioada contabila a societatii cedente respective.
(6) Suma platita pentru degrevarea de grup:
(a) nu este luata in considerare la calculul profiturilor si al pierderilor inregistrate de fiecare societate, in vederea stabilirii impozitului pe profit, si
(b) nu este considerata, in sensul legilor privind impozitul pe profit, drept o distribuire […];
in prezentul alineat «suma platita pentru degrevarea de grup» reprezinta plata efectuata societatii cedente de catre societatea solicitanta in temeiul unui acord pe care acestea l‑au incheiat cu privire la un cuantum cesionat cu titlul de degrevare de grup, iar aceasta suma nu depaseste cuantumul cesionat.”
4 Articolul 406 alineatele (1) si (2) din ICTA prevede:
„(1) In sensul prezentului articol:
(a) «societatea de legatura» inseamna o societate care este membra a unui consortiu si este de asemenea membra a unui grup de societati si
(b) «societate din cadrul consortiului» inseamna, raportat la societatea de legatura, o societate detinuta de consortiul din care face parte societatea de legatura si
(c) «membra a grupului» inseamna, raportat la societatea de legatura, o societate care este membra a grupului din care face parte si societatea de legatura, dar nu este ea insasi membra a consortiului din care face parte societatea de legatura.
(2) Sub rezerva dispozitiilor de la alineatele (3) si (4) de mai jos, in cazul in care societatea de legatura ar putea formula (indiferent de insuficienta profiturilor) o cerere la nivel de consortiu cu privire la pierderea sau la o alta suma eligibila pentru degrevare aferenta unei perioade contabile relevante a unei societati din cadrul consortiului, o membra a grupului are dreptul sa formuleze orice cerere la nivel de consortiu care poate fi formulata de societatea de legatura; […]”
5 Potrivit articolului 413 alineatul (3) litera (a) din ICTA:
„[S]e considera ca doua societati sunt membre ale unui grup de societati daca una dintre acestea este filiala detinuta in proportie de 75 % de cealalta sau daca ambele sunt filiale detinute in proportie de 75 % de o a treia societate; […]”
Litigiul principal si intrebarile preliminare
6 Hutchison Whampoa Ltd (denumita in continuare „societatea‑mama care controleaza in ultima instanta grupul”) este o societate cu sediul in Hong Kong.
7 Societatile solicitante sunt societati cu sediul in Regatul Unit. Intrucat sunt filiale indirecte detinute in proportie de minimum 75 % de societatea‑mama care controleaza in ultima instanta grupul, acestea fac parte dintr‑un grup in sensul articolului 413 alineatul (3) litera (a) din ICTA.
8 Hutchison 3G UK Ltd (denumita in continuare „societatea care cesioneaza pierderile”) este o societate care are de asemenea sediul in Regatul Unit. Aceasta este detinuta indirect de un consortiu si constituie, pe acest temei, o societate din cadrul consortiului in sensul articolului 406 alineatul (1) litera (b) din ICTA.
9 Consortiul respectiv include, printre altele, Hutchison 3G UK Investment Sàrl (denumita in continuare „societatea de legatura”), societate cu sediul in Luxemburg. Membra atat a grupului, cat si a consortiului mentionate la punctele 7 si 8 din prezenta hotarare, aceasta societate este o societate de legatura, in sensul articolului 406 alineatul (1) litera (a) din ICTA. Cu alte cuvinte, prin intermediul acestei societati, societatile solicitante sunt legate, in sensul legislatiei fiscale din Regatul Unit privind degrevarea de grup in cadrul unui consortiu, de societatea care cesioneaza pierderile.
10 Societatea de legatura este detinuta in totalitate de o alta societate, Hutchison Europe Telecommunications Sàrl, cu sediul in Luxemburg.
11 Hutchison Europe Telecommunications Sàrl este ea insasi detinuta indirect de societatea‑mama care controleaza in ultima instanta grupul, prin intermediul mai multor societati dintre care unele au sediul in state terte.
12 Avand ca obiect de activitate implementarea si operarea unei retele de telefonie mobila, societatea care cesioneaza pierderile a realizat investitii mari care au grevat rezultatul din exploatare intre 2002 si 2005.
13 In temeiul articolelor 402-413 din ICTA, pierderile care au rezultat din aceasta activitate puteau fi imputate asupra profitului impozabil al altor societati rezidente membre ale grupului sau ale consortiului.
14 Societatile solicitante, care au inregistrat profit in aceleasi exercitii fiscale, au incercat sa utilizeze aceasta posibilitate si, in acest scop, au solicitat autoritatilor fiscale din Regatul Unit o degrevare de grup in cadrul unui consortiu, in temeiul articolului 402 alineatul (3) si al articolului 406 din ICTA.
15 Cererea acestora a fost respinsa pentru motivul ca societatea de legatura nu avea rezidenta fiscala in Regatul Unit sau nu desfasura in acest stat o activitate prin intermediul unui sediu permanent. Acest motiv a fost contestat in fata First‑tier Tribunal (Tax Chamber), care a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) In ipoteza in care:
a) dispozitiile unui stat membru (precum Regatul Unit [al Marii Britanii si Irlandei de Nord]) permit unei societati […] sa solicite o degrevare de grup pentru pierderile inregistrate de o societate care este detinuta de un consortiu […] cu conditia ca o societate care este membra a aceluiasi grup de societati ca si societatea solicitanta sa fie de asemenea membra a consortiului […] si
b) societatea‑mama a grupului de societati (care nu este ea insasi societatea solicitanta, societatea din cadrul consortiului sau societatea de legatura) nu este resortisant al Regatului Unit sau al oricarui alt stat membru,
articolele 49 [TFUE] si 54 TFUE se opun conditiei ca «societatea de legatura» fie sa aiba statutul de rezident in Regatul Unit, fie sa desfasoare o activitate comerciala in Regatul Unit prin intermediul unui sediu permanent situat in Regatul Unit?
2) In cazul unui raspuns afirmativ la prima intrebare, Regatul Unit are obligatia de a remedia situatia societatii solicitante (de exemplu acordand acestei societati dreptul de a solicita o degrevare pentru pierderile societatii din cadrul consortiului) in cazul in care:
a) «societatea de legatura» si‑a exercitat dreptul la libertatea de stabilire, insa societatea din cadrul consortiului si societatile solicitante nu si‑au exercitat niciuna dintre libertatile protejate de dreptul Uniunii,
b) legatura (legaturile) dintre societatea cedenta si societatea solicitanta consta (constau) in societati dintre care nu toate au sediul in Uniunea [Europeana sau in Spatiul Economic European]?”
Cu privire la intrebarile preliminare
16 Prin intermediul intrebarilor formulate, care trebuie analizate impreuna, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolele 49 TFUE si 54 TFUE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei legislatii a unui stat membru in temeiul careia este posibil ca o societate rezidenta care face parte dintr‑un grup sa obtina transferul pierderilor inregistrate de o alta societate rezidenta care face parte dintr‑un consortiu atunci cand o „societate de legatura”, care face parte atat din acest grup, cat si din acest consortiu, are rezidenta de asemenea in statul membru respectiv, si aceasta independent de rezidenta societatilor care detin, ele insele sau prin intermediul unor societati intermediare, capitalul societatii de legatura sau al altor societati vizate de transferul pierderilor, atunci cand acea legislatie exclude o astfel de posibilitate in situatia in care societatea de legatura este stabilita in alt stat membru.
17 Libertatea de stabilire, pe care articolul 49 TFUE o recunoaste resortisantilor Uniunii, presupune accesul acestora la activitatile independente si exercitarea acestora, precum si constituirea si administrarea intreprinderilor in aceleasi conditii cu cele definite pentru resortisantii proprii de legislatia statului membru de stabilire. Aceasta cuprinde, conform articolului 54 TFUE, in ceea ce priveste societatile constituite in conformitate cu legislatia unui stat membru si avand sediul social, administratia centrala sau sediul principal de desfasurare a activitatii in cadrul Uniunii, dreptul de a‑si desfasura activitatea in statul membru respectiv prin intermediul unei filiale, al unei sucursale sau al unei agentii (Hotararea Saint‑Gobain ZN, C‑307/97, EU:C:1999:438, punctul 35, precum si Hotararea Marks & Spencer, C‑446/03, EU:C:2005:763, punctul 30).
18 Or, o legislatie precum cea in discutie in litigiul principal supune posibilitatea de a transfera, prin intermediul unei degrevari, pierderi inregistrate de o societate care are rezidenta fiscala intr‑un stat membru si care face parte dintr‑un consortiu spre o alta societate care are rezidenta fiscala in acelasi stat membru si care face parte dintr‑un grup conditiei ca o societate de legatura care face parte atat din acest consortiu, cat si din acest grup sa fie rezidenta in statul membru respectiv sau sa exercite in acest stat o activitate comerciala prin intermediul unui sediu permanent.
19 O degrevare precum cea in discutie in litigiul principal constituie un avantaj fiscal pentru societatile in cauza. Accelerand regularizarea pierderilor societatilor care au inregistrat pierderi prin imputarea imediata a acestora asupra profitului altor societati din cadrul grupului, degrevarea ii confera acestuia un avantaj de trezorerie (Hotararea Marks & Spencer, EU:C:2005:763, punctul 32).
20 Conditia de rezidenta prevazuta pentru societatea de legatura instituie astfel o diferenta de tratament intre, pe de o parte, societatile rezidente legate, in sensul legislatiei fiscale nationale, printr‑o societate de legatura stabilita in Regatul Unit, care beneficiaza de avantajul fiscal in cauza, si, pe de alta parte, societatile rezidente legate printr‑o societate de legatura stabilita intr‑un alt stat membru, care nu beneficiaza de aceasta.
21 Aceasta diferenta de tratament face mai putin atractiva din punct de vedere fiscal stabilirea unei societati de legatura intr‑un alt stat membru, din moment ce legislatia nationala aplicabila acorda avantajul fiscal in cauza numai in cazul in care societatile de legatura sunt stabilite in Regatul Unit.
22 Imprejurarea ca, in litigiul principal, societatile care s‑ar confrunta cu o restrangere a libertatii de stabilire nu sunt societatile solicitante stabilite in Regatul Unit nu are influenta asupra constatarii facute la punctul anterior in ceea ce priveste existenta unei diferente de tratament intre societatile rezidente legate printr‑o societate de legatura stabilita in Regatul Unit si societatile legate printr‑o societate de legatura stabilita in alt stat membru.
23 Astfel, Curtea a statuat deja ca o societate poate, in scop fiscal, sa invoce o restrictie privind libertatea de stabilire a unei alte societati care este legata de ea in masura in care o astfel de restrictie afecteaza propria impozitare (a se vedea in acest sens Hotararea Philips Electronics, C‑18/11, EU:C:2012:532, punctul 39).
24 In consecinta, pentru a fi efectiva, libertatea de stabilire trebuie sa presupuna, intr‑o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, posibilitatea societatilor solicitante de a o invoca, din moment ce acestea sustin ca sunt tratate mai dezavantajos din punct de vedere fiscal decat ar fi daca ar fi fost legate de societatea care cesioneaza pierderile prin intermediul unei societati de legatura stabilite in Regatul Unit.
25 Pentru ca o astfel de diferenta de tratament sa fie compatibila cu dispozitiile Tratatului FUE privind libertatea de stabilire, trebuie fie ca aceasta sa aiba in vedere situatii care nu sunt comparabile in mod obiectiv, analizarea caracterului comparabil al unei situatii transfrontaliere cu o situatie interna trebuind sa fie realizata in acest caz tinand cont de obiectivul urmarit de dispozitiile nationale in cauza, fie sa fie justificata de un motiv imperativ de interes general (a se vedea in acest sens Hotararea Philips Electronics, EU:C:2012:532, punctul 17 si jurisprudenta citata).
26 Cu privire la analizarea caracterului comparabil, este cert ca societatile supuse impozitului legate printr‑o societate de legatura stabilita in Regatul Unit si cele care sunt legate printr‑o societate de legatura stabilita intr‑un alt stat membru sunt, in raport cu obiectivul unui regim fiscal precum cel in discutie in litigiul principal, plasate in situatii comparabile in mod obiectiv, in ceea ce priveste posibilitatea de a schimba intre ele, prin intermediul unei degrevari de grup in cadrul unui consortiu, pierderi inregistrate in Regatul Unit.
27 In ceea ce priveste motivele imperative de interes general care pot justifica o restrictie privind libertatea de stabilire, trebuie aratat ca guvernul Regatului Unit nu a invocat astfel de motive nici in observatiile sale scrise, nici in sedinta.
28 In aceste conditii, revine instantei de trimitere sarcina sa verifice care sunt obiectivele urmarite de legislatia nationala in discutie in litigiul principal.
29 In aceste conditii si pentru a da un raspuns util care sa permita instantei de trimitere sa solutioneze litigiul cu care este sesizata, trebuie aratat ca, in sustinerea unui astfel de sistem, nu ar putea fi in mod valabil invocate nici mentinerea competentei de impozitare intre statele membre, nici lupta impotriva evaziunii fiscale.
30 Astfel, desi obiectivul mentinerii competentei de impozitare intre statele membre a fost recunoscut de Curte ca fiind legitim (a se vedea in special Hotararea National Grid Indus, C‑371/10, EU:C:2011:785, punctul 45), in scopul de a pastra simetria intre dreptul de a impozita profiturile si posibilitatea de a deduce pierderile (a se vedea Hotararea Lidl Belgium, C‑414/06, EU:C:2008:278, punctul 33), este necesar sa se constate ca, intr‑o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, competenta de impozitare a statului membru gazda pe teritoriul caruia se desfasoara activitatea economica aflata la originea pierderilor societatii din cadrul consortiului nu este deloc afectata de posibilitatea care ar exista de a transfera, prin intermediul unei degrevari si spre o societate rezidenta, pierderile inregistrate de o alta societate, din moment ce aceasta are de asemenea rezidenta fiscala pe teritoriul acestui stat membru (a se vedea in acest sens Hotararea Philips Electronics, EU:C:2012:532, punctele 25 si 26)
31 O masura nationala care limiteaza libertatea de stabilire poate de asemenea sa fie justificata atunci cand aceasta urmareste sa lupte impotriva aranjamentelor pur artificiale, al caror scop este eludarea legislatiei statului membru respectiv (a se vedea in acest sens Hotararea ICI, C‑264/96, EU:C:1998:370, punctul 26, Hotararea Lankhorst‑Hohorst, C‑324/00, EU:C:2002:749, punctul 37, Hotararea de Lasteyrie du Saillant, C‑9/02, EU:C:2004:138, punctul 50, precum si Hotararea Marks & Spencer, EU:C:2005:763, punctul 57).
32 De asemenea, o astfel de masura ar putea fi justificata de obiectivul care consta in lupta impotriva paradisurilor fiscale.
33 Cu toate acestea, Curtea a statuat ca, pentru ca o restrictie privind libertatea de stabilire sa poata fi justificata de astfel de motive, finalitatea specifica a unei astfel de restrictii trebuie sa fie aceea de a se opune unor comportamente care constau in crearea unor aranjamente pur artificiale, lipsite de realitate economica, in scopul de a eluda impozitul datorat in mod normal pentru profiturile generate de activitati desfasurate pe teritoriul national (Hotararea Cadbury Schweppes si Cadbury Schweppes Overseas, C‑196/04, EU:C:2006:544, punctul 55).
34 Or, este cert ca nu aceasta este situatia in cazul unei legislatii nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care nu urmareste niciun obiectiv specific de lupta impotriva aranjamentelor pur artificiale, ci vizeaza sa acorde un avantaj fiscal societatilor care fac parte din grupuri in general, si in cadrul unui consortiu in special.
35 Din cele de mai sus rezulta ca restrictia privind libertatea de stabilire pe care o invoca societatile solicitante nu poate fi justificata de motive imperative de interes general intemeiate pe obiectivul care urmareste mentinerea unei repartizari echilibrate a competentei de impozitare intre statele membre sau pe lupta impotriva unor aranjamente pur artificiale.
36 In consecinta, legislatia in discutie in litigiul principal constituie o restrictie interzisa de articolele 49 TFUE si 54 TFUE.
37 Aceasta concluzie nu este infirmata nici de imprejurarea invocata de instanta de trimitere potrivit careia societatea‑mama care controleaza in ultima instanta grupul si consortiul, precum si unele societati intermediare din lantul de participare sunt stabilite in state terte.
38 Astfel, o asemenea imprejurare nu are influenta asupra aplicarii libertatii de stabilire a societatilor care pot beneficia de avantajul fiscal prevazut de o legislatie nationala precum cea in discutie in litigiul principal.
39 Desigur, capitolul din tratat privind libertatea de stabilire, spre deosebire de cel privind libera circulatie a capitalurilor, nu prevede nicio dispozitie care sa extinda domeniul de aplicare al dispozitiilor sale la situatii care implica un resortisant al unui stat tert stabilit in exteriorul Uniunii. Dispozitiile sale nu pot fi, asadar, invocate de o societate stabilita intr‑un stat tert (a se vedea prin analogie, in ceea ce priveste libera prestare a serviciilor, Hotararea Finanz, C‑452/04, EU:C:2006:631, punctul 25).
40 Cu toate acestea, nu rezulta din nicio dispozitie a dreptului Uniunii ca originea actionarilor, persoane fizice sau juridice, ai societatilor rezidente in Uniune ar avea vreo incidenta asupra dreptului acestor societati de a invoca libertatea de stabilire. Astfel cum a aratat avocatul general la punctul 60 din concluzii, statutul de societate a Uniunii se bazeaza, in temeiul articolului 54 TFUE, pe locul in care se afla sediul social si pe ordinea juridica de care societatea este legata, iar nu pe nationalitatea sau pe cetatenia actionarilor sai.
41 In plus si in orice caz, sistemul din Regatul Unit de degrevare de grup, in cadrul unui consortiu, precum cel care rezulta din legislatia in discutie in cauza principala, este aplicabil indiferent de locul de rezidenta al societatii‑mama care controleaza in ultima instanta grupul si al societatilor intermediare care controleaza societatile care urmaresc sa schimbe intre ele pierderi. Astfel, cu exceptia conditiei de rezidenta a societatii de legatura, dispozitiile ICTA, in versiunea sa in vigoare la data litigiului principal, nu contin referiri la localizarea oricarei alte societati care s‑ar interpune sau s‑ar suprapune in lantul de participare care exista intre societatile care solicita si cesioneaza pierderile. Astfel, dupa cum a recunoscut guvernul Regatului Unit in sedinta, o degrevare precum cea solicitata in litigiul principal ar fi putut sa fie acordata, in temeiul acelorasi dispozitii, intr‑o situatie in care societatea de legatura ar fi fost stabilita in Regatul Unit, fara sa reprezinte un obstacol faptul ca societatea‑mama care controleaza in ultima instanta grupul si societatile intermediare din cadrul grupului sunt stabilite intr‑un stat tert.
42 Prin urmare, trebuie sa se raspunda la intrebarile adresate ca articolele 49 TFUE si 54 TFUE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei legislatii a unui stat membru in temeiul careia este posibil ca o societate rezidenta care face parte dintr‑un grup sa obtina transferul pierderilor inregistrate de o alta societate rezidenta care face parte dintr‑un consortiu atunci cand o „societate de legatura”, care face parte atat din acest grup, cat si din acest consortiu, are rezidenta de asemenea in statul membru respectiv, si aceasta independent de rezidenta societatilor care detin, ele insele sau prin intermediul unor societati intermediare, capitalul societatii de legatura sau al altor societati vizate de transferul pierderilor, atunci cand acea legislatie exclude o astfel de posibilitate in situatia in care societatea de legatura este stabilita in alt stat membru.
Cu privire la cheltuielile de judecata
43 Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara:
Articolele 49 TFUE si 54 TFUE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei legislatii a unui stat membru in temeiul careia este posibil ca o societate rezidenta care face parte dintr‑un grup sa obtina transferul pierderilor inregistrate de o alta societate rezidenta care face parte dintr‑un consortiu atunci cand o „societate de legatura”, care face parte atat din acest grup, cat si din acest consortiu, are rezidenta de asemenea in statul membru respectiv, si aceasta independent de rezidenta societatilor care detin, ele insele sau prin intermediul unor societati intermediare, capitalul societatii de legatura sau al altor societati vizate de transferul pierderilor, atunci cand acea legislatie exclude o astfel de posibilitate in situatia in care societatea de legatura este stabilita in alt stat membru.
— ♦ —
..
.
În premieră puteți citi despre unele tipologii ale respingerilor trimiterilor preliminare rezultate din practica instanțelor judecătorești din România
Respingerea trimiterilor preliminare se constituie într-un domeniu distinct în cadrul relaţiei între instanţele judecătoreşti naţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În acest cadru, judecătorul naţional este în plenipotenţa puterilor sale de judecător european, cel care apreciază îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea trimiterii preliminare şi care, în temeiul tratatelor europene şi al legilor naţionale, poate trece la interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene.
Volumul constituie un ghid aplicat pentru practicieni – în special pentru judecători şi avocaţi – în privinţa temeiurilor juridice care ar putea fi avute în vedere în solicitarea iniţierii unei cereri pentru pronunţarea unei decizii preliminare, dar mai ales a motivelor care au condus la respingerea cererii. În toate cazurile, responsabilitatea revine judecătorului naţional care trebuie să fie pregătit pentru dialogul jurisdicţional.
Reunirea între aceleaşi coperţi a tipologiilor esenţiale de respingere a trimiterilor preliminare nu îndrumă instanţele judecătoreşti la absenţa dialogului judiciar, ci oferă indicii cu privire la calitatea acestui dialog, esenţial pentru funcţionarea Uniunii Europene (şi pentru corecta aplicare a acestui drept în România).
.
.
.
.
.
