Actiunea in constatare negativa – (necesara) alternativa la actiunea in suspendarea efectelor deciziilor Consiliului Concurentei?

Cristian-Gavrila Germin-Petcu
Av. Cristian Gavrila
Tanasescu, Gavrila & Asociatii
Av. Germin Petcu
Tanasescu, Gavrila & Asociatii

.

.
.

.

.
.
.

.
.

.
Recenta abordare in spatiul public a posibilitatilor intreprinderilor investigate de Consiliul Concurentei de a lipsi temporar de efecte deciziile emise de autoritatea de concurenta ne indeamna sa abordam un atare aspect dintr-o perspectiva oarecum diferita.

Primul aspect pe care trebuie cu necesitate sa-l avem in vedere este imprejurarea ca deciziile emise de Consiliul Concurentei cu privire la incalcarea articolelor celor mai importante ale Legii concurentei („Legea”) sunt titluri executorii de drept, insa in acest context trebuie avuta in vedere o conditie stabilita de chiar autoritatea de concurenta, pentru ca respectivele decizii sa poata fi, intr-adevar, puse in executare.

Astfel, conform art. 17 din Regulamentul privind constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor de catre Consiliul Concurentei, puse in aplicare prin Ordinul nr. 668/2011 („Regulamentul”),

„[…] decizia Consiliului Concurentei prin care se aplica sanctiuni, neatacate in termenul prevazut de lege, constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate” (subl. ns.).

Asadar, atunci cand conditia mai sus evocata este implinita, deciziile Consiliului (precum si procesele verbale de constatare a contraventiilor) devin executorii de drept, in caz contrar ele nedobandind caracterul de titlu executoriu.

In mod traditional, in cazul emiterii unei decizii de catre autoritatea de concurenta, entitatea care a facut obiectul investigatiei si al sanctiunii impuse prin decizia respectiva, pentru a evita plata sanctiunii impuse (nu arareori, covarsitoare), exercita in conditiile fostului art. 47¹ al Legii (actualul art. 49) o actiune in suspendare, textul de lege stipuland ca

„Instanta poate dispune, la cerere, suspendarea executarii deciziei atacate […]” (subl. ns.).

Desigur, in acest context trebuie avute in vedere conditiile pe care actiunea in suspendare trebuie sa le indeplineasca, in conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 („Legea contenciosului”), acestea fiind in numar de doua, anume cazul bine justificat si paguba iminenta. O a treia conditie trebuie, de asemenea, sa fie indeplinita pentru ca instanta de judecata sa se poata pronunta in sensul suspendarii efectelor deciziei autoritatii de concurenta, anume cea prevazuta de alin. (2) al actualului art. 49 din Lege, anume cea a platii unei cautiuni.

Nu de putine ori, instanta de judecata (i.e. Curtea de Apel Bucuresti) s-a pronuntat in sensul respingerii unor astfel de cereri de suspendare, in genere pe motivul ca una dintre cele doua conditii prevazute de Legea contenciosului (sau ambele) nu erau indeplinite in speta.

Actiunea in constatare negativa

In acest punct ajunsi fiind, ne indreptam in prima faza atentia spre o posibila cale alternativa aflata la dispozitia entitatilor sanctionate de Consiliu de a evita o incepere a executarii lor silite, in baza deciziei emise de catre autoritatea de concurenta, aceasta alternativa fiind, in opinia noastra, cea a unei actiuni in constatare negativa.

Actiunile in constatare negativa sunt acelea prin care reclamantul solicita constatarea inexistentei unui drept al paratului impotriva sa. Astfel cum rezulta din cele mai sus mentionate, prin intermediul unei actiuni in constatare negativa, reclamantul (in ipoteza de fata, entitatea sanctionata) are posibilitatea de a solicita inexistenta unui drept al paratului (in speta, Consiliul) impotriva sa.

Cand devine decizia Consiliului titlu executoriu?

Interpretand textul art. 17 al actului normativ citat mai sus per a contrario, conchidem ca atata vreme cat impotriva actului administrativ (i.e. decizia Consiliului) a fost exercitata o actiune in anulare, in termenul prevazut de lege, decizia respectiva nu constituie titlu executoriu.

Decizia sanctionatorie emisa de Consiliu devine titlu executoriu in cazurile in care nu a fost atacata (sau a fost atacata, insa cu depasirea termenului legal prevazut in acest sens), precum si in cazurile in care, in urma solutionarii definitive a actiunii in anulare formulate impotriva deciziei, actiunea a fost respinsa in mod definitiv de catre instanta de judecata.

In aceste ultime ipoteze, avand in vedere totodata si prevederile art. 24 alin. (3) al Legii concurentei (fostul art. 25), potrivit caruia

„Sumele reprezentand […] amenzi sau alte sanctiuni aplicate de Consiliul Concurentei se fac venit la bugetul de stat, in conditiile legii”,

precum si ale art. 19 alin. (2) si (3) ale Regulamentului mai sus enuntat, executarea silita urmeaza a fi efectuata de organele de specialitate ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala („ANAF”).

Procedura de notificare a ANAF de catre Consiliu in vederea punerii in executare a tilului executoriu

Ceea ce este de un semnificativ interes pentru scopul prezentului demers este procedura pe care Regulamentul mai sus amintit o prevede cu privire la notificarea ANAF. Astfel, conform art. 19 alin. (2) din Regulament

„In caz de neprezentare a documentului prin care se face dovada achitarii amenzii stabilite prin decizie, Consiliul Concurentei va transmite copia acesteia la organele de specialitate ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in a caror raza teritoriala isi are sediul/domiciliul contravenientul, spre executare, in termen de 30 de zile de la data expirarii termenului de contestatare, daca decizia nu a fost atacata in acest termen (subl. ns.).

De interes in acest context este si art. 19 alin. (3) al aceluiasi Regulament, care prevede

„In acele situatii in care contravenientul a formulat actiune in anulare impotriva deciziei prin care a fost aplicata sanctiunea amenzii contraventionale, Consiliul Concurentei va transmite la finalizarea procedurii judicare organelor de specialitate ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala copia hotararii judecatoresti ramase irevocabila in cazul respingerii actiunii contravenientului sau a reducerii cuantumului amenzii aplicate” (subl. ns.).

Din interpretarea textelor mai sus citate, rezulta cu claritate imprejurarea ca exercitarea actiunii in anulare impotriva deciziei Consiliului Concurente, in interiorul termenului de 30 de zile prevazut in acest sens, are drept urmari:

amanarea momentului la care titlul de creanta reprezentat de decizia Consiliului devine titlu executoriu si, pe cale de consecinta,
– imposibilitatea nasterii dreptului [1] Consiliului Concurentei de a notifica ANAF, in vederea demararii executarii silite impotriva entitatii amendate.

In lumina celor mai sus expuse, rezulta ca o actiune in constatare negativa inaintata instantei de judecata nu poate avea ca obiect decat constatarea inexistentei dreptului [2] autoritatii de concurenta de a sesiza ANAF, in vederea demararii executarii silite (desigur, atunci cand conditiile mai sus mentionate sunt indeplinite).

Un aspect interesant (care insa nu face obiectul prezentului demers) il reprezinta natura actiunii in constatare negativa, avand in vedere imprejurarea ca in literatura de specialitate au fost exprimate opinii ca o atare actiune nu are intotdeauna o natura civila, chiar daca este exercitata in conditiile art. 35 al Codului de procedura civila, potrivit caruia

„Cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept.”

In ceea ce priveste conditiile pe care o actiune trebuie sa le indeplineasca (astfel cum acestea sunt prevazute de art. 32 C. proc. civ.), ne atrage atentia conditia interesului in exercitarea unei actiuni in constatare negativa. Aici, trebuie luate in calcul prevederile art. 33 C. proc. civ., mai precis ale tezei secunde a acestuia, potrivit carora

„Interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual. Cu toate acestea, chiar daca interesul nu este nascut si actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni incalcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preintampina producerea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara” (subl. ns.).

Prin urmare, ridicarea unei exceptii de prematuritate in cazul unei actiuni in constatare negativa, potrivit careia entitatea sanctionata nu ar avea un interes nascut si actual in exercitarea unei atari actiuni ar trebui respinsa, intrucat prin intermediul actiunii respective s-ar cauta preintampinarea producerii unei pagube iminente (avand in vedere magnitudinea amenzilor impuse de Consiliu si impactul sever al acestora asupra vietii societare a entitatilor investigate, nu de putine ori ducand la efecte ireversibile).

Rezulta asadar ca conditia folosului practic ar fi pe deplin indeplinita intr-o asemenea speta, aceasta cu atat mai mult cu cat – in ipoteza exercitarii in paralel a unei actiuni in suspendare a deciziei Consiliului -, o atare actiune in suspendare ar putea fi respinsa de instanta de judecata [3].

Actiunea in constatare negativa – alternativa (necesara)?

In acest context, se pune intrebarea (legitima, in ceea ce ne priveste) daca o entitate sanctionata de Consiliu prin decizie ar mai trebui/avea interesul sa procedeze la sesizarea instantei cu o actiune in constatare negativa sau (chiar) a celei de contencios administrativ, cu una in suspendare.

Raspunsul la aceasta intrebare este cu atat mai semnificativ, atunci cand este avut in vedere scopul exercitarii oricareia dintre cele doua actiuni, anume

lipsirea temporara de efect a deciziei Consiliului, in cazul actiunii in suspendare;
constatarea inexistentei dreptului de a solicita declansarea procedurii de executare silita in baza deciziei Consiliului, in cazul actiunii in constatare negativa.

In acest context, ne atrag atentia, pe de o parte, prevederile art. 14 alin. (7) al Legii contenciosului, potrivit carora

„Suspendarea executarii actului administrativ are ca efect incetarea oricarei forme de executare, pana la expirarea duratei suspendarii” (subl. ns.).

Interpretand a contrario prevederile mai sus citate, pare a rezulta ca in cazul unei respingeri a actiunii in suspendare, nu ar mai exista nicio piedica in calea executarii actului administrativ reprezentat de decizia Consiliului, luand in considerare si faptul ca recursul exercitat impotriva hotararii judecatoresti prin care s-ar respinge actiunea in suspendare nu este suspensiv de executare.

Pe de alta parte, prin exercitarea unei actiuni in constatare negativa, instanta de judecata ar trebui sa constate, in conformitate cu prevederile art. 17 coroborate cu cele ale art. 19 alin. (2) si (3) din Regulament mai sus citate, ca autoritatea de concurenta nu poate sesiza ANAF in vederea declansarii executarii silite, cata vreme decizia Consiliului a fost atacata cu o actiune in anulare [4].

Prin urmare, ar parea ca efectul urmarit prin exercitarea unei actiuni in constatare negativa ar fi mai usor de atins, in conditiile in care instanta de judecata ar trebui doar sa constate, in baza unor dispozitii legale [i.e. art. 19 alin. (2) si (3) din Regulamentul evocat], inexistenta dreptului Consiliului, spre deosebire de cazul actiunii in suspendare, unde trebuie demonstrata dubla conditie a cazului bine justificat si pagubei iminente.

Cu toate acestea, credem ca raspunsul la intrebarea de mai sus nu poate evita luarea in calcul a faptului ca un act administrativ cu caracter normativ (i.e. Regulamentul), emis chiar de catre autoritatea de concurenta, prevede ca in cazul atacarii deciziei Consiliului cu o actiune in anulare, Consiliul nu poate notifica ANAF. In mod cert, legislatia secundara emisa de chiar autoritatea de concurenta (din cadrul careia face parte si Regulamentul anterior amintit) a urmarit, asa cum gasim firesc sa fie, producerea de efecte juridice, subliniat fiind aici faptul ca regulamentele emise de Consiliul Concurentei vin in completarea prevederilor Legii [5].

Or, in conditiile in care insasi autoritatea de concurenta a urmarit producerea de efecte in beneficiul entitatilor sanctionate, stipuland ca in cazul exercitarii unei actiuni in anulare, Consiliul nu are nascut dreptul de a notifica autoritatea de executare in sensul declansarii executarii silite, ar fi absurd (si, totodata, nelegal) sa se considere ca inoperante prevederile respective.

Cu alte cuvinte, in opinia noastra, simpla notificare a autoritatii de concurenta (presupunand cazul ca nu are la cunostinta deja) a faptului ca impotriva deciziei emise a fost exercitata o actiune in anulare pare ca face ca promovarea oricareia dintre actiunile mai sus amintite sa nu mai fie necesara (daca nu chiar lipsita de interes) [6].

Cu toate acestea, datorita practicii constate a autoritatii de concurenta de trimitere spre executare a deciziilor sanctionatorii indiferent de imprejurarea ca acestea au fost atacate sau nu in instanta, consideram ca este de luat in calcul varianta introducerii actiunii ce face obiectul prezentului material, pentru evitarea oricarui risc.

__________________________________

[1] Ne distantam aici intrucatva de punctul de vedere exprimat in sensul ca art. 19 din Regulament ar da nastere unei interdictii legale de a incepe executarea silita in baza unei decizii de sanctionare a Consiliului, avand in vedere imprejurarea ca nu Consiliul Concurentei reprezinta autoritatea de executare, ci ANAF. Astfel, prevederile art. 19 alin. (2) si (3) trebuie interpretate in sensul ca exercitarea unei actiuni in anulare impiedica nasterea dreptului Consiliului de a notifica ANAF, si nu in sensul ca impiedica exercitarea unui drept pe care Consiliul l-ar avea deja.

[2] Trebuie avuta in vedere imprejurarea ca obiectul cererilor in constatare vizeaza exclusiv existenta/inexistenta unui drept (singura exceptie fiind cea a procedurii asigurarii probelor, cand obiectul il reprezinta constatarea unei situatii de fapt).

[3] Desigur, respingerea actiunii in suspendare nu ar trebui sa conduca la demararea procedurii de executare silita impotriva entitatii investigate, in conditiile in care decizia Consiliului a fost atacata cu actiune in anulare, insa practica Consiliului sugereaza contrariul.

[4] Situatia avuta in vedere in prezentul articol a fost cea a unui demers activ al entitatii sanctionate in fata instantei si nu a unuia pasiv. Desigur, in opinia noastra, prevederile Regulamentului isi produc efectele, astfel cum acestea au fost expuse in prezentul articol, si in cazul neexercitarii unei actiuni in constatare negative.

[5] In mod cert, atunci cand prevederile diverselor acte normative emise de autoritatea de concurenta ar contraveni prevederilor Legii, solutionarea unui astfel de conflict ar trebui sa aiba in vedere, asa cum a fost sugerat deja in opiniile recent exprimate in literatura de specialitate, principiul fortei juridice a actelor normative ale caror norme ar fi contradictorii.

[6] Suntem pe deplin constienti ca o atare concluzie vine in total dezacord cu “traditia” exercitarii actiunii in suspendare impotriva deciziilor emise de Consiliul Concurentei.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close