Cauza Braniste impotriva Romaniei

 

In M. Of. nr. 680 din 17 septembrie 2014 a fost publicata Hotararea CEDO din  5 noiembrie 2013 in Cauza Braniste impotriva Romaniei.

Din cuprins:

HOTARAREA

din 5 noiembrie 2013

in Cauza Braniste impotriva Romaniei

 

Strasbourg

(Cererea nr. 19.099/04)

DEFINITIVA

la 24 martie 2014

 

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

 

In Cauza Braniste impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Birsan, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecatori, si Marialena Tsirli, grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 15 octombrie 2013,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

 

PROCEDURA

 

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 19.099/04 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Braniste (reclamantul), a sesizat Curtea la 23 aprilie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de A. Braniste, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange de o atingere adusa dreptului la respectarea bunurilor sale enuntat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, din cauza ocuparii de catre doua societati cooperative a unui teren al carui coproprietar este reclamantul.
4. La data de 7 decembrie 2011, cererea a fost comunicata Guvernului.

 

IN FAPT

 

1. Circumstantele cauzei

 

5. Reclamantul s-a nascut in 1929 si locuieste in Bucuresti.
6. Printr-o hotarare definitiva din 17 iunie 2002, Tribunalul Mures a obligat autoritatile judetene sa elibereze reclamantului si fratilor si surorilor acestuia un titlu de proprietate pentru un teren de 8.700 mp situat in orasul Sighisoara si care apartinuse inainte de nationalizare bunicilor acestora. Titlul de proprietate a fost eliberat la 2 octombrie 2003.
7. Reclamantul si ceilalti proprietari au fost impiedicati sa intre in posesia bunului, din cauza existentei pe o parte a terenului a mai multor constructii apartinand celor doua societati cooperative: Prestarea Sighisoara (societatea P.) si Sinco Sighisoara (societatea S.). Aceste constructii fusesera ridicate inainte de eliberarea titlului de proprietate, pe baza unui drept de folosinta gratuita in beneficiul societatilor cooperative.
8. Cererea de inscriere a terenului de 8.700 mp in cartea funciara a fost respinsa printr-o hotarare definitiva pronuntata la 6 octombrie 2006 de Curtea de Apel Targu Mures cu motivarea ca o parte din teren era ocupata de imobile apartinand celor doua societati si ca erau in curs litigii intre acestea din urma si reclamant (a se vedea mai jos).
9. Cele doua societati au cerut anularea titlului de proprietate. In cadrul litigiului care il opunea societatii P., reclamantul a formulat o cerere reconventionala, solicitand plata unei chirii lunare pentru ocuparea terenului. In fata refuzului reclamantului de a achita taxa de timbru pe motiv ca cererile in materie de fond funciar ar fi fost exonerate de aceasta, tribunalul a respins cererea reconventionala fara a examina fondul acesteia, printr-o hotarare din 24 mai 2006. Reclamantul nu a formulat apel.
10. Prin doua hotarari definitive din 7 mai 2007 si 14 februarie 2008, Tribunalul Mures a respins cererile de anulare a titlului de proprietate si a confirmat validitatea acestuia.

 

1. Dreptul intern relevant

 

1. Dispozitiile si practica interne relevante in speta sunt rezumate in Hotararea Moculescu impotriva Romaniei (nr. 15.636/04, pct. 16 si urm., 2 martie 2010).
2. Legea nr. 109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si a cooperatiei de credit a stabilit cadrul legislativ al functionarii cooperativelor, create in special in domeniul serviciilor. Acestea au dobandit statutul de persoane juridice de drept privat si au iesit de sub tutela pe care statul o exercita in timpul regimului comunist. Cu privire la patrimoniul acestora, art. 187 din lege prevede:

“Terenurile transmise in folosinta, pe durata nedeterminata si fara plata, in vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum si ale cooperatiei de credit, isi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective in proprietatea organizatiilor cooperatiste.”

3. Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei a intrat in vigoare la 3 martie 2005. Aceasta a inlocuit Legea nr. 109/1996 si a mentinut dreptul de folosinta gratuita a terenurilor ocupate de constructii apartinand unor societati cooperative, cu conditia ca aceste terenuri sa nu fie revendicate.

 

IN DREPT

 

1. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

 

4. Reclamantul pretinde ca imposibilitatea de a beneficia de terenul al carui coproprietar este aduce atingere dreptului sau la proprietate. In aceasta privinta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, decat pentru o cauza de utilitate publica, in conditiile prevazute de lege si conform principiilor generale de drept international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”

 

1. Cu privire la problema daca Curtea a fost sesizata in mod valabil de catre membrii familiei reclamantului
2. Printr-o scrisoare din 4 ianuarie 2012, reclamantul afirma ca a introdus cererea si in numele fratilor si surorilor sale. El argumenteaza ca acestia au fost de asemenea parti in procedurile interne si prezinta un mandat prin care acestia i-ar fi acordat in 1992 puteri depline pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor nationale si a tertelor persoane cu scopul de a recupera terenul care apartinuse bunicilor lor. Prin urmare, acesta solicita sa fie conexata cererea lor cu a sa.
3. Guvernul se opune, motivand ca formularul de cerere ar fi fost semnat doar de reclamant.
4. Curtea aminteste ca in temeiul art. 36 & 1 din regulamentul acesteia, reprezentantul unui reclamant trebuie sa prezinte “o procura sau o imputernicire scrisa” care il autorizeaza sa introduca in fata Curtii o cerere in numele reclamantului. In consecinta, o simpla imputernicire scrisa ar fi valabila pentru procedura in fata Curtii, din moment ce din aceasta reiese ca reclamantul a introdus in mod voluntar o astfel de cerere (Velikova impotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, pct. 50, CEDO 2000-VI).
5. In prezenta cauza, data introducerii cererii este 23 aprilie 2004, data trimiterii la Curte a formularului de cerere.
6. Curtea observa ca acest formular nu a fost completat decat de domnul Ion Braniste. Chiar daca acesta a anexat la cererea sa mandatul din 1992, care ii legitima demersurile interne in numele membrilor familiei sale pentru a recupera terenul, reclamantul nu a semnalat in niciun fel in cerere intentia fratilor si surorilor sale de a se alatura acesteia si nici in corespondenta sa ulterioara cu grefa Curtii.
7. Prin urmare, in masura in care solicitarea reclamantului poate fi considerata ca exprimand intentia membrilor familiei sale de a sesiza Curtea cu o cerere, este necesar sa se stabileasca data de 4 ianuarie 2012 ca data a introducerii acesteia.
8. Tinand seama de faptul ca in speta deciziile interne definitive au fost pronuntate in 2007 si 2008, Curtea considera ca cererea membrilor familiei reclamantului este tardiva, in sensul art. 35 & 1 din Conventie, si ca aceasta trebuie respinsa, in temeiul art. 35 & 4 din Conventie [a se vedea, mutatis mutandis, Vasilescu impotriva Romaniei (dec.), nr. 60.868/00, 26 mai 2005].

 

1. Cu privire la admisibilitate
2. Guvernul invoca, in primul rand, neepuizarea cailor de recurs interne. Acesta sustine ca reclamantul avea posibilitatea de a introduce o actiune in scopul de a obtine stabilirea de catre instantele interne a regimului juridic al raporturilor dintre coproprietarii terenului si cele doua societati cooperative care foloseau acest teren.
3. Guvernul afirma apoi ca reclamantul a omis sa solicite celor doua societati cooperative daune-interese pentru folosirea terenului. El ii reproseaza partii interesate ca a renuntat la cererea reconventionala impotriva societatii P. si ca nu a formulat o astfel de cerere impotriva societatii S.
4. Reclamantul repeta ca este coproprietarul legitim al terenului si ca nu poate sa beneficieze de acesta din cauza ocuparii lui de cele doua societati cooperative si a refuzului instantelor de a admite cererea sa de inscriere in cartea funciara. Cu privire la omisiunea de a cere daune-interese, afirma ca motivul acesteia a fost cuantumul excesiv, dupa parerea sa, al taxei de timbru.
5. Curtea reaminteste ca art. 35 & 1 din Conventie nu prevede decat epuizarea cailor de recurs care sunt in acelasi timp legate de incalcarea incriminata, disponibile si adecvate. Acestea trebuie sa aiba un grad suficient de certitudine, nu doar in teorie, ci si in practica, fara de care le lipsesc accesibilitatea si efectivitatea necesare; revine statului parat sa demonstreze ca aceste conditii sunt intrunite. In plus, unui reclamant care a folosit o cale de drept aparent efectiva si suficienta nu i se poate reprosa ca nu a incercat sa utilizeze si altele care erau disponibile, dar care nu prezentau deloc mai multe sanse de reusita [Aquilina impotriva Maltei (MC), nr. 25.642/94, pct. 39, CEDO 1999-III].
6. In speta, Curtea observa ca, in data de 2 octombrie 2003, reclamantul a fost recunoscut coproprietar al terenului ocupat de imobile apartinand celor doua societati cooperative. Deoarece Legea nr. 109/1996 le conferea acestora din urma un drept de folosinta a terenului cu titlu gratuit, Curtea considera ca introducerea unei noi actiuni indreptate impotriva acestor societati vizand stabilirea regimului juridic al ocuparii terenului era inutila atat timp cat legea sus-mentionata era in vigoare.
7. In schimb, Curtea noteaza ca Legea nr. 109/1996 a fost inlocuita de Legea nr. 1/2005. Dreptul de folosinta gratuita a terenurilor ocupate de constructii apartinand cooperativelor nu a fost mentinut decat cu conditia ca aceste terenuri sa nu fie revendicate. In consecinta, persoanele care, precum reclamantul, revendica terenuri ocupate de societati cooperative au posibilitatea de a cere acestor societati o indemnizatie pentru imposibilitatea de a-si folosi terenurile. Or, reclamantul nu a introdus un astfel de recurs.
8. De altfel, Curtea observa ca reclamantul a introdus o cerere reconventionala prin care a solicitat o indemnizatie pentru folosirea terenului, dar ca a renuntat la aceasta, omitand sa plateasca taxa de timbru si sa introduca apel impotriva Hotararii din 24 mai 2006.
9. Prin urmare, asemenea Guvernului, Curtea considera ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2005, reclamantul a omis sa epuizeze caile de recurs interne pentru a solicita celor doua cooperative o indemnizatie pentru ocuparea terenului.
10. Cu privire la respingerea cererii de inscriere a dreptului de proprietate in cartea funciara care conditioneaza beneficierea deplina de atributele dreptului de proprietate, Curtea considera ca in prezent, dupa respingerea cererilor de anulare a titlului de proprietate, nimic nu ar trebui sa se opuna dreptului de acces al reclamantului la o instanta cu scopul unei astfel de inscrieri.
11. Cu privire la aceste considerente, Curtea considera ca este necesar sa admita partial, pentru perioada posterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2005, exceptia de neepuizare a cailor de recurs interne ridicata de Guvern. Prin urmare, aceasta parte a capatului de cerere este declarata inadmisibila, conform art. 35 & 1 si 4 din Conventie.
12. Pentru perioada circumscrisa intre data eliberarii titlului de proprietate si intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2005, Curtea constata ca in temeiul art. 35 & 3 din Conventie capatul de cerere nu este vadit nefondat si ca nu intampina niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea il declara prin urmare admisibil.

 

1. Cu privire la fond
2. Reclamantul considera ca ar fi trebuit sa beneficieze de toate atributele dreptului de proprietate recunoscute prin titlul de proprietate.
3. Guvernul sustine ca reclamantul era raspunzator de situatia creata in cauza ca ar fi revendicat de la autoritatile locale restituirea terenului care a apartinut bunicilor sai pe amplasamentul original, chiar daca stia ca o parte din acest teren era ocupata de cladirile celor doua cooperative.
4. In orice caz, acesta considera ca ingerinta in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau de proprietate era legala si ca aceasta pastra un echilibru just intre necesitatile interesului general al comunitatii si imperativele drepturilor fundamentale ale persoanei in cauza.
5. Curtea constata ca dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, astfel cum a fost recunoscut prin titlul de proprietate din 2 octombrie 2003, era absolut si exclusiv si ca nu putea face obiectul niciunui dezmembramant sau conditii (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citata anterior, pct. 28). Cu toate acestea, reclamantul a fost privat de posibilitatea de a beneficia de bunul sau si de a obtine beneficiile acestuia, in temeiul Legii nr. 109/1996 care stabilise un drept de superficie gratuit in favoarea societatilor cooperative.
6. Prin urmare, a existat o ingerinta in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau la respectarea bunurilor.
7. Curtea nu se indoieste de faptul ca recunoasterea in favoarea societatilor cooperative a dreptului de superficie avea o baza legala in dreptul intern, adica Legea nr. 109/1996, si ca aceasta urmarea un scop de interes general, si anume mentinerea activitatilor economice si a serviciilor furnizate de catre aceste societati.
8. In aceasta situatie, in lumina principiului general al respectarii proprietatii, consacrat de prima teza a primului paragraf al art. 1 citata anterior, Curtea este obligata sa verifice daca autoritatile romane au asigurat un echilibru just intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele protejarii drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, Hotararea din 23 septembrie 1982, seria A, nr. 52, pag. 26, pct. 69).
9. In aceasta privinta, Curtea constata ca legislatia interna excludea complet orice posibilitate de a pune in balanta interesele comunitatii si pe cele ale proprietarilor ale caror terenuri erau ocupate de constructii apartinand societatilor cooperative (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citat anterior, pct. 34).
10. Avand in vedere faptul ca reclamantul nu a putut beneficia pe deplin de dreptul sau de proprietate asupra terenului in timpul ocuparii spatiului de catre societatile cooperative, Curtea considera ca situatia astfel creata nu a asigurat justul echilibru intre apararea dreptului de proprietate si cerintele de interes general (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citata anterior, pct. 35).
11. De altfel, Curtea considera ca nu i se poate reprosa reclamantului faptul ca a cerut restituirea pe acelasi amplasament a terenului care a apartinut inaintasilor sai, asa cum afirma Guvernul, din moment ce cererea acestuia era fondata pe dispozitiile Legii nr. 18/1991, iar instantele interne au admis-o.
12. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca reclamantul a suportat, inaintea intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2005, o sarcina speciala si excesiva, pe care numai posibilitatea de a cere o despagubire ar fi putut sa o legitimeze.
13. Prin urmare, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

 

1. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

 

5. Art. 41 din Conventie prevede:

“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

 

1. Prejudiciu
2. Reclamantul solicita 371.925 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, ceea ce corespunde, dupa parerea acestuia, imposibilitatii de a beneficia de teren de la data cererii de restituire. Acesta solicita, de asemenea, 150.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
3. Guvernul se opune acestor cereri. Acesta considera ca sumele solicitate sunt speculative si cel putin excesive.
4. Curtea reaminteste ca singura baza de acordare a unei reparatii echitabile consta, in speta, in faptul ca, temporar, reclamantul nu a putut sa beneficieze in niciun fel de bunul sau. In aceste conditii, Curtea considera ca persoana in cauza a suferit in mod incontestabil un prejudiciu material in relatie directa cu incalcarea constatata a art. 1 din Protocolul nr. 1.
5. Avand in vedere totalitatea elementelor de care dispune, Curtea ii acorda reclamantului 13.000 EUR pentru toate prejudiciile reunite.

 

1. Cheltuieli de judecata
2. Reclamantul nu a prezentat in termenul stabilit de Curte o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecata.

 

1. Dobanzi moratorii
2. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA:

 

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie in ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 2 octombrie 2003 si 3 martie 2005 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste:
4. a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitiva a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie, suma de 13.000 EUR (treisprezece mii de euro), suma care trebuie convertita in moneda nationala la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru toate prejudiciile reunite;
5. b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 5 noiembrie 2013, in temeiul art. 77 & 2 si art. 77 & 3 din Regulament.