Decizia ICCJ nr. 6/2014

 

 

In M. Of. nr. 691 din 22 septembrie 2014 a fost publicata Decizia nr. 6/2014 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Din cuprins:

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formeaza obiectul Dosarului nr. 4/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Botosani – Sectia I civila in Dosarul nr. 13.696/193/2013, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile in legatura cu chestiunea de drept vizand interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alin. (2) din noul Cod civil, in corelare cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului*) din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

————

*) In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, acest cuvant era indicat, in mod eronat, ca fiind “presedintelui”.

 

Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosar au fost depuse practica judiciara, precum si raportul intocmit de judecatorii-raportori. Se mai refera asupra faptului ca raportul a fost comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, si ca nu s-au depus puncte de vedere.

In urma deliberarilor, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ramane in pronuntare asupra admisibilitatii sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

 

1. Titularul si obiectul sesizarii

Tribunalul Botosani – Sectia I civila a dispus, prin Incheierea de sedinta din 2.04.2014, pronuntata in Dosarul nr. 13.696/193/2013, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile in legatura cu chestiunea de drept vizand interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alin. (2) din noul Cod civil, in corelare cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

2. Expunerea succinta a procesului

Prin Cererea inregistrata la 27 iunie 2013 pe rolul Judecatoriei Botosani, reclamanta T.I.M. a solicitat, in contradictoriu cu paratul C.D., obligarea acestuia la plata unei pensii de intretinere majorate, din veniturile realizate din munca, incepand cu data introducerii actiunii pana la majoratul copilului, intemeindu-si in drept cererea pe dispozitiile art. 531, 532 si urmatoarele din Codul civil.

Prin Sentinta civila nr. 11.774 din 9 decembrie 2013 a Judecatoriei Botosani s-a admis cererea si s-a dispus obligarea paratului la plata pensiei de intretinere, la determinarea cuantumului acesteia avandu-se in vedere, ca venit net lunar, si echivalentul normei de hrana primite de parat.

Paratul a declarat apel, criticand solutia primei instante si aratand ca in mod gresit s-a inclus in cuantumul venitului net lunar, in functie de care s-a determinat pensia de intretinere, si norma de hrana, care este un drept gratuit ce se acorda in natura sau in bani, nefiind un venit impozabil.

 

3. Motivele de admisibilitate retinute de titularul sesizarii

Tribunalul Botosani a apreciat ca admisibila sesizarea Inaltei Curti, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, aratand ca:

1. a) de lamurirea modului de interpretare a dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alin. (2) din noul Cod civil coroborate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, depinde solutionarea pe fond a cauzei, intrucat cuantumul pensiei de intretinere datorate de parinte se determina in functie de venitul sau net, controversa fiind in legatura cu includerea sau nu a normei de hrana in aceasta categorie de venituri;
2. b) problema de drept este noua, deoarece, din consultarea jurisprudentei, s-a constatat ca asupra acestei probleme Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o alta hotarare;
3. c) problema de drept nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, conform evidentelor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, consultate la data de 2 aprilie 2014.

 

4. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-parat a sustinut ca la stabilirea venitului net prevazut de art. 529 alin. (2) din Codul civil nu trebuie avut in vedere echivalentul normei de hrana prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece acest venit are o destinatie speciala.

Intimata-reclamanta a aratat ca la determinarea venitului net prevazut de art. 529 alin. (2) din Codul civil trebuie sa se tina seama si de echivalentul normei de hrana platit paratului, intrucat acest venit are caracter permanent.

 

5. Punctul de vedere al completului de judecata cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecata a apreciat ca echivalentul normei de hrana trebuie luat in considerare ca venit net lunar in functie de care sa se stabileasca intretinerea datorata de parinte copiilor. Chiar daca are o destinatie speciala, acest venit are caracter permanent si face parte din mijloacele (respectiv, venituri si bunuri) debitorului intretinerii. Dispozitiile art. 527 alin. (2) din Codul civil se refera la venituri in general, astfel incat nu are relevanta aspectul invocat de parat, conform caruia echivalentul normei de hrana nu ar constitui un drept de natura salariala si nu ar fi supus impozitarii.

 

6. Jurisprudenta instantelor nationale in materie

 

6.1. Jurisprudenta Curtii de Apel Suceava, in circumscriptia careia se afla Tribunalul Botosani, nu este unitara; intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a decis in sensul includerii normei de hrana in categoria veniturilor ce trebuie luate in considerare la stabilirea cuantumului intretinerii. In acest sens s-au depus: Decizia nr. 612 din 21 mai 2013 si Sentinta nr. 1.546 din 21 iunie 2012.

Cealalta orientare jurisprudentiala este in sensul ca aceasta categorie de venituri nu este susceptibila de a fi luata in calcul la stabilirea obligatiei de intretinere, sens in care a fost depusa Decizia nr. 78 din 23 ianuarie 2013.

 

6.2. Jurisprudenta altor instante din tara:

Nici la nivelul celorlalte curti de apel jurisprudenta nu este unitara.

Astfel, Curtea de Apel Cluj si Curtea de Apel Iasi au comunicat ca opinia unanima a judecatorilor instantelor arondate este in sensul includerii normei de hrana in veniturile in functie de care se calculeaza pensia de intretinere.

In sens contrar a fost depusa practica curtilor de apel Pitesti, Galati si Alba Iulia.

Curtile de apel Targu Mures, Ploiesti, Bucuresti, Suceava au comunicat ca practica instantelor arondate este neunitara.

 

6.3. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie – asemenea cereri nu intra in sfera de competenta a instantei supreme.

 

6.4. Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca se analizeaza jurisprudenta in vederea promovarii unui recurs in interesul legii privind “interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 529 alin. (2) din Codul civil”.

 

7. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

In urma verificarilor efectuate nu s-au identificat decizii pronuntate de Curtea Constitutionala cu privire la textele de lege in discutie.

 

8. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul intocmit in cauza, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, in sensul neindeplinirii conditiei noutatii.

Pe fondul sesizarii, solutia propusa este aceea ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alin. (2) din noul Cod civil, coroborat cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot fi incluse in baza de calcul a obligatiei de intretinere sumele datorate cu titlu de norma de hrana, avand in vedere destinatia speciala a acestora.

 

9. Inalta Curte

Examinand sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorii-raportori si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, constata urmatoarele:

Prealabil analizei in fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constata ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, fata de prevederile art. 519 din Codul de procedura civila.

Potrivit dispozitiilor amintite, “Daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata”.

Prin aceasta reglementare, legiuitorul a instituit o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea procedurii de sesizare in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, conditii care trebuie sa fie intrunite in mod cumulativ, dupa cum urmeaza:

– existenta unei cauze aflate in curs de judecata;

– instanta care sesizeaza Inalta Curte de Casatie si Justitie sa judece cauza in ultima instanta;

– cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;

– solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata sa depinda de chestiunea de drept a carei lamurire se cere;

– chestiunea de drept a carei lamurire se cere sa fie noua;

– chestiunea de drept nu a facut obiectul statuarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si nici obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

Procedand, in prealabil, la o analiza asupra admisibilitatii sesizarii, se constata ca primele patru conditii sunt indeplinite, intrucat tribunalul, legal investit cu solutionarea unui apel impotriva unei sentinte date in judecata unei cereri de obligare la plata unei de pensii de intretinere majorate, urmeaza sa pronunte o hotarare judecatoreasca definitiva, potrivit dispozitiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila.

Este indeplinita, de asemenea, si conditia de admisibilitate potrivit careia de chestiunea de drept a carei lamurire se solicita depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata, intrucat cuantumul pensiei de intretinere datorata de parinte se stabileste in raport cu venitul sau net, controversa fiind in legatura cu includerea sau nu a normei de hrana in aceasta categorie de venit. Prin urmare, de lamurirea acestei probleme depinde solutionarea pe fond a cauzei.

In ceea ce priveste cerinta noutatii chestiunii de drept ce formeaza obiectul prezentei sesizari, se impun o serie de clarificari.

Asa cum Inalta Curte a mai observat in jurisprudenta sa anterioara (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, deciziile nr. 3 si 4 din 14 aprilie 2014), in lipsa unei definitii a “noutatii” chestiunii de drept si a unor criterii de determinare a acesteia, in cuprinsul art. 519 din Codul de procedura civila, ramane atributul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sesizate cu pronuntarea unei hotarari prealabile, sa hotarasca daca problema de drept a carei dezlegare se solicita este noua.

Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generata nu numai de o reglementare nou-intrata in vigoare, ci si de una veche, cu conditia insa ca instanta sa fie chemata sa se pronunte asupra respectivei probleme de drept pentru prima data.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe masura ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instantelor, in urma unei interpretari adecvate, concretizata intr-o practica judiciara consacrata, iar opiniile jurisprudentiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declansator al mecanismului pronuntarii unei hotarari prealabile.

Aceasta, deoarece conditia noutatii trebuie privita, in contextul legiferarii sale, ca unul dintre elementele de diferentiere intre cele doua mecanisme de unificare a practicii: daca recursul in interesul legii are menirea de a inlatura o practica neunitara deja intervenita in randul instantelor judecatoresti (control a posteriori), hotararea preliminara are ca scop preintampinarea aparitiei unei astfel de practici (control a priori).

Prin urmare, existenta unei practici neunitare releva nu numai necesitatea de a se recurge la mecanismul recursului in interesul legii, ci si imprejurarea ca nu mai poate fi sesizata instanta suprema pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, intrucat scopul preintampinarii practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una noua, ci una care a creat deja divergenta in jurisprudenta.

In cazul supus analizei, titularul sesizarii solicita interpretarea unor dispozitii legale pe care le apreciaza a fi noi, ca urmare a faptului ca sunt cuprinse in Codul civil.

Potrivit dispozitiilor art. 527 alin. (2) din Codul civil: “La stabilirea mijloacelor celui care datoreaza intretinerea se tine seama de veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitatile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute in vedere celelalte obligatii ale sale”.

Art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil stabileste: “Cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 sau mai multi copii.”

In legislatia anterioara, obligatia de intretinere era prevazuta de Legea nr. 4/1953, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, privind Codul familiei (in prezent abrogata prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare).

Astfel, art. 86 prevedea ca: “(1) Obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, parinti si copii, cel care infiaza si infiat, bunici si nepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege. (2) Are drept la intretinere numai acela care se afla in nevoie, din cauza incapacitatii de a munci. (3) Descendentul, cat timp este minor, are drept la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se afla.”

De asemenea, art. 94, reglementand modul de calcul al obligatiei de intretinere, stabilea ca: “(1) Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. (2) Instanta judecatoreasca va putea mari sau micsora obligatia de intretinere sau a hotari incetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui ce o primeste. (3) Cand intretinerea este datorata de parinte sau de cel care infiaza, ea se stabileste pana la o patrime din castigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.”

Analizand comparativ textele de lege, se constata ca dispozitiile art. 527 alin. (2) si ale art. 529 alin. (2) din Codul civil sunt, in fapt, o reluare a vechilor dispozitii din Codul familiei, mai sus citate. Imprejurarea ca aceleasi dispozitii legale sunt cuprinse intr-o alta reglementare (Codul civil) nu le confera caracter de noutate.

Textele din noul Cod civil vin sa valorifice, in plus, solutii ale doctrinei si jurisprudentei anterioare. De pilda, art. 527 alin. (2) instituie criterii generale de apreciere asupra posibilitatii de a dobandi mijloacele pentru plata intretinerii respectiv, tinandu-se seama de veniturile, bunurile debitorului, dar si de sarcinile si obligatiile acestuia. Tot astfel, art. 529 alin. (2) foloseste sintagma “venitul lunar net”, spre deosebire de reglementarea anterioara, care se referea la “castigul din munca”, tocmai pentru a inlatura interpretari diferite si a acoperi toate situatiile in care debitorul realizeaza venituri (adica venituri din munca, din cedarea folosintei bunurilor, onorarii, drepturi de autor etc.).

In egala masura, dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constituie o aplicatie, intr-un anumit domeniu, a sumelor datorate angajatului, cu o anumita destinatie.

Dispozitiile relevante din acest act normativ sunt urmatoarele:

“Art. 2. – (1) Hranirea personalului institutiilor publice mentionate la art. 1 se face, de regula, in natura, in limita unor plafoane calorice diferentiate pe categorii, care constituie norme de hrana zilnice.

(2) Normele de hrana zilnice sunt cele cuprinse in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta ordonanta.

[…]

(4) Hranirea personalului se poate face si pe baza de alocatie valorica, cu aprobarea ministrilor sau a conducatorilor institutiilor publice prevazute la art. 1.

Art. 3. – (1) Structura normelor de hrana care se aplica in doua sau mai multe institutii publice prevazute la art. 1 se stabileste, in mod unitar, de Ministerul Apararii Nationale impreuna cu celelalte institutii publice, in limita valorii calorice a fiecarei norme, in concordanta cu nevoile nutritive ale personalului si in raport cu eforturile depuse in procesul de instruire si de indeplinire a misiunilor, conditiilor de mediu si alti factori specifici.

[…]

Art. 4. – […]

(4) Cadrele militare, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili care au dreptul la hrana potrivit normelor, atunci cand nu beneficiaza de alimente, primesc in locul acestora, valoarea financiara neimpozabila a normei de hrana la care au dreptul.”

Or, problema definirii notiunii de “venituri” in functie de care se stabileste cuantumul obligatiei de intretinere, cu referire la includerea sumelor de bani cu o anumita afectatiune, a facut obiect de preocupare, fiind transata in doctrina si jurisprudenta anterioare noului Cod civil, de o maniera ce isi pastreaza actualitatea.

In acest sens, in doctrina s-a afirmat ca sporul cuvenit angajatilor care lucreaza in conditii deosebite de munca nu se include in castigul de munca ce se ia ca baza la calcularea pensiei de intretinere, deoarece, desi are caracter de continuitate, acest spor are o destinatie speciala, si anume, de a asigura conditiile de aparare a organismului angajatului, care lucreaza in mediu vatamator, greu sau periculos. Cum scopul acestor sporuri este de a oferi angajatilor posibilitatea materiala de a preveni ori de a inlatura efectele daunatoare ale conditiilor in care se presteaza munca, sporurile respective trebuie sa ramana in intregime destinate afectatiunii lor.

In mod asemanator, s-a aratat ca sporul celor incadrati care lucreaza in conditii deosebite de munca nu se include in castigul din munca ce se ia ca baza la calcularea pensiei de intretinere.

De asemenea, fostul Tribunal Suprem a statuat, inca din anul 1963, printr-o decizie de indrumare (nr. 14/23 mai 1963), ca scopul sumelor de bani care se acorda cu titlu de sporuri pentru conditiile deosebite in care se presteaza munca este “de a da posibilitate materiala angajatilor sa previna ori sa inlature efectele daunatoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate in conditii speciale” si, de aceea, “in vederea asigurarii depline a protectiei angajatului debitor al intretinerii, este necesar ca sporul sa ramana in intregime destinat afectatiei sale”. S-a retinut, in acest sens, ca “daca, in vederea stabilirii pensiei de intretinere s-ar include in castigul din munca si sporul pentru conditii deosebite de munca, ar insemna sa nu se tina seama de scopul urmarit de lege, ceea ce ar duce la micsorarea posibilitatii de aparare a organismului angajatului care lucreaza in aceste conditii, aceasta fiind si impotriva intereselor creditorului intretinerii”.

Asadar, chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita si-a clarificat intelesul in practica judiciara, retinand, de altfel, ca si doctrina recenta, ulterioara adoptarii si intrarii in vigoare a noului Cod civil, se pronunta in acelasi sens, respectiv ca nu vor putea fi luate in considerare pentru calculul pensiei de intretinere sporul pentru conditii deosebite de munca, precum si cele cu destinatie speciala.

In acelasi timp, trebuie reamintite premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a carei interpretare se solicita, si anume asigurarea functiei mecanismului hotararii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum si evitarea paralelismului si suprapunerii cu mecanismul recursului in interesul legii.

Din aceasta perspectiva este evident ca procedura pronuntarii unei hotarari prealabile nu este chemata sa dea o solutie unei practici divergente deja existente, astfel cum s-a aratat, ci scopul sau este acela de a da dezlegari asupra unor probleme veritabile si dificile de drept.

In considerarea argumentelor expuse, Inalta Curte apreciaza ca mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila nu poate fi uzitat, atat timp cat legiuitorul a limitat, prin conditiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al institutiei juridice a hotararii prealabile numai in privinta chestiunilor de drept noi, astfel incat sesizarea nu este admisibila.

 

Pentru aceste considerente, constatand ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate prevazute de dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila, in temeiul art. 521 din Codul de procedura civila,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibila, sesizarea formulata de Tribunalul Botosani – Sectia I civila in Dosarul nr. 13.696/193/2013 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, in corelare cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 23 iunie 2014.