Modificarea formularului „Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”

In M.Of. nr. 4 din 5 ianuarie 2015 a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1801/2014 privind modificarea formularului “Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”, cod 14.20.06/TS, prevazut in anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finantelor, nr. 1.801/1995.

Din cuprins:
ART. I
Formularul “Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”, cod 14.20.06/TS, prevazut in anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finantelor, nr. 1.801/1995, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 268 si 268 bis din 20 noiembrie 1995, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se inlocuieste cu formularul “Cec pentru ridicare numerar multiplu”, cod 14.20.06/TS, prevazut in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

ART. II
Unitatile Trezoreriei Statului elibereaza institutiilor publice sume in numerar pe baza de “Cec pentru ridicare numerar multiplu”, cod 14.20.06/TS, numai dupa epuizarea stocurilor de carnete de cecuri pentru ridicare numerar.

ART. III
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(…)

Caracteristicile, modul de utilizare si de pastrare a formularului “Cec pentru ridicare numerar multiplu”
1. Denumire: Cec pentru ridicare numerar multiplu
2. Cod: 14.20.06/TS
3. Format de tiparire: A4
4. Caracteristici de tiparire: se tipareste pe o singura fata, prin intermediul aplicatiei informatice puse la dispozitia institutiilor publice de Ministerul Finantelor Publice.
5. Se utilizeaza de catre institutiile publice la ridicarea de numerar de la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in vederea efectuarii de plati potrivit prevederilor legale in vigoare.
6. Se intocmeste in doua exemplare, in lei, fara zecimale, din care un exemplar se prezinta la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului pentru ridicarea de numerar si un exemplar ramane la institutia publica. Raspunderea pentru situatiile in care datele inscrise de institutia publica in cele doua exemplare ale cecului pentru ridicare numerar multiplu sunt diferite revine exclusiv persoanelor desemnate de institutia publica sa semneze si stampileze documentul in rubrica “Institutie publica – Semnatura si stampila”.
Unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligatia preluarii informatiilor de pe formularul “Cec pentru ridicare numerar multiplu” in format electronic in conformitate cu exemplarul nr. 1 depus de catre institutia publica.
In coloana “COD PROGRAM” se inscrie codul de program pentru care se dispun platile de catre institutiile publice care au cuprinse programe in bugetele aprobate potrivit prevederilor legale in vigoare. In cazul platilor aferente unor cheltuieli bugetare pentru care nu sunt aprobate programe, rubrica “Cod program” se completeaza cu “0000000000”.
Coloanele “COD ANGAJAMENT” si “INDICATOR ANGAJAMENT” se completeaza cu codificarile generate de aplicatia informatica de control al angajamentelor bugetare numai de catre institutiile publice inrolate in sistemul “Controlul angajamentelor bugetare”.
7. Se arhiveaza:
a) Exemplarul nr. 1 al formularului “Cec pentru ridicare numerar multiplu” – se arhiveaza la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului;
b) Exemplarul nr. 2 al formularului “Cec pentru ridicare numerar multiplu” – se arhiveaza la institutiile publice emitente.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close