Decizia ICCJ nr. 1/2015

In M.Of. nr. 105 din 10 februarie 2015 a fost publicata Decizia nr. 1/2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.

Din cuprins:
S-a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori prin care solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept in sensul de a se stabili daca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal este o infractiune autonoma, o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 din Codul penal si daca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an si 4 luni inchisoare si 4 ani si 8 luni inchisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din acelasi cod, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta a fost prezidata de catre presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Corina Michaela Jijiie.
La sedinta de judecata a participat doamna Claudia Nicoleta Nedelea, magistrat-asistent in cadrul sectiei penale, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de domnul procuror Cosmin Grancea din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, aratand ca s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curti de apel, tribunale si judecatorii. In acest context, a aratat ca la nivelul instantelor nationale s-au conturat urmatoarele opinii:
Cu privire la prima problema de drept supusa dezlegarii, in opinie majoritara, s-a sustinut ca dispozitiile art. 308 alin. (1) din Codul penal reprezinta o forma atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal.
In a doua opinie exprimata s-a apreciat ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa.
In a treia opinie exprimata s-a apreciat ca in continutul art. 308 din Codul penal este descrisa o infractiune autonoma, aratandu-se ca acest text de lege reglementeaza o infractiune de sine statatoare, si anume delapidarea savarsita de un functionar care nu este functionar public, si nu reprezinta o cauza de reducere a pedepsei si nici o forma atenuata a infractiunii in discutie.
Cu privire la a doua problema de drept supusa dezlegarii, in opinie majoritara, s-a apreciat ca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an si 4 luni inchisoare si 4 ani si 8 luni inchisoare.
In opinie minoritara s-a considerat ca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
Magistratul-asistent a aratat ca la dosar a fost depus raportul intocmit de judecatorul-raportor, care a fost comunicat partilor, potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.
A mai invederat ca la data de 12 decembrie 2014 Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a depus Adresa nr. 2.725/C/3402/III-5/2014 prin care s-a adus la cunostinta ca in cadrul Sectiei Judiciare – Serviciul judiciar penal a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii vizand problema de drept supusa dezlegarii in prezenta cauza, fiind depuse si concluzii scrise.
Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a acordat cuvantul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile si, constatand ca nu sunt alte cereri sau exceptii de formulat, a solicitat procurorului sa sustina punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la problema de drept supusa dezbaterii.
Reprezentantul Ministerului Public a aratat ca, prealabil discutarii problemei de drept ridicate de Curtea de Apel Oradea, va face referiri cu privire la admisibilitatea sesizarii. In acest sens a sustinut ca in cauza sunt indeplinite toate conditiile de admisibilitate prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala, avand in vedere ca sesizarea a fost formulata de un complet al Curtii de Apel Oradea, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, cauza se afla in cursul judecatii, chestiunea de drept supusa dezlegarii nu a mai facut obiectul unei hotarari prealabile sau a unui recurs in interesul legii, iar de lamurirea acesteia depinde solutionarea pe fond a cauzei.
Pe fondul problemei de drept supuse dezlegarii a aratat ca dispozitiile art. 308 din Codul penal prevede, intr-o forma unica, variante atenuate ale unora dintre infractiunile de coruptie si de serviciu. In primul alineat al articolului este definit subiectul activ al variantei atenuate – functionarul privat, iar in alineatul doi este prevazuta sanctiunea aplicabila infractiunilor al caror subiect activ este functionarul privat.
A precizat ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o norma de referire care contine sanctiunea si un element de dispozitie, acela referitor la subiectul activ, fiind incomplet cu privire la acel element al dispozitiei referitor la regula de conduita impusa. Sub acest aspect, art. 308 se va completa prin preluarea regulilor de conduita, a dispozitiei din articolele la care se face referire in primul alineat al articolului. Asadar, art. 308 din Codul penal, atat prin elementele pe care le contine, cat si prin acelea la care face referire, reglementeaza conditiile in care anumite fapte constituie infractiuni, respectiv continutul juridic al acestora.
Pentru aceste motive, reprezentantul Ministerului Public a aratat ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunilor prevazute de art. 289 – 292, 295, 297, 301 si 304 din acelasi cod.
De altfel, ori de cate ori legiuitorul a reglementat cauze de reducere a pedepsei, le-a calificat ca atare prin denumirea marginala a articolului care le prevede. In acest sens exemplifica art. 172 din Codul penal anterior, art. 411 din Codul penal actual sau art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
Prin urmare, daca vointa legiuitorului ar fi fost in sensul caracterizarii art. 308 din Codul penal drept o cauza de reducere a pedepsei, aceasta ar fi fost prevazuta expres. Pe de alta parte, reprezentantul Ministerului Public a subliniat ca art. 308 din Codul penal are corespondent in art. 258 alin. 1 din Codul penal anterior. Or, in doctrina anterioara, aceste dispozitii au fost intotdeauna analizate in cadrul infractiunilor la care se facea referire (art. 246, 247, 250 din Codul penal anterior), in sectiunile privind continutul juridic al acestor infractiuni (cele referitoare la subiectul activ, respectiv referitoare la sanctiune). Analiza acestor dispozitii confirma concluzia ca acestea reprezentau variante atenuate ale infractiunilor la care se facea referire.
Concluzionand, a solicitat instantei sa pronunte o solutie prin care sa se stabileasca ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal.
Referitor la a doua problema de drept supusa dezlegarii privind modul de calcul al termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 295 din Codul penal coroborat cu art. 308 din acelasi cod, a aratat ca rezolvarea acesteia deriva din interpretarea anterior dezvoltata, astfel ca, intrucat art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare, la calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale relevante sunt avute in vedere limitele de pedeapsa reduse potrivit art. 308 alin. (2) din Codul penal.
Prin urmare, termenul de prescriptie a raspunderii penale va fi de 5 ani, conform dispozitiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse cuprinse intre 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare.
Pentru aceste considerente, a solicitat instantei sa constate ca sesizarea este admisibila si sa pronunte o solutie concordanta cu cele precizate atat oral, cat si in concluziile scrise.
Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a declarat dezbaterile inchise, ramanand in pronuntare asupra sesizarii formulate.
Dupa care,

INALTA CURTE,
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii
Prin Incheierea de sedinta din data de 20 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 1.819/271/2009*, Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii unor chestiuni de drept in sensul de a se stabili daca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal este o infractiune autonoma, o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 din Codul penal si daca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an si 4 luni inchisoare si 4 ani si 8 luni inchisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din acelasi cod, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.

II. Expunerea succinta a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.819/271/2009* al Curtii de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori
Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori a fost sesizata sa examineze recursurile declarate de catre inculpatii M.G., T.G. si C.I. si de catre partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscal, prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Satu Mare, in reprezentarea Directiei Generale a Finantelor Publice Cluj-Napoca impotriva Deciziei penale nr. 5/A din data de 8 noiembrie 2013, pronuntata de catre Tribunalul Bihor in Dosarul nr. 1.819/271/2009, prin care s-a modificat Sentinta penala nr. 1.697 din data de 27 decembrie 2012, pronuntata de catre Judecatoria Oradea, in Dosarul nr. 1.819/271/2009.
Prin Sentinta penala nr. 1.697 din data de 27 decembrie 2012, pronuntata in Dosarul nr. 1.819/271/2009 de Judecatoria Oradea, s-a dispus – in baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior – incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului M.G., pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 13 din Codul penal anterior.
In baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior, s-a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva aceluiasi inculpat pentru participatie improprie la savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata prevazuta de art. 31 alin. 2 raportat la art. 290 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior s-a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva aceluiasi inculpat pentru instigare la savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, prevazuta de art. 25 raportat la art. 290 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 334 din Codul de procedura penala anterior s-a schimbat incadrarea juridica a faptei din art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior (fapta cu privire la care s-a dispus extinderea procesului penal) in art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, text in baza caruia s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa de 10 ani inchisoare.
In baza art. 65 alin. 2 din Codul penal anterior, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior pe o durata de 5 ani.
In baza art. 71 alin. 2 din Codul penal anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constand in interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior, pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior s-a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatului T.G. pentru complicitate la savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 din Codul penal anterior.
In baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior s-a incetat procesul penal pornit impotriva aceluiasi inculpat sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, prevazuta de art. 290 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 334 din Codul de procedura penala anterior s-a schimbat incadrarea juridica din art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior (pentru care s-a extins procesul penal) in art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, text in baza caruia inculpatul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani inchisoare.
In baza art. 65 alin. 2 din Codul penal anterior, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior pe o durata de 5 ani.
In baza art. 71 alin. 2 din Codul penal anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constand in interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior, pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior s-a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatului C.I. pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, prevazuta de art. 290 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 334 din Codul de procedura penala anterior s-a schimbat incadrarea juridica a faptei din art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior (pentru care s-a extins procesul penal) in art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, text in baza caruia inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani inchisoare.
In baza art. 65 alin. 2 din Codul penal anterior i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior pe o durata de 5 ani.
In baza art. 71 alin. 2 din Codul penal anterior i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constand in interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior, pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 14 si 346 din Codul de procedura penala anterior cu referire la art. 998 din Codul civil anterior inculpatul M.G. a fost obligat la plata sumei de 13.243 lei catre partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
In baza art. 118 alin. 1 lit. e) din Codul penal anterior s-a confiscat in favoarea statului suma de 787.054,63 lei de la inculpatul M.G.
In baza art. 348 si 445 din Codul de procedura penala anterior s-a dispus anularea unor facturi fiscale.
In baza art. 189 din Codul de procedura penala anterior s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justitiei in contul Baroului de Avocati Bihor a sumei de 300 lei, reprezentand onorariu pentru aparator din oficiu, conform Delegatiei nr. 1.750 din 30 martie 2009, si a sumei de 200 lei, reprezentand onorariu pentru aparator din oficiu, conform Delegatiei nr. 3.039 din 29 mai 2012.
In baza art. 191 alin. 2 din Codul de procedura penala anterior fiecare dintre inculpati a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuielile judiciare in favoarea statului.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel inculpatii M.G., T.G., C.I. si partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Prin Decizia penala nr. 5/A din 8 noiembrie 2013 a Tribunalului Bihor, pronuntata in Dosarul nr. 1.819/271/2009, cu majoritate, in baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura penala anterior a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
In baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala anterior au fost admise apelurile declarate de inculpatii M.G., T.G. si C.I. impotriva aceleiasi sentinte penale pe care a modificat-o in sensul ca a inlaturat dispozitia instantei de fond de condamnare a inculpatilor M.G., T.G. si C.I. pentru savarsirea infractiunii de delapidare prevazute de art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior, precum si dispozitia de aplicare a pedepselor complementare si accesorii.
In baza art. 334 din Codul de procedura penala anterior s-a schimbat incadrarea juridica data faptei inculpatului M.G. de catre instanta de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infractiunea prevazuta de art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior in infractiunea prevazuta de art. 215^1 alin. 1 si 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, text in baza caruia a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 10 ani inchisoare si i s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior pe o durata de 5 ani, conform art. 65 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 334 din Codul de procedura penala anterior s-a schimbat incadrarea juridica data faptei inculpatului T.G. de catre instanta de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infractiunea prevazuta de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior in infractiunea prevazuta de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 1 si 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, text in baza caruia inculpatul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani inchisoare si i s-a aplicat acestuia pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior pe o durata de 5 ani, conform art. 65 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 334 din Codul de procedura penala anterior s-a schimbat incadrarea juridica data faptei inculpatului C.I. de catre instanta de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infractiunea prevazuta de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior in infractiunea prevazuta de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 215^1 alin. 1 si 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, text in baza caruia l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 10 ani inchisoare si i-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior pe o durata de 5 ani, conform art. 65 alin. 2 din Codul penal anterior.
In baza art. 71 alin. 2 din Codul penal anterior, s-a aplicat inculpatilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) si c) din Codul penal anterior, pe durata executarii pedepselor principale.
A fost redus cuantumul sumei confiscate in favoarea statului de la inculpatul M.G. de la 787.054,63 lei la suma de 654.059,7 lei.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
In baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedura penala anterior, partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala a fost obligata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare in apel, restul cheltuielilor judiciare in apel ramanand in sarcina statului, in baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala anterior.
In conformitate cu art. 189 alin. 2 din Codul de procedura penala anterior, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Bihor a sumei de 300 lei cu titlu de onorariu aparator din oficiu, conform delegatiei pentru asistenta judiciara obligatorie nr. 3.408 din 6 august 2013.
In opinie separata, un membru al completului de judecata a opinat in sensul admiterii apelurilor declarate de inculpatii M.G., T.G. si C.I., al respingerii solicitarii parchetului de extindere a procesului penal in baza art. 336 din Codul de procedura penala anterior, al incetarii procesului penal in baza art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala anterior (lipsa conditiei prevazute de lege necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 215^1 din Codul penal anterior) si al mentinerii dispozitiilor primei instante pentru incetarea procesului penal in baza art. 10 alin 1 lit. g) din Codul de procedura penala anterior.
Sub aspectul situatiei de fapt, instanta de apel a retinut, in esenta, ca infractiunea de delapidare consta in aceea ca, pe parcursul anilor 2001 – 2002, inculpatul M.G. (in calitate de administrator si asociat al S.C. C. Com – S.R.L. Oradea), beneficiind de complicitatea inculpatilor T.G. (in calitate de administrator al S.C. U. D. – S.R.L.) si C.I. (in calitate de administrator al S.C. C. Com – S.R.L. si S.C. S. – S.R.L.), sub pretextul platii a 46 din cele 61 de facturi fiscale care atestau achizitii fictive de catre S.C. C. Com – S.R.L., si-a insusit suma totala de 654.059,7 lei din conturile S.C. C. Com – S.R.L., virand aceste sume fie prin ordine de plata, fie efectuand plati in numerar, fie intocmind proces-verbal de compensare cu S.C. C. – S.R.L., S.C. S. – S.R.L., S.C. Z. Com – S.R.L. si S.C. U. D. – S.R.L.
Impotriva Deciziei penale nr. 5/A din 8 noiembrie 2013 a Tribunalului Bihor au declarat recurs inculpatii M.G., T.G., C.I. si partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Satu Mare in reprezentarea Directiei Generale a Finantelor Publice Cluj-Napoca.
La data de 17 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a pune in discutia partilor sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in sensul lamuririi chestiunilor ce formeaza obiectul prezentului dosar.
Prin Incheierea de sedinta din data de 20 octombrie 2014 a fost pusa in discutia partilor necesitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, retinandu-se urmatoarele:
La termenul de judecata din 21 noiembrie 2011, aparatorii inculpatilor au invocat exceptia prescriptiei raspunderii penale in cauza, cu privire la toate infractiunile pentru care inculpatii au fost trimisi in judecata, respectiv infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 din Codul penal anterior, fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata prevazuta de art. 290 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior si fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata prevazuta de art. 290 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, insa instanta de fond a amanat pronuntarea pe exceptia invocata pentru data de 12 decembrie 2011, cand a decis ca asupra exceptiei invocate urmeaza sa se pronunte dupa terminarea cercetarii judecatoresti, odata cu solutionarea pe fond a cauzei.
La termenul de judecata din 23 aprilie 2012, instanta de fond a pus in discutie cererea pentru extinderea procesului penal fata de inculpati pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior si mai apoi a procedat la extinderea procesului penal.
La termenul de judecata din 10 decembrie 2012, instanta de fond a pus in discutie cererea pentru schimbarea incadrarii juridice a infractiunii pentru care s-a extins procesul penal, respectiv din art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior in art. 215^1 alin. 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
Instanta care a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu chestiunea de drept supusa dezlegarii a aratat ca, avand in vedere dispozitiile art. 187 din Codul penal din care rezulta ca prin pedeapsa prevazuta de lege se intelege pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, vazand si dispozitiile art. 308 alin. (2) din Codul penal privind limitele de pedeapsa care fac trimitere la infractiunea de baza prevazuta de art. 295 din Codul penal, neexistand posibilitatea exercitarii unui recurs in casatie ca urmare a judecarii cauzei in recurs, vazand si opiniile diferite ale membrilor completului de judecata din apel expuse anterior, precum si punctele de vedere ale Ministerului Public si partilor din cauza, raportat la aplicarea art. 5 din Codul penal si data comiterii presupuselor infractiuni, se impune interpretarea textelor de lege din partea instantei supreme cu efecte obligatorii pentru toate organele judiciare.
S-a aratat, de asemenea, ca interpretarea textelor legale de mai sus are efect direct cu privire la termenul de prescriptie a raspunderii penala, care se va calcula in functie de calificarea infractiunii de delapidare prevazuta de art. 308 din Codul penal ca fiind o infractiune autonoma, o forma atenuata sau o cauza de reducere a pedepsei cu o treime fata de limitele formei de baza.
Totodata, avand in vedere ca problema supusa dezbaterii este similara cu interpretarea art. 258 din Codul penal din 1968 care prevedea ca pentru infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul prevazute de art. 246 – 250 din Codul penal din 1968, comise de catre alti sau ceilalti functionari, maximul pedepselor se reduce cu o treime si intrucat nu a existat un recurs in interesul legii care sa stabileasca durata termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru aceste infractiuni, iar in jurisprudenta actuala nu a fost identificata o speta similara cu cea din prezenta cauza, s-a apreciat ca demersul instantei nu pare lipsit de utilitate.
A mai mentionat Curtea de Apel Oradea ca, intrucat problema de drept supusa examinarii priveste fondul cauzei si a intervenit in etapa dezbaterilor cauzei, precum si pentru respectarea principiilor legalitatii si echitatii care carmuiesc procesele penale, in baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedura penala, se impune suspendarea judecarii cauzei in recurs.
Prin urmare, instanta de recurs a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii chestiunii de drept in sensul de a se stabili daca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal este o infractiune autonoma, o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 Codul penal si daca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an 4 luni inchisoare si 4 ani 8 luni inchisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din acelasi cod, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.

III. Dispozitii legale incidente
Art. 295 din Codul penal – Delapidarea
“(1) Insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar public, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.
(2) Tentativa se pedepseste.”
Art. 308 din Codul penal – Infractiuni de coruptie si de serviciu comise de alte persoane
“(1) Dispozitiile art. 289 – 292, 295, 297 – 301 si 304 privitoare la functionarii publici se aplica in mod corespunzator si faptelor savarsite de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) ori in cadrul oricarei persoane juridice.
(2) In acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.”
Art. 154 din Codul penal – Termenele de prescriptie a raspunderii penale
“(1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:
a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;
c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;
d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;
e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.
(2) Termenele prevazute in prezentul articol incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni, iar in cazul infractiunilor de obicei, de la data savarsirii ultimului act.
(3) In cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs.
(4) In cazul infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale, savarsite fata de un minor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major. Daca minorul a decedat inainte de implinirea majoratului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data decesului.”

IV. Punctul de vedere al Curtii de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita:
Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori a considerat ca se impune sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii acestor chestiuni de drept, avand in vedere dispozitiile art. 187 din Codul penal din care rezulta ca prin “pedeapsa prevazuta de lege” se intelege pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, vazand si dispozitiile art. 308 alin. (2) din Codul penal privind limitele de pedeapsa care fac trimitere la infractiunea de baza prevazuta de art. 295 din Codul penal, raportat la aplicarea art. 5 din Codul penal si data comiterii presupuselor infractiuni.
De asemenea, a mentionat ca interpretarea textelor legale de mai sus are efect direct asupra termenului de prescriptie a raspunderii penala, care se va calcula in functie de calificarea infractiunii de delapidare prevazuta de art. 308 din Codul penal ca fiind o infractiune autonoma, o forma atenuata sau o cauza de reducere a pedepsei cu o treime fata de limitele formei de baza.
Potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedura penala, unul dintre membrii completului de judecata a precizat punctul sau de vedere, in sensul ca in cazul infractiunii de delapidare in varianta prevazuta de art. 308 din Codul penal cu referire la art. 295 din acelasi cod reducerea prevazuta de art. 308 alin. (2) din Codul penal care prevede ca limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime are influenta si in privinta stabilirii termenelor de prescriptie a raspunderii penale conform art. 154 din Codul penal, termenul de prescriptie fiind – intr-o asemenea situatie – cel stabilit in art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal cu referire la art. 154 alin. (4) din Codul penal.
De asemenea, un alt membru al completului de judecata a adus la cunostinta punctul sau de vedere, acesta constand in faptul ca pedeapsa prevazuta de lege este cea prevazuta in textul art. 295 din Codul penal, limitele acesteia fiind forme atenuante care nu au influenta asupra reducerii termenului de prescriptie.

V. Punctul de vedere al partii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Inculpatii M.G., T.G. si C.I. nu au formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusa judecatii, astfel cum aveau posibilitatea potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.

VI. Punctele de vedere exprimate de catre curtile de apel si instantele de judecata arondate
Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca la nivelul curtilor de apel si al instantelor de judecata arondate s-au conturat urmatoarele opinii:
Cu privire la prima problema de drept supusa dezlegarii, intr-o opinie majoritara exprimata s-a sustinut ca dispozitiile art. 308 alin. (1) din Codul penal reprezinta o forma atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal.
In sustinerea acestei opinii s-a avut in vedere continutul art. 308 din Codul penal, intitulat “Infractiuni de coruptie si serviciu comise de alte persoane”, care face trimitere la dispozitiile art. 295 din Codul penal si care nu defineste o alta infractiune autonoma, cu alt continut constitutiv sau cu alta denumire diferita de cea de delapidare prevazuta de art. 295 din Codul penal.
Printre argumentele aduse in sustinerea acestei opinii s-a invocat ca in legea penala o fapta este incriminata fie intr-o singura varianta, fie in mai multe variante: tip sau de baza, agravata sau atenuata.
Norma de incriminare a variantei-tip a unei fapte descrie conditiile obiective si subiective care se cer indeplinite cumulativ pentru ca acea fapta sa constituie infractiune. Inexistenta uneia dintre aceste conditii face ca fapta savarsita in concret sa nu corespunda modului legal si, in consecinta, sa nu fie infractiune.
Varianta agravata sau atenuata a unei infractiuni presupune mai intai conditiile continutului variantei-tip, la care se adauga anumite elemente circumstantiale care pot sa se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiectii faptei ori la locul si timpul savarsirii faptei, imprimandu-i acesteia, in abstract, o gravitate mai ridicata sau mai redusa.
De regula, toate variantele de incriminare a unei fapte (tip, agravata, atenuata) sunt descrise in acelasi text, dar in alineate diferite (a se vedea determinarea sau inlesnirea sinuciderii – art. 191; traficul de persoane – art. 210; violul – art. 218; inselaciunea – art. 244 etc.), ori in texte distincte (de exemplu, furtul simplu – art. 228; furtul calificat – art. 229; talharia simpla – art. 233; talharia calificata – art. 234; bancruta simpla, bancruta frauduloasa etc.).
De asemenea, s-a evidentiat ca la infractiunile de coruptie si de serviciu prevazute in titlul V al Codului penal, partea speciala, legiuitorul, pentru economie de text si evitarea unor repetari sau suprapuneri, a procedat la incriminarea variantelor agravate, cand unele dintre aceste fapte au produs consecinte deosebit de grave, intr-un text unic situat la finele incriminarii grupului de fapte de coruptie si de serviciu, in art. 309; la fel a procedat legiuitorul si in legatura cu incriminarea acestor fapte intr-o varianta atenuata, in art. 308 alin. (1) din Codul penal, determinata de faptul ca subiectul activ nemijlocit este o alta persoana decat functionarul public.
Asadar, in art. 308 alin. (1) din Codul penal este prevazuta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare, imprimandu-se acesteia o gravitate in abstract mai redusa datorita faptului ca subiectul activ nemijlocit este un particular, si nu un functionar public.
In sustinerea acestui punct de vedere s-a mai precizat ca nu poate fi vorba despre o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa, intrucat in aceasta varianta atenuata calitatea de subiecti activi nemijlociti o au persoanele prevazute la art. 308 din Codul penal, astfel ca legiuitorul a considerat ca este vorba despre un pericol social redus daca fapta este savarsita de aceste persoane, iar nu de functionari publici, care sunt subiecti activi in cadrul variantei de baza a infractiunii. Astfel, pentru varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute la art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din Codul penal, limitele de pedeapsa ale pedepsei inchisorii se reduc cu o treime, minimul special fiind de 1 an si 4 luni, iar maximul de 4 ani si 8 luni.
Totodata, in sprijinul acestei opinii s-a apreciat ca nu poate fi vorba nici despre o infractiune autonoma, avand in vedere ca art. 308 face trimitere la art. 295 din Codul penal, iar singurul element de diferentiere dintre infractiunea prevazuta de art. 295 alin. (1) din Codul penal si cea prevazuta de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din Codul penal este data de persoanele care au calitatea de subiecti activi nemijlociti ai infractiunii, legiuitorul apreciind ca faptele savarsite de alti functionari decat cei publici se impun a fi sanctionate mai putin drastic.
Punctul de vedere in sensul ca prevederile art. 308 din Codul penal reprezinta o forma atenuata a infractiunii de delapidare a mai fost argumentat si prin aceea ca:
– art. 308 din Codul penal nu are in vedere alte valori sociale fata de cele ocrotite de art. 295 alin. (1);
– art. 308 din Codul penal nu prevede un alt element material fata de elementul material alternativ (insusirea, folosirea, traficarea…) al infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 alin. (1) din Codul penal;
– art. 308 din Codul penal reprezinta o extindere a categoriilor de persoane care pot fi subiecti activi ai infractiunii prevazute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, precum si al altor infractiuni de serviciu;
– art. 295 alin. (1) se raporteaza la art. 308 din Codul penal, nu invers;
– art. 308 din Codul penal nu poate fi perceput ca o simpla cauza de reducere a limitelor de pedeapsa in conditiile in care scopul principal al existentei respectivului articol a fost circumstantierea subiectului activ al infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, reducerea pedepsei fiind subsidiara.
In a doua opinie exprimata s-a apreciat ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa.
In sustinerea acestei opinii s-a subliniat ca singurul element de diferentiere dintre art. 308 din Codul penal si art. 295 din Codul penal este reprezentat de calitatea subiectului activ al infractiunii, art. 308 din Codul penal stabilind ca norma de incriminare prevazuta de art. 295 din Codul penal nu se aplica numai functionarilor publici, ci si persoanelor care exercita, permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori in cadrul oricarei persoane juridice, in acest caz limitele de pedeapsa reducandu-se cu o treime.
Avand in vedere modalitatea de redactare a textului, nu se poate vorbi despre o infractiune autonoma sau despre o forma atenuata a infractiunii de delapidare in cazul art. 308 din Codul penal, ci despre o cauza de reducere a pedepsei.
In sprijinul opiniei ca dispozitiile art. 308 din Codul penal instituie doar o cauza de reducere a pedepsei care este legata de calitatea subiectului activ, s-a subliniat ca acest aspect rezulta din chiar cuprinsul alin. (2) al art. 308 in care se mentioneaza ca limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Asadar, s-a aratat ca nu poate fi vorba de o infractiune autonoma, deoarece, pe de o parte, articolul de lege mentionat nu incrimineaza nicio fapta reprobabila, iar pe de alta parte, trimiterile din textul articolului la dispozitiile ce incrimineaza o serie de infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciu il fac sa fie dependent de acele infractiuni.
Totodata, in sprijinul aceleiasi opinii s-a argumentat ca nu poate fi vorba nici de o forma atenuata a infractiunii, deoarece cauza de atenuare a pedepsei nu se regaseste in continutul constitutiv al infractiunii in discutie sau in cadrul elementelor de tipicitate, ci doar in calitatea subiectului activ, imprejurare ce nu caracterizeaza in mod intrinsec fapta imputabila.
In a treia opinie exprimata s-a apreciat ca in continutul art. 308 din Codul penal este descrisa o infractiune autonoma.
In formularea acestei opinii a fost avuta in vedere, in primul rand, denumirea marginala a art. 308 din Codul penal: “Infractiuni de coruptie si de serviciu comise de alte persoane”. Din aceasta denumire marginala rezulta ca legiuitorul a intentionat sa reglementeze o infractiune, si nu o forma atenuata sau o cauza de reducere a pedepsei. Aceasta modalitate de redactare este diferita de cea din reglementarea corespunzatoare existenta in vechiul Codul penal – art. 258: “Fapte savarsite de alti functionari” si denota intentia legiuitorului de a se indeparta si de a clarifica reglementarea anterioara.
Asadar, din redactarea diferita a notelor marginale din noul si, respectiv, vechiul Codul penal rezulta ca legiuitorul a intentionat sa reglementeze in art. 308 din Codul penal o infractiune autonoma.
In al doilea rand, s-a avut in vedere ca, potrivit teoriei generale a infractiunii, conditiile referitoare la subiectii infractiunii (in speta, subiectul activ) fac parte din insusi continutul infractiunii, nefiind doar elemente de atenuare/agravare a raspunderii penale. Conditiile referitoare la subiectii infractiunii (in speta, subiectul activ) sunt necesare tocmai pentru ca fapta sa constituie infractiune, iar in lipsa lor raspunderea penala nu va fi atenuata/agravata, ci nu va putea fi atrasa, fata de principiul legalitatii incriminarii [art. 1 alin. (2) din Codul penal].
Or, in cazul formelor atenuate ale infractiunii sau in situatia cauzelor de reducere a pedepsei, raspunderea penala este atrasa, insa va fi atenuata. De aceea, reglementarea din art. 308 din Codul penal instituie o infractiune, si nu o forma atenuata sau o cauza de reducere a pedepsei. Pe de alta parte, au fost avute rezerve fata de sintagma “infractiune autonoma” utilizata in incheierea de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta sintagma s-a apreciat ca nu are o consacrare legala, fiind definita in mod diferit in doctrina juridica (a se vedea critica din F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generala. vol. I, Editura C.H. Beck, 2008, p. 145), si poate crea dificultati de intelegere si aplicare, in masura in care s-ar sustine ca in aplicarea art. 308 din Codul penal nu trebuie avute in vedere art. 289 – 292, 295, 297 – 301, 304 (de exemplu, s-ar putea ajunge la concluzia ca luarea de mita savarsita de o persoana ce exercita temporar, cu sau fara remuneratie, o insarcinare in cadrul oricarei persoane juridice – art. 308 din Codul penal – nu este de competenta materiala a tribunalului, asa cum este infractiunea din art. 289 din Codul penal – concluzie care, in mod evident, nu poate fi primita).
De aceea se apreciaza ca art. 308 din Codul penal reglementeaza o infractiune (nu o forma atenuata sau o cauza de reducere a pedepsei), nefiind necesara sintagma “infractiune autonoma”.
Intr-o alta ordine de idei, s-a aratat ca dispozitiile art. 308 din Codul penal nu constituie o cauza de reducere a pedepsei, ci aceste dispozitii legale reglementeaza o infractiune de sine statatoare, al carei subiect activ calificat este un functionar care nu face parte din categoria limitativ enumerata de dispozitiile art. 175 din Codul penal, in sensul ca nu este un functionar public.
S-a argumentat ca, intrucat singura conditie prevazuta de art. 308 din noul Codul penal a carei indeplinire determina reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de art. 295 din noul Cod penal vizeaza o anumita calitate a subiectului activ al infractiunii de delapidare care astfel devine un subiect activ calificat, asa cum se cere in norma de baza, respectiv in art. 295 din Codul penal, concluzia de mai sus este evidenta.
Drept urmare, s-a subliniat ca acest text de lege reglementeaza o infractiune de sine statatoare, si anume delapidarea savarsita de un functionar care nu este functionar public, si nu reprezinta o cauza de reducere a pedepsei care sa determine, conform art. 187 din noul Codul penal, calculul termenului de prescriptie a raspunderii penale prin raportare la limitele de pedeapsa prevazute de art. 295 din noul Codul penal.
Pe de alta parte, s-a observat ca textul art. 187 din Codul penal preia intocmai textul art. 141^1 din vechiul Codul penal, in ceea ce priveste stabilirea intelesului expresiei de “pedeapsa prevazuta de lege”.
De asemenea, s-a precizat ca o astfel de argumentatie este sustinuta si de principiul legalitatii sanctiunilor de drept penal, astfel cum este reglementat in art. 2 alin. (1) din noul Codul penal, potrivit caruia pedepsele aplicabile persoanelor care au savarsit infractiuni sunt cele prevazute de legea penala. Or, dupa cum s-a mentionat, legea penala, conform art. 308 alin. (2) din noul Codul penal, prevede explicit ca, in cazul prevazut de art. 308 alin. (1) din noul Codul penal, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Atat timp cat textul art. 308 din Codul penal instituie o conditie referitoare la continutul constitutiv al infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal, care nu se regaseste in norma de baza mentionata, respectiv instituie o conditie vizand latura subiectiva a acestei infractiuni in ceea ce priveste calitatea subiectului activ, de functionar, este evident ca nu se poate aprecia ca acest text reprezinta o cauza de reducere a pedepsei, raportul dintre cele doua dispozitii legale, art. 295 din Codul penal si art. 308 din Codul penal, fiind cel de la gen la specie.
Cu privire la a doua problema de drept supusa dezlegarii, intr-o opinie majoritara, s-a apreciat ca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an si 4 luni inchisoare si 4 ani si 8 luni inchisoare.
In sprijinul acestei pareri, intr-o prima ipoteza, s-a aratat ca stabilirea termenului de prescriptie pentru aceasta infractiune este in stransa legatura cu dezlegarea de drept privind interpretarea dispozitiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal coroborate cu ale art. 295 alin. 1 din Codul penal. Or, in art. 308 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 295 alin. (1) din Codul penal este incriminata delapidarea intr-o varianta atenuata, ale carei limite speciale ale pedepsei prevazute la varianta-tip consacrata in art. 295 alin. (1) din Codul penal se reduc cu o treime. Prin urmare, limitele speciale ale pedepsei pentru infractiunea de delapidare varianta-tip prevazuta in art. 308 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 295 alin. (1) din Codul penal sunt 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare.
Termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 308 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 295 alin. (1) din Codul penal se calculeaza potrivit art. 154 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 187 din Codul penal in functie de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, fara a lua in calcul cauzele de reducere sau majorare a pedepsei.
Cauzele avute in vedere in aceasta ipoteza sunt insa cele prevazute de art. 79 alin. (1) si (2) din Codul penal (tentativa, circumstante atenuante si cauze speciala de reducere a pedepsei, respectiv circumstante agravante, infractiune continuata, concurs sau recidiva), iar nu variantele atenuate sau agravate ale unei infractiuni pentru care legea insasi prevede limite speciale de pedeapsa.
In concluzie, s-a aratat ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 308 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 295 alin. (1) din Codul penal este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an 4 luni inchisoare si 4 ani 8 luni inchisoare.
Intr-o a doua ipoteza, si in cazul instantelor care au opinat ca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal nu constituie o forma atenuata a infractiunii de delapidare, fiind de parere fie ca reprezinta o infractiune autonoma, fie ca reprezinta o cauza de reducere, s-a apreciat ca termenul de prescriptie se calculeaza, de asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) Codul penal, prin raportare la limitele speciale de pedeapsa prevazute pentru infractiunile de delapidare, reduse prin vointa legiuitorului, in raport cu calitatea persoanei, cu o treime.
In opinie minoritara, s-a considerat ca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
In sensul celor sustinute, s-a avut in vedere ca limitele de pedeapsa sunt cele prevazute de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, astfel ca, in cazul termenului de prescriptie a raspunderii penale, se tine cont de pedeapsa prevazuta de lege fara a se lua in calcul cauzele de reducere, asa cum prevede in mod expres si art. 187 din Codul penal.
In considerarea opiniei ca art. 308 din Codul penal constituie o varianta atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 din Codul penal, s-a mentionat ca termenele de prescriptie a raspunderii penale in cazul infractiunii prevazute de art. 308 din Codul penal se vor raporta la infractiunea de baza, respectiv la cea prevazuta de art. 295 din Codul penal, respectiv la limitele de pedeapsa cuprinse intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
S-a mai precizat ca aceeasi concluzie se desprinde si din faptul ca, pe de o parte, art. 154 din Codul penal face referire la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, iar art. 187 din Codul penal prevede ca prin “pedeapsa prevazuta de lege” se intelege pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, iar, pe de alta parte, art. 308 alin. (2) din Codul penal privind limitele de pedeapsa, facand trimitere la infractiunea de baza prevazuta de art. 295 din Codul penal si nestabilind limite de pedeapsa distincte, reglementeaza astfel doar o cauza de reducere a pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea de baza, determinata de calitatea speciala a subiectului activ.
Prin urmare, s-a concluzionat ca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal, fiind o forma atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 din Codul penal, termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
Totodata, s-a mai aratat ca la calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale ar trebui sa se ia in calcul limitele de pedeapsa ale infractiunii imputabile, fara a se lua in calcul limitele reduse conform art. 308 din Codul penal, tocmai in considerarea faptului ca acest articol de lege instituie doar o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa. S-a considerat asadar ca in acest fel s-ar da satisfactie dispozitiilor art. 187 din Codul penal, dar si unei jurisprudente stabilite de Inalta Curte de Casatie si Justitie, indicandu-se deciziile pronuntate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala nr. 7 din 26 mai 2014, nr. 8 din 26 mai 2014 si nr. 14 din 16 iunie 2014.
Pe de alta parte, tot cu privire la modalitatea de calcul al termenului de prescriptie a raspunderii penale, in cuprinsul punctelor de vedere transmise, s-a invocat Decizia pronuntata in urma solutionarii recursului in interesul legii de catre instanta suprema nr. XXVIII din 18 septembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 190 din 20 martie 2007.

VII. Opinia specialistilor consultati
In conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala, a fost solicitata opinia specialistilor in drept penal asupra chestiunii de drept ce formeaza obiectul sesizarii.
Institutul de Cercetari Juridice “Andrei Radulescu” a comunicat ca, in opinia sa, in alineatul (1) al art. 308 din Codul penal este prevazuta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare, imprimandu-se acesteia o gravitate in abstract mai redusa datorita faptului ca subiectul activ nemijlocit este un particular, si nu un functionar public.
In ceea ce priveste a doua problema de drept supusa dezlegarii, s-a precizat ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 308 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 295 alin. (1) din Codul penal este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an si 4 luni inchisoare si 4 ani si 8 luni inchisoare.

VIII. Jurisprudenta nationala in materie
Au fost identificate hotarari judecatoresti in aceasta materie la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala, Curtea de Apel Galati si la Judecatoria Sfantu Gheorghe (Curtea de Apel Brasov).
Astfel, prin Sentinta penala nr. 141 din 28 octombrie 2014, pronuntata de Judecatoria Sfantu Gheorghe in Dosarul nr. 34/119/2014, s-a dispus, printre altele, schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatei V. A. din infractiunea de delapidare prevazuta de art. 215^1 alin. 1 si 2 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968 in infractiunea de delapidare prevazuta de art. 295 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 308 din Codul penal cu aplicarea art. 35 din Codul penal si art. 5 din Codul penal.
In baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedura penala raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala s-a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatei pentru savarsirea infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 308 din Codul penal cu aplicarea art. 35 din Codul penal si art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.
Din considerentele hotararii rezulta ca la calcularea termenului de prescriptie instanta a avut in vedere pedeapsa prevazuta in art. 295 din Codul penal redusa ca efect al aplicarii dispozitiilor art. 308 alin. (2) din Codul penal.
Prin Decizia penala nr. 787 din 18 iunie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 13.831/4/2013, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala a admis apelul declarat de partea civila S.C. M.C. – S.R.L. impotriva Sentintei penale nr. 1.412 din 15 aprilie 2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in Dosarul nr. 13.831/4/2013, si, printre altele, a dispus desfiintarea, in parte, a sentintei penale apelate si, rejudecand, condamnarea inculpatei B.N. la pedeapsa de 2 ani inchisoare, in baza art. 295 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 308 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal si art. 5 din Codul penal.
Din considerentele hotararii rezulta ca limitele de pedeapsa care se iau in considerare la calculul termenului de prescriptie a raspunderii penale sunt cele prevazute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, fara a se tine seama de reducerea cu o treime la care face referire art. 308 din Codul penal, intrucat, potrivit art. 187 din Codul penal, prin pedeapsa prevazuta de lege se intelege pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau majorarea a pedepsei.
Prin Decizia penala nr. 468/A din 20 mai 2014, pronuntata in Dosarul nr. 187/44/2014, Curtea de Apel Galati – Sectia penala si pentru cauze cu minori si familie a admis contestatiile in anulare formulate de contestatorii S.T. si D.N. impotriva Deciziei penale nr. 87/A din 19 februarie 2014 a Curtii de Apel Galati, a desfiintat decizia si, in rejudecare, a admis apelurile declarate de contestatorii S.T. si D.N. si a dispus, printre altele, schimbarea incadrarii juridice a faptelor deduse judecatii din infractiunea de delapidare prevazuta de art. 215^1 alin. 1 si 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968, in infractiunea de delapidare prevazuta de art. 295 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal si art. 5 din Codul penal, pentru inculpatul S.T., si din infractiunea de delapidare prevazuta de art. 215^1 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968, in infractiunea de delapidare prevazuta de art. 295 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal si art. 5 din Codul penal pentru inculpata D.N.
In baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedura penala raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedura penala, art. 122 alin. 1 lit. d) si art. 124 din Codul penal din 1968 s-a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatilor S.T. si D.N. pentru savarsirea infractiunilor de delapidare.
Din considerentele hotararii rezulta ca instanta care a rejudecat apelul a avut in vedere la calcularea termenului de prescriptie pedeapsa prevazuta in art. 295 din Codul penal redusa ca efect al aplicarii dispozitiilor art. 308 alin. (2) din Codul penal.

IX. In jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate decizii relevante in problema de drept analizata.

X. Punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a propus urmatoarea solutie cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizarii:
Dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal.
Termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 295 din Codul penal coroborat cu art. 308 din acelasi cod va fi de 5 ani, conform dispozitiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse cuprinse intre 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegarii
Referitor la chestiunile de drept a caror dezlegare se solicita, opinia judecatorului-raportor a fost in sensul ca dispozitiile art. 308 alin. (1) din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal si ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din Codul penal este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa, astfel cum au fost reduse cu o treime, cuprinse intre 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare.

XII. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea formulata de Curtea de Apel Oradea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, retine urmatoarele:
Reglementand conditiile de admisibilitate a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala posibilitatea Inaltei Curti, a curtii de apel si a tribunalului, investite cu solutionarea unei cauze in ultima instanta, care constata, in cursul judecatii, existenta unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei si asupra careia instanta nu a statuat inca printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs, sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prin care sa se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
Astfel, sesizarea completului competent sa pronunte hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibila, trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, respectiv sa fie solicitata intr-o cauza aflata in curs de judecata in ultima instanta pe rolul uneia dintre instantele prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala, obiectul acesteia sa vizeze o chestiune de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept sa nu fi fost dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin mecanismele legale ce asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii.
In cauza, Curtea de Apel Oradea a fost investita cu solutionarea unei pricini in ultima instanta, respectiv recursurile declarate de inculpatii M.G., T.G., C.I. si de partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala impotriva Deciziei penale nr. 5/A/8.11.2013, pronuntata de Tribunalul Bihor.
Obiectul sesizarii vizeaza o chestiune de drept de care depinde solutionarea in recurs a cauzei, astfel ca interpretarea textelor legale are efect direct cu privire la termenul de prescriptie a raspunderii penale.
Prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, pronuntata de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, s-a statuat ca admisibilitatea sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile este conditionata, atat in cazul in care vizeaza o norma de drept material, cat si atunci cand priveste o dispozitie de drept procesual, de imprejurarea ca interpretarea data de instanta suprema sa aiba consecinte juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.
De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizata instanta suprema nu a primit o rezolvare printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face, in prezent, obiectul unui recurs in interesul legii.
Pe fondul chestiunilor de drept a caror dezlegare se solicita, s-a concluzionat ca dispozitiile art. 308 alin. (1) din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal si ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din Codul penal este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa, astfel cum au fost reduse cu o treime, cuprinse intre 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare.
Aceste opinii se fundamenteaza pe urmatoarele argumente:
In procesul de incriminare a unui act de conduita, legiuitorul elaboreaza conceptul faptei, care reprezinta dispozitia din norma de incriminare si prevede sanctiunea, respectiv pedepsele aplicabile faptului incriminat.
Asadar, o norma penala completa se compune dintr-o dispozitie care descrie faptul incriminat si o sanctiune care caracterizeaza ilicitul ca fiind de natura penala prin prevederea unei pedepse.
Din aceasta perspectiva, norma prevazuta in art. 295 din Codul penal care incrimineaza delapidarea este o norma completa, in structura sa regasindu-se atat dispozitia (insusirea, folosirea, traficarea), cat si sanctiunea (pedeapsa inchisorii de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica).
Totodata, reprezinta norma de incriminare a variantei-tip a faptei de delapidare continand conditiile obiective si subiective care se cer indeplinite cumulativ pentru ca fapta sa constituie infractiune, inclusiv conditia privind calitatea de functionar a subiectului activ.
Spre deosebire de dispozitiile art. 295 din Codul penal, textul art. 308 alin. (1) din Codul penal contine o enumerare a infractiunilor pentru a caror comitere nu este necesara calitatea de functionar public a subiectului activ, inclusiv a infractiunii de delapidare, cu precizarea ca dispozitiile acestor norme de incriminare se aplica si altei categorii de persoane, respectiv acelora care “exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori in cadrul oricarei persoane juridice”.
Alineatul (2) al aceluiasi articol face trimitere la limitele speciale ale pedepsei pentru infractiunile enumerate, care se reduc cu o treime.
Art. 308 din Codul penal nu este o reglementare noua, una asemanatoare a existat in Codul penal anterior. Astfel, potrivit art. 258 alin. 1 din Codul penal anterior, “art. 246 – 250 privitoare la functionari publici se aplica si celorlalti functionari, in acest caz maximul pedepsei reducandu-se cu o treime.”
Prin modalitatea de reglementare, dispozitiile art. 308 din Codul penal nu definesc o infractiune-tip, de sine statatoare, intrucat in structura normei nu este descrisa o fapta distincta, cu o configuratie proprie, ci se face trimitere la dispozitiile si pedepsele cuprinse in alte norme de incriminare, printre care si cele prevazute in art. 295 din Codul penal.
Ca atare, norma juridica din art. 308 din Codul penal nu are aptitudinea de a functiona independent, ca infractiune-tip, ci doar in stransa legatura cu normele de incriminare pe care le enumera.
De altfel, chiar denumirea marginala a textului, “Infractiuni de coruptie si serviciu comise de alte persoane”, conduce la o asemenea concluzie.
Trimiterea din continutul art. 308 din Codul penal la dispozitia si pedeapsa din norma prevazuta in art. 295 din acelasi cod constituie un procedeu de tehnica legislativa.
De regula, trimiterea din continutul unei dispozitii legale la alte norme poate avea functie complinitoare, de extensiune sau de excludere*1).
————
*1) Ion Petcu, Folosirea normelor de trimitere in tehnica elaborarii actelor normative, RRD nr. 10/1972, p. 42 – 52.

In cazul in care indeplineste o functie complinitoare, norma la care se face trimitere intregeste continutul normei de trimitere, in care nu s-a voit sa se repete situatii anterior reglementate (dispozitia ori sanctiunea). In acest caz, norma de trimitere este incompleta avand caracterul unei norme de trimitere sau de referire care insa prin acest procedeu dobandeste toate caracteristicile unei norme de incriminare tip.
Acelasi procedeu, al trimiterii la alte norme de incriminare, poate fi utilizat si in sens contrar, si anume cu functie de excludere, in scopul eliminarii din continutul normei a unor raporturi.
Spre deosebire de situatiile anterior prezentate, in cazul dispozitiei legale analizate, respectiv art. 308 din Codul penal, trimiterea pe care textul o face la dispozitia din art. 295 din Codul penal are rolul de a extinde cadrul juridic al acestei ultime reglementari, astfel incat sa devina aplicabila nu doar functionarilor publici, ci si “persoanelor care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori in cadrul oricarei persoane juridice”.
Asadar, reglementarea din art. 308 din Codul penal functioneaza pe structura normei de incriminare prevazute de art. 295 din Codul penal, pe care o extinde in ceea ce priveste calitatea subiectului activ, si, ca o consecinta a acestei modificari, legiuitorul a adaptat limitele de pedeapsa la gradul de pericol social abstract rezultat din schimbarea intervenita cu privire la acest termen al infractiunii.
De altfel, doctrina anterioara modificarilor intervenite prin intrarea in vigoare a noului Cod penal retinea, cu privire la art. 258 din Codul penal anterior, ca indeplineste functia de extensiune in scopul largirii cadrului juridic al reglementarii, astfel incat sa devina aplicabila si altor raporturi*2).
————
*2) Ion Petcu, op. cit.

Este adevarat insa ca, prin tehnica trimiterii, intre cele doua norme juridice se creeaza o legatura in plan normativ, una devenind suportul juridic al celeilalte.
Legatura in plan normativ dintre cele doua reglementari, art. 295 si art. 308 din Codul penal, a aparut din necesitatea construirii prin derivatie, pornind de la conceptul faptei prevazute in art. 295 din Codul penal, a unei variante a aceleiasi infractiuni.
Doctrina numeste variante ale infractiunii “acele variatiuni pe care le prezinta infractiunea in raport cu forma sa tipica, variatiuni determinate de legiuitor cu ocazia incriminarii faptei si in raport cu variatiunile pe care le prezinta gradul de pericol social generic al acestora.”*3)
————
*3) Constantin Bulai, Drept penal roman, Partea generala, vol. I, Casa de Editura si Presa “Sansa” – S.R.L., Bucuresti, 1992, p. 181.

De regula, infractiunile-tip impreuna cu variantele acestora sunt cuprinse in acelasi articol, cum ar fi, spre exemplu, infractiunea de inselaciune care este prevazuta in varianta-tip in alin. (1) al art. 244 din Codul penal si o varianta agravata in alin. (2) al aceluiasi articol.
Uneori, din ratiuni de tehnica legislativa, variantele se pot construi prin deviatie pe orizontala si astfel au fost reglementate separat variantele calificate ale infractiunii de baza, de la care s-a pastrat chiar denumirea marginala, cum ar fi, spre exemplu, omorul calificat, furtul calificat ori talharia calificata, precum si variantele atenuate si agravate, cum ar fi, spre exemplu, dispozitiile art. 308 din Codul penal cu denumirea marginala “Infractiuni de coruptie si de serviciu comise de alte persoane” si art. 309 din Codul penal cu denumirea marginala “Faptele care au produs consecinte deosebit de grave”.
Indiferent de modul cum sunt reglementate, variantele atenuate ori agravate ale unei infractiuni au trasaturile constitutive ale infractiunii de baza la care se adauga trasaturi agravante sau atenuante, de natura a determina un tratament juridic diferit de cel al infractiunii-tip.
Din materialul inaintat de Institutul de Cercetari Juridice rezulta ca varianta agravata sau atenuata a unei infractiuni presupune mai intai conditiile continutului variantei-tip, la care se adauga anumite elemente circumstantiale care pot sa se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiectii faptei or la locul si timpul savarsirii faptei, imprimandu-i acesteia, in abstract, o gravitate mai ridicata sau mai redusa.
Asadar, aceeasi fapta poate fi deci incriminata, pe langa forma tipica, in una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevazute de legea penala in configuratia tipica, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstantiale.
Astfel, infractiunea de delapidare prevazuta de art. 295 din Codul penal constituie infractiunea-tip, reprezentand forma de baza, in raport cu dispozitiile art. 308 din Codul penal care, in mod evident, ca urmare a extinderii vizand subiectul activ al infractiunii-tip la “persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) ori in cadrul oricarei persoane juridice”, reprezinta o varianta atenuata a acesteia.
Ca atare, art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal, prezentand un grad de pericol social generic mai redus, in raport cu cel al infractiunii-tip, in contextul in care fapta nu ar mai fi savarsita de functionarul public.
In ceea ce priveste necesitatea reglementarii ce face obiectul art. 308 din Codul penal, se constata ca extinderea in ceea ce priveste calitatea subiectului activ viza cea mai mare parte a infractiunilor de coruptie si serviciu comise de alte persoane in legatura cu serviciul, astfel ca trimiterea la dispozitiile si pedepsele prevazute de infractiuni-tip enumerate s-a realizat pentru a se evita paralelismele.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, in procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative, astfel ca pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere.
Prin urmare, pentru a evita reluarea in cadrul fiecareia dintre infractiunile de baza a variantei atenuate s-a utilizat norma de trimitere.
Cu privire la opinia potrivit careia dispozitiile art. 308 ar constitui o cauza de reducere a pedepsei, se constata ca o asemenea concluzie nu poate fi generata decat de confuzia dintre cauzele de reducere a pedepsei si elementele circumstantiale atenuante.
Analizand continutul incriminarii formei de baza prevazute de art. 295 din Codul penal, se constata ca structura infractiunii de delapidare este formata din conditii intrinseci (latura obiectiva si latura subiectiva) si conditii extrinseci, preexistente, care completeaza conditiile in care faptul este incriminat (calitatea de functionar public a subiectului activ).
Astfel, cerinta din norma incriminatoare ca subiectul activ, termen al infractiunii, sa aiba o anumita calitate determina ca aceasta calitate sa devina o conditie pentru existenta infractiunii, un element circumstantial al incriminarii.
Tot astfel, pentru varianta atenuata care extinde sfera subiectului activ la persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) ori in cadrul oricarei persoane juridice nu se modifica natura elementului circumstantial, respectiv calitatea subiectului activ, care este o conditie de existenta a infractiunii in varianta atenuata.
Este adevarat ca atat elementele circumstantiale, atenuante, cat si cauzele de reducere a pedepsei se refera la anumite imprejurari, stari, situatii, intamplari, calitati sau alte date care au legatura cu fapta sau cu persoana inculpatului, ceea ce poate crea confuzie din perspectiva efectelor acestora*4).
————
*4) Stefan Danes, Vasile Papadopol, Individualizarea judiciara a pedepselor, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p. 111.

Deosebirea dintre ele rezida in faptul ca, in timp ce conditiile privind existenta infractiunii, desi extrinseci activitatii incriminate, fac parte din continutul incriminarii, cauzele de reducere sunt exterioare continutului infractiunii si au efecte doar in ceea ce priveste gradul de pericol social al faptei, fiind criterii de individualizare a pedepsei*5).
————
*5) Stefan Danes, Vasile Papadopol, op. cit, p. 112.

Revenind la chestiunea de drept pusa in discutie, se constata ca dispozitiile art. 308 din Codul penal nu constituie o cauza de reducere a pedepsei, intrucat prin vointa legiuitorului o anume calitate a subiectului activ al infractiunii de delapidare (element circumstantial de realizarea caruia depinde existenta infractiunii) a determinat crearea unei variante atenuate, care reflecta prin intermediul limitelor de pedeapsa proprii gradul de pericol social abstract specific infractiunii in varianta atenuata.
Ca o consecinta a argumentelor prezentate anterior si care exclud calificarea normei prevazute in art. 308 din Codul penal ca fiind cauza de reducere a pedepsei, pentru calcularea termenului de prescriptie in cazul savarsirii infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal, in varianta atenuata prevazuta de art. 308 din Codul penal, nu pot fi avute in vedere dispozitiile art. 187 din Codul penal, astfel ca se va tine seama de pedeapsa prevazuta de art. 295 din Codul penal, redusa cu o treime.
Pentru considerentele expuse, se va admite sesizarea formulata de catre Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori in Dosarul nr. 1.819/271/2009*, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept, respectiv: daca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal este o infractiune autonoma, o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 din Codul penal si daca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an si 4 luni inchisoare si 4 ani si 8 luni inchisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din acelasi cod, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
Va stabili ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal, iar la calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale se va tine seama de pedeapsa prevazuta de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal.

Pentru motivele aratate, in temeiul art. 475 si art. 477 din Codul de procedura penala,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:

Admite sesizarea formulata de catre Curtea de Apel Oradea – Sectia penala si pentru cauze cu minori in Dosarul nr. 1.819/271/2009*, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept, respectiv: daca infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal este o infractiune autonoma, o cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infractiunii prevazute de art. 295 din Codul penal si daca pentru infractiunea prevazuta de art. 308 din Codul penal termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzator limitelor de pedeapsa reduse si cuprinse intre 1 an 4 luni inchisoare si 4 ani 8 luni inchisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din acelasi cod, corespunzator limitelor de pedeapsa stipulate de lege pentru forma de baza, respectiv intre 2 ani si 7 ani inchisoare.
Stabileste ca dispozitiile art. 308 din Codul penal reprezinta o varianta atenuata a infractiunii de delapidare prevazute de art. 295 din Codul penal.
La calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale se tine seama de pedeapsa prevazuta de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal.
Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19 ianuarie 2015.