Formularul 088 – Ruleta ruseasca a inregistrarii in scopuri de TVA

feature photo

 

De la inceputul anului 2015, au aparut o serie de modificari legislative in ceea ce priveste inregistrarea in scopuri de TVA a societatilor infiintate conform Legii societatilor nr. 31/1990.

Asa cum ne-a aratat practica recenta, aceste modificari fiscale au potentialul sa creeze probleme serioase agentilor economici din Romania prin aceea ca introduc „verificarea intentiei si capacitatii de a desfasura activitati economice” ca si criteriu esential pentru aprobarea cererii de inregistrare in scopuri de TVA depusa de societatile comerciale din Romania sau, asa cum vom arata in cele ce urmeaza, pentru mentinerea acestei inregistrari.

Formularul 088 introdus prin OPANAF 17/2015

In primul rand, consideram ca avem de-a face cu o procedura care nu a fost analizata suficient de riguros de catre ANAF intrucat verificarea intentiei si capacitatii mentionata mai sus se face pe baza unei declaratii pe propria raspundere depuse de societatea care solicita inregistrarea. Aceasta declaratie este reprezentata de formularul 088 introdus incepand cu 1 februarie 2015.

Se impune precizarea ca acest formular solicita in principal informatii despre actionari, administratori, sediu, despre organizarea activitatii financiar contabile a solicitantului sau despre conturile bancare. Nicaieri in cuprinsul acestui document nu se vorbeste despre natura activitatii desfasurate (sau care se intentioneaza a fi desfasurata), despre modalitatea in care se va desfasura aceasta activitate (relatii contractuale cu furnizori si cu potentiali clienti), despre sursele de finantare ale afacerii, s.a.m.d. Se naste astfel intrebarea cat se poate de justificata: Cum poate ANAF sa aprecieze intentia si capacitatea unui contribuabil de a desfasura o activitate economica plecand de la informatiile incluse de acesta din urma in formularul 088?

Aceasta intrebare devine cu atat mai pertinenta cu cat Ordinul Presedintelui ANAF 17/2015 privind stabilirea criteriilor pentru conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA (OPANAF 17/2015) nu ofera absolut nicio informatie cu privire la modalitatea in care ANAF apreciaza intentia si capacitatea unei societati de a desfasura o activitate economica in sfera TVA. In concret, nu exista criterii sau elemente pe care contribuabilul sa le poata urmari in pregatirea dosarului astfel incat sa se poata asigura in mod rezonabil ca cererea sa de inregistrare in scopuri de TVA nu va fi respinsa.

In aceste conditii, lipsa oricarei transparente lasa loc arbitrarului si abuzurilor  din partea ANAF care, asa cum am vazut in practica, respinge cererile de inregistrare depuse de societatile din Romania dupa 1 februarie 2015, pentru motive stiute numai de domniile lor.

Cu alte cuvinte, o societate din Romania care doreste sa se inregistreze in scopuri de TVA si trebuie sa depuna formularul 088 risca sa ii fie refuzata cererea fara a i se comunica si motivele care au stat la baza acestui refuz, fiind astfel pusa in imposibilitatea de a formula o aparare  cu sanse echitabile de solutionare favorabila.

Nu credem ca este necesar sa mai amintim complicatiile administrative pe care trebuie sa le gestioneze un contribuabil care, desi este obligat sa se inregistreze in scopuri de TVA, nu poate sa o faca din motive…obscure, si nici impactul pe care l-ar putea avea o asemenea masura asupra investitorilor straini care doresc sa infiinteze societati comerciale in Romania.

Modificarea OPANAF 3331/2013 in ceea ce priveste anularea din oficiu a inregistrarii in scopuri de TVA

In al doilea rand, consideram ca problema „intentiei si capacitatii” a fost tratata de o maniera Procust-iana, marturie stand sectiunea 51 a Capitolului III din Procedura de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA aprobata prin Ordinul Presedintelui ANAF 3331/2013, forma in vigoare incepand cu 1 februarie 2015. Aceasta sectiune este intitulata sugestiv „Anularea, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de taxa pe valoarea adaugata, daca persoana impozabila, societate cu sediul activitatii economice in Romania, infiintata in baza Legii nr. 31/1990 […] supusa inmatricularii la registrul comertului, nu justifica intentia si capacitatea de a desfasura activitate economica, potrivit criteriilor si in termenele stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala ” (n.r. OPANAF 17/2015).

Asa cum am inteles-o noi, aceasta masura face parte din instrumentarul folosit de ANAF in combaterea fenomenului evazionist in domeniul TVA si, din aceasta perspectiva, credem ca este justificata si bine-venita in lupta impotriva societatilor de apartament cu milioane de lei de TVA rambursata ilegal.

Totusi, la o citire mai atenta, aceasta neinspirata sectiune 51 ne dezvaluie o serie intreaga de probleme practice extrem de neplacute pentru contribuabilii corecti.

Procedura despre care facem vorbire se aplica printre altele atunci cand o societate comerciala din Romania decide sa-si schimbe sediul, administratorii si/sau actionarii.

Daca oricare dintre aceste evenimente are loc, ANAF, prin compartimentul de specialitate infiintat anume pentru acest scop, solicita societatii respective informatii cu privire la „intentia si capacitatea” de a desfasura o activitate economica. Cum altfel decat prin depunerea „celebrului” formular 088 care, desigur ca nu cuprinde aproape nicio informatie despre intentia si capacitatea societatii de a desfasura o activitate economica.

Ulterior depunerii acestui formular, ANAF, prin acelasi departament special, „aplica procedura in vigoare referitoare  la evaluarea intentiei si capacitatii persoanei impozabile de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA”.

Daca, Doamne fereste, „persoana impozabila nu indeplineste criteriile de evaluare a intentiei si a capacitatii […] de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA”, aceasta risca sa i se anuleze din oficiu codul de inregistrare in scopuri de TVA.

Cum care criterii de evaluare? Cele cuprinse in OPANAF 17/2015 desigur, mai exact formularul 088…

Concluzia care se desprinde din cele de mai sus este ca de fiecare data cand se schimba sediul, actionarii sau administratorii unei societati comerciale risca sa ramana fara codul de inregistrare in scopuri de TVA. Este greu, in lipsa unei practici, sa se estimeze in mod credibil probabilitatea unui asemenea deznodamant, dar atat timp cat procedura de verificare este complet netransparenta, ne putem astepta la orice.

Ganditi-va doar la situatia in care are loc o tranzactie de vanzare de actiuni (de genul celor care se intampla relativ des in aceasta perioada) detinute intr-o societate din Romania. Avand in vedere cele de mai sus, ar insemna ca respectiva societate, care cel mai probabil este una operationala, sa ramana fara codul sau de TVA pentru simplul motiv ca are actionari si/sau administratori noi? Ar fi absurd, nu? si totusi orice este posibil in contextul noilor reglementari, care lasa loc arbitrariului si carora, asa cum ne-am obisnuit deja, ii pot cadea victime tot contribuabilii corecti.

 

 Theodor Artenie

Managing director al Schoenherr Tax

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close