Măsuri pentru punerea în aplicare a Loteriei bonurilor fiscale

Ministerul Finanțelor Publice a publicat pe data de 3 aprilie un proiect de ordin pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a O.G. nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului și conținutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale.
Conform referatului de aprobare, ordinul reglementează, printre altele:
- stabilirea modalității de calcul a valorii unui premiu
- calcularea de către direcția de specialitate a valorii premiului cuvenit fiecărui câştigător
- etapele desfăşurării extragerilor, respectiv pregătirea urnelor, bilelor şi a cântarului pentru trageri, prilej cu care bilele utilizate sunt cântărite şi verificate din punct de vedere al integrităţii
- modalitatea concretă de extragere a numerelor reprezentând valoarea, respectiv ziua emiterii bonului fiscal
- responsabilităţile structurilor din cadrul Companiei Naționale „Loteria Română” S.A.
- modelul şi conţinutul cererii pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale
- Instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale
- constituirea „Bazei de date privind Loteria bonurilor fiscale”, aplicaţie electronică accesibilă Direcţiilor regionale ale finanţelor publice, respectiv Direcţiei generale antifraudă fiscală
Propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi trimise la adresa: publicinfo@mfinante.ro, în 10 zile de la publicare.