CCR: Solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lCCJ si Senatul Romaniei

 

In M. Of. nr. 260 din 17 aprilie 2015 a fost publicata DCC nr. 261/2015 referitoare la cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public – Parchetul de pe langa ICCJ si Senatul Romaniei, cerere formulata de presedintele CSM.

Din cuprins:

1. Pe rol se afla examinarea cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei, formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Sesizarea se intemeiaza pe prevederile art. 146 lit. e) din Constitutie si ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), ale art. 34, 35 si 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, precum si ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Cererea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 1.956 din 31 martie 2015 si formeaza obiectul Dosarului nr. 672E/2015.
3. Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declara deschise lucrarile sedintei de judecata.
4. La apelul nominal raspunde, pentru Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, doamna procuror Iuliana Nedelcu, cu delegatie depusa la dosar, si pentru Senatul Romaniei, domnul senator Nicolae Serban. Procedura de citare este legal indeplinita.
5. Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care sustine existenta unui conflict juridic intre cele doua autoritati citate. Astfel, in virtutea principiului suprematiei Constitutiei, interpretand coroborat dispozitiile constitutionale, Senatul avea obligatia de a adopta o hotarare prin care sa dispuna cu privire la cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova. Ceea ce a generat blocajul institutional nu este refuzul de a ridica imunitatea senatorului in cauza, ci imprejurarea ca Senatul, prin omisiunea de a redacta hotararea prin care respinge cererea ministrului justitiei, a impiedicat autoritatea judecatoreasca, respectiv Ministerul Public, de a parcurge procedurile prevazute de lege cu privire la masurile cu caracter preventiv dispuse in cadrul procesului penal, deci de a-si exercita competentele constitutionale si legale.
6. Reprezentantul Senatului arata ca, potrivit cutumei parlamentare, Camera Parlamentului nu adopta acte (legi, hotarari, motiuni) prin care se resping initiativele cu un atare obiect, ci doar constata ca nu se intruneste numarul de voturi necesar adoptarii actelor. Asa fiind, hotararile de respingere nu au un temei constitutional, orice alta interpretare echivaland cu o adaugare la textele constitutionale referitoare la procedura dupa care se desfasoara dezbaterile in Senat.
7. Senatul nu poate genera conflicte juridice de natura constitutionala atat timp cat respecta procedurile aflate in vigoare, avand libertatea de a decide cu privire la ridicarea sau nu a imunitatii unui membru al sau. Imprejurarea ca Senatul nu a facut o aplicare directa a Constitutiei in ceea ce priveste majoritatea cu care poate fi adoptata o astfel de hotarare se datoreaza faptului ca norma regulamentara aplicabila se bucura de prezumtia de constitutionalitate, care nu poate fi rasturnata decat pe calea unui control efectuat de Curtea Constitutionala, menit sa asigure aplicarea unitara a Constitutiei.
8. Presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere dispozitiile art. 394 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declara dezbaterile inchise.

 

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

9. Prin Cererea cu nr. 7.539/2015 din 30 martie 2015, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei.
10. In motivarea sesizarii, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii sustine ca conflictul este unul juridic de natura constitutionala, izvorul acestuia reprezentandu-l nesocotirea de catre Senatul Romaniei a dispozitiilor imperative ale art. 76 alin. (2) din Constitutie la solutionarea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova, omisiunea Senatului Romaniei de a pune dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului in acord cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie, respectiv nesocotirea de catre Senatul Romaniei a dispozitiilor imperative ale art. 67 din Constitutie la solutionarea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova, prin faptul ca nu s-a adoptat o hotarare. In toate aceste situatii, consecintele directe ale atitudinii institutionale a Senatului Romaniei sunt impiedicarea autoritatii judecatoresti de a-si exercita atributiile recunoscute de Constitutie si incalcarea principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat. Astfel, retinand ca hotararile prin care se incuviinteaza retinerea si arestarea unui senator se adopta cu votul majoritatii membrilor sai, Senatul a nesocotit dispozitiile constitutionale consacrate la art. 76 alin. (2) din Legea fundamentala. Consecinta directa a acestei incalcari a prevederilor constitutionale este chiar impiedicarea autoritatii judecatoresti de a-si exercita rolul constitutional. Conform art. 131 din Constitutie, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Ordinea de drept nu poate fi inteleasa in afara respectarii suprematiei Constitutiei. Or, daca s-ar fi respectat cerinta majoritatii voturilor membrilor prezenti este evident ca cererea privind incuviintarea retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova intrunea numarul necesar de voturi.
11. Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii mai arata ca, potrivit dispozitiilor constitutionale si regulamentare, asupra cererii de incuviintare a arestarii preventive, Senatul se pronunta printr-o hotarare. Sesizat fiind cu o astfel de cerere, Senatul trebuie sa hotarasca in sensul admiterii sau respingerii acesteia. Or, in cazul cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova, Senatul nu a adoptat o hotarare prin care sa admita sau sa respinga cererea formulata de ministrul justitiei, aratand doar ca s-a pronuntat prin vot secret asupra cererii, nefiind intrunit numarul de voturi necesar pentru incuviintarea retinerii si arestarii unui senator. Astfel, omisiunea Senatului de a adopta o hotarare in urma formularii unei cereri de incuviintare a retinerii si arestarii este de natura a inlatura acest act de decizie de la exercitarea oricarei cai de atac ori forme de control. Faptul ca Senatul a transmis o simpla comunicare, care nu echivaleaza cu o hotarare, constituie in fapt un refuz de solutionare a cererii formulate de ministrul justitiei cu privire la incuviintarea retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova, aspect care situeaza in mod clar Senatul in conflict juridic de natura constitutionala cu autoritatea judecatoreasca.
12. Prin urmare, autorul sesizarii solicita admiterea cererii si pronuntarea unei decizii prin care sa se constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si puterea legiuitoare, precum si dispunerea masurilor pe care Curtea Constitutionala le va socoti necesare si utile pentru restabilirea ordinii constitutionale si a echilibrului care trebuie sa existe intre autoritatile statului si, in concret, a masurilor pe care trebuie sa le adopte Senatul astfel incat orice cerere transmisa de ministrul justitiei de incuviintare a retinerii si arestarii unui membru al acestei camere sa fie solutionata cu respectarea dispozitiilor constitutionale.
13. In conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cererea a fost comunicata Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatului Romaniei, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra continutului conflictului juridic de natura constitutionala si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.
14. Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis, prin Adresa nr. 897/C/836/III-13/2015, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 2.030 din 1 aprilie 2015, punctul sau de vedere in care arata ca, in materia hotararilor parlamentare privind cererea de incuviintare a retinerii, arestarii, perchezitiei, Constitutia nu prevede exceptii de la regula stabilita de art. 76 alin. (2), astfel ca asemenea hotarari se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti. Cu toate acestea, regula constitutionala inscrisa la art. 76 alin. (2) este ignorata la nivelul Regulamentului Senatului (art. 173), prevazandu-se, contrar Constitutiei, votul majoritatii membrilor camerei parlamentare. Chiar si in absenta unei jurisprudente a instantei de contencios constitutional de asanare a viciilor de neconstitutionalitate, suprematia Constitutiei obliga la o interpretare a sistemului normativ (inclusiv a dispozitiilor art. 173 din Regulamentul Senatului) in concordanta cu Legea fundamentala; orice abatere de la aceasta concordanta conduce la nulitatea dispozitiilor legale in cauza. Cu toate acestea, Senatul nu a asigurat conformitatea art. 173 din propriul regulament cu Legea fundamentala nici prin modificarea acestei dispozitii, nici pe cale de interpretare si, in consecinta, a desfasurat o procedura in temeiul unei dispozitii neconstitutionale. Mai mult decat atat, nu a adoptat o hotarare cu privire la cererea de incuviintare a retinerii si arestarii cu care fusese sesizata, asa cum obliga art. 67 din Constitutie si art. 121 alin. (1) din Regulamentul Senatului. Neavand natura juridica impusa de normele invocate, actul emis in aceasta procedura de Senat – comunicare – este inexistent si nu semnifica solutionarea cererii formulate de ministrul justitiei cu privire la retinerea si arestarea unui senator; totodata, situatia descrisa poate fi considerata si un refuz de solutionare a cererii respective. Aceasta pozitie a Senatului Romaniei reprezinta un conflict juridic de natura constitutionala in conditiile in care aceasta Camera parlamentara s-a situat deasupra Constitutiei, arogandu-si un statut supraconstitutional si, totodata, a refuzat indeplinirea unor acte care intra in atributiile sale. Efectul juridic direct al acestui conflict consta in impiedicarea autoritatii judecatoresti de a-si exercita atributiile constitutionale si, subsecvent, incalcarea principiului separatiei si echilibrului intre puterile statului.
15. Senatul Romaniei nu a transmis punctul sau de vedere asupra continutului conflictului juridic de natura constitutionala si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.

 

CURTEA,

examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei, punctul de vedere al Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile reprezentantilor Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatului Romaniei, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:

16. In ceea ce priveste admisibilitatea sesizarii, in conformitate cu dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, Curtea Constitutionala “solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice”. In acest sens, autoritati publice care ar putea fi implicate intr-un conflict juridic de natura constitutionala sunt numai cele cuprinse in titlul III din Constitutie, si anume: Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, Presedintele Romaniei, ca autoritate publica unipersonala, Guvernul, organele administratiei publice centrale si ale administratiei publice locale, precum si organele autoritatii judecatoresti. Pentru exercitarea competentei prevazute de Constitutie, Curtea este sesizata la cererea “Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”. Subiectele de drept pe care Legea fundamentala le indrituieste a sesiza Curtea sunt limitativ prevazute, dispozitia constitutionala nedistingand dupa cum autoritatile pe care le reprezinta sunt sau nu parti in conflictul cu care sesizeaza Curtea.
17. Curtea constata ca presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este in drept sa formuleze cererea cu privire la solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei, autoritati publice susceptibile a avea calitatea de parti intr-un conflict juridic de natura constitutionala.
18. Prin urmare, Curtea constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatile publice.

 

1. Prezentarea situatiei de fapt
2. In sedinta din 16 martie 2015, Biroul permanent al Senatului a hotarat trimiterea la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a scrisorii ministrului justitiei, prin care acesta transmitea Senatului cererea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a domnului senator Sova Dan-Coman, insotita de referatul Directiei Nationale Anticoruptie din 13 martie 2015, intocmit in Dosarul penal nr. 122/P/2012.
3. In sedinta din 18 martie 2015, Comisia juridica de numiri, disciplina, imunitati si validari a hotarat, cu majoritate de voturi, sa admita solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si sa supuna plenului Senatului spre dezbatere si adoptare raportul comisiei, intocmit in temeiul prevederilor art. 172 din Regulamentul Senatului.
4. La data de 25 martie 2015, pe ordinea de zi a Senatului Romaniei a fost inscrisa cererea de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova. Dupa dezbateri, membrii Senatului s-au pronuntat, prin vot secret, asupra cererii, care a primit 79 de voturi “pentru”, 67 de voturi “contra” si 5 voturi au fost anulate. In temeiul art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor si al art. 173 din Regulamentul Senatului, in conformitate cu care hotararile prin care se solutioneaza astfel de cereri se adopta cu votul majoritatii membrilor camerei, s-a apreciat ca nu a fost intrunit numarul de voturi necesar pentru incuviintarea retinerii si arestarii unui senator.

 

1. Temeiurile juridice incidente in solutionarea cererii privind constatarea conflictului juridic de natura constitutionala
2. In cererea sa privind constatarea unui conflict juridic de natura constitutionala, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii invoca dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 1 alin. (4) si (5), art. 67, art. 72 alin. (2) si art. 76 alin. (2), cu urmatorul continut:

– Art. 1 alin. (4) si (5): “(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.

(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”;

– Art. 67: “Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor.”;

– Art. 72 alin. (2): “Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.”;

– Art. 76 alin. (2): “Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.”

23. In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, ca acesta presupune “acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor”. De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a retinut: “Conflictul juridic de natura constitutionala exista intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale.” In sfarsit, Curtea a mai statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie “stabileste competenta Curtii de a solutiona in fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit intre autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute intre acestea”. Prin urmare, notiunea de conflict juridic de natura constitutionala “vizeaza orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei” (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).
24. Pentru solutionarea cererii ce formeaza obiectul cauzei de fata, Curtea Constitutionala trebuie sa se raporteze la textele din Legea fundamentala incidente si, prin interpretarea data, sa desluseasca intentia legiuitorului constituant, astfel incat, in final, sa ajunga la solutionarea conflictului institutional invocat.
25. Fata de circumstantierea realizata in jurisprudenta citata cu privire la atributia conferita Curtii Constitutionale de art. 146 lit. e) din Constitutie rezulta ca in prezenta cauza Curtea va decide daca aspectele sesizate in cererea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii intrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei, urmand a analiza:

– daca Senatul Romaniei, prin omisiunea de a adopta o hotarare prin care sa raspunda cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova formulata de ministrul justitiei, la solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a refuzat sa indeplineasca obligatia constitutionala ce rezulta din aplicarea coroborata a dispozitiilor art. 67, art. 72 alin. (2) si art. 76 alin. (2) din Constitutie;

– daca Senatul Romaniei, prin omisiunea de a pune dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului in acord cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie, a refuzat sa indeplineasca obligatia constitutionala ce decurge din principiul suprematiei Constitutiei, prevazut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala.

 

III. Hotararile Parlamentului

26. In exercitarea atributiilor constitutionale, potrivit art. 67 din Constitutie referitor la “Actele juridice si cvorumul legal”, Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii deputatilor si senatorilor. Prevederile constitutionale mentionate stabilesc categoriile de acte juridice pe care le adopta Parlamentul, precum si cvorumul legal necesar desfasurarii sedintelor celor doua Camere.
27. In ceea ce priveste adoptarea hotararilor fiecarei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, Legea fundamentala stabileste, in cuprinsul art. 76 alin. (1) si (2), cvorumul decizional necesar adoptarii acestor acte juridice, realizand o distinctie intre hotararile parlamentare care se adopta cu majoritatea absoluta de voturi, recte cele referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, si hotararile care se adopta cu majoritate simpla de voturi.
28. Asadar, se constata ca, potrivit dispozitiilor constitutionale, in conditiile respectarii cvorumului legal de sedinta, regula care guverneaza adoptarea hotararilor Parlamentului este intrunirea cvorumului decizional al majoritatii simple de voturi, respectiv jumatate plus unu din numarul senatorilor si/sau deputatilor prezenti la sedinta, exceptiile de la aceasta regula fiind expres prevazute de Legea fundamentala. Astfel, pe langa situatia reglementata de art. 76 alin. (1) referitoare la hotararile prin care se adopta sau se modifica regulamentele parlamentare, Constitutia mai prevede patru situatii in care Parlamentul, in camere reunite, adopta hotarari cu votul majoritati absolute a membrilor sai, respectiv jumatate plus unu din numarul senatorilor si deputatilor, si anume in cazurile care privesc: suspendarea Presedintelui Romaniei – art. 95 alin. (1), acordarea increderii Guvernului – art. 103 alin. (3), adoptarea unei motiuni de cenzura prin care se retrage increderea Guvernului – art. 113 alin. (1) sau adoptarea unei motiuni de cenzura in procedura angajarii raspunderii Guvernului – art. 114 alin. (2). De asemenea, Constitutia cere intrunirea unei majoritati calificate de vot, respectiv doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, in cazul hotararii adoptate in sedinta comuna a Camerelor Parlamentului prin care Presedintele Romaniei este pus sub acuzare pentru inalta tradare.
29. Din analiza acestor dispozitii constitutionale rezulta ca toate hotararile adoptate de Camera Deputatilor sau de Senat, in sedinte separate, cu exceptia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare si functionare, urmeaza regula stabilita de dispozitiile art. 76 alin. (2) din Constitutie, respectiv se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti in fiecare Camera.
30. In sustinerea acestei interpretari este jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, a constatat ca art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor, potrivit caruia cererea privind urmarirea penala a membrilor Guvernului “[…] se adopta cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor”, contravine art. 76 alin. (2) din Constitutie si, in consecinta, este neconstitutional. De asemenea, prin Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, instanta constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, care prevedeau ca hotararea privind urmarirea penala a membrilor Guvernului “[…] se adopta cu votul majoritatii senatorilor”, sunt neconstitutionale prin raportare la prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie. In fine, pentru acelasi fundament constitutional, prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, au fost declarate neconstitutionale prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, care dispuneau ca hotararea prin care Parlamentul isi exprima punctul de vedere asupra referendumului initiat de Presedintele Romaniei se adopta “cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor”.
31. De altfel, in aplicarea dispozitiilor art. 67 si art. 76 alin. (1) si (2) din Constitutie, Regulamentul Senatului prevede in sectiunea 6 – “Desfasurarea sedintelor Senatului”, la art. 121, ca “Senatul adopta legi, hotarari, motiuni si alte acte cu caracter politic, in prezenta majoritatii senatorilor”. De asemenea, in sectiunea 7 – “Procedura de vot” se stabileste la art. 130 ca “Legile, hotararile, motiunile simple, precum si celelalte acte se adopta de catre Senat prin vot”, iar in art. 136 alin. (3) se arata ca “Legile ordinare si hotararile luate in procesul legiferarii se adopta cu votul majoritatii senatorilor prezenti.”
32. Cu toate acestea, Regulamentul Senatului, in cuprinsul art. 173, prevede ca “Senatul hotaraste asupra cererii (n.r. cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului) cu votul secret al majoritatii membrilor sai.”

 

1. Atributia Senatului referitoare la punerea in acord a regulamentului propriu de organizare si functionare cu deciziile Curtii Constitutionale
2. Potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Constitutie, dispozitiile din regulamente constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Camera nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
3. Prin Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, Curtea a statuat: “Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, implica existenta raspunderii juridice in cazul nerespectarii acestor decizii. Sub acest aspect exista echivalenta cu situatia in care nu este respectata o lege adoptata de Parlament ori o ordonanta emisa de Guvern. Sau, in termeni mai generali, este vorba despre problema identificarii raspunderii juridice atunci cand una dintre autoritatile statului refuza sa puna in aplicare masurile stabilite, in limitele competentelor atribuite prin Constitutie, de catre o alta autoritate a statului”.
4. Legea sau regulamentele Camerelor Parlamentului ori dispozitiile acestora constatate ca fiind neconstitutionale nu mai pot fi aplicate de nicio alta autoritate publica de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a deciziei Curtii Constitutionale. “Decizia de constatare a neconstitutionalitatii face parte din ordinea juridica normativa, prin efectul acesteia prevederea neconstitutionala incetandu-si aplicarea pentru viitor” (a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). Interventia Parlamentului, in calitate de for legislativ, sau a Camerei al carui regulament a fost declarat neconstitutional, in interiorul termenului de 45 de zile in care dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept, in sensul punerii de acord a acestora cu decizia Curtii Constitutionale reprezinta efectul direct al solutiei pronuntate de Curte, care are caracter definitiv si general obligatoriu. Mai mult, interventia legiuitorului intr-o atare imprejurare constituie expresia principiului colaborarii loiale intre institutiile statului, in scopul asigurarii garantiilor constitutionale specifice statului de drept.

 

1. Analiza existentei conflictului
2. Cu privire la omisiunea Senatului de a adopta o hotarare prin care sa raspunda cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova formulata de ministrul justitiei, la solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu consecinta neindeplinirii obligatiei constitutionale prevazute de dispozitiile art. 67, art. 72 alin. (2) si art. 76 alin. (2) din Constitutie, Curtea retine urmatoarele:
3. Constitutia consacra in titlul III – Autoritati publice, capitolul I – Parlamentul, in sectiunea a 2-a referitoare la Statutul deputatilor si senatorilor, un regim constitutional identic al membrilor Parlamentului. Acesta este confirmat printr-o jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, care obliga la interpretarea normelor constitutionale in sensul reglementarii unui regim juridic nediferentiat pentru deputati si senatori, circumscris de catre legiuitorul constituant domeniului legii organice, in vreme ce regulile de ordin procedural sunt stabilite prin regulamentele fiecarei Camere, in temeiul principiului autonomiei regulamentare prevazut de art. 64 alin. (1) din Constitutie.
4. Autonomia regulamentara de care beneficiaza cele doua Camere ale Parlamentului in temeiul dispozitiilor constitutionale prevazute de art. 64 alin. (1) le da dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice si poate opera exclusiv in cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentala. Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentara. Normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale forului legislativ si trebuie interpretate si aplicate cu buna-credinta si in spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).
5. Prin urmare, regimul juridic constitutional, legal si regulamentar impune ca, in temeiul art. 1 alin. (5) din Constitutie, normele referitoare la incuviintarea retinerii, arestarii sau perchezitiei deputatilor si senatorilor sa fie interpretate si aplicate cu respectarea principiilor nediscriminarii, al ierarhiei actelor normative si al suprematiei Constitutiei.
6. Imunitatea parlamentara este direct si indisolubil legata de mandatul de deputat sau de senator si reprezinta ansamblul de dispozitii legale care asigura deputatilor si senatorilor un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun in raporturile lor cu justitia si in scopul de a le garanta independenta.
7. Imunitatea parlamentara a fost definita ca fiind un mijloc de protectie, menit sa apere deputatii si senatorii de eventuale presiuni, abuzuri si procese sicanatorii indreptate impotriva lor in exercitarea mandatului pe care il au de indeplinit, avand drept scop garantarea libertatii de exprimare si protejarea impotriva urmaririlor judiciare abuzive. Imunitatea presupune o dubla protectie: iresponsabilitatea si inviolabilitatea. Iresponsabilitatea este protectia pe care o are parlamentarul de a nu raspunde juridic pentru opiniile sale politice exprimate in exercitarea atributiilor mandatului. Domeniul sau cuprinde protectia impotriva sanctiunilor privind actele si faptele savarsite in exercitarea mandatului, aparandu-i libertatea de exprimare. Iresponsabilitatea parlamentarului este reglementata expres de dispozitiile art. 72 alin. (1) din Constitutie. Inviolabilitatea presupune un set de reguli privind urmarirea penala, trimiterea in judecata sau o serie de masuri preventive, precum perchezitionarea, retinerea sau arestarea, si este prevazuta de dispozitiile art. 72 alin. (2) si (3) din Constitutie. Potrivit normelor constitutionale, deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Camera Parlamentului are libertatea de a decide cu privire la cererea privind incuviintarea retinerii, arestarii sau perchezitionarii membrilor sai, prin hotararea adoptata exercitandu-si dreptul propriu de a aproba sau de a respinge cererea formulata de organele competente.
8. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. De asemenea, in caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei. Ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei, iar, in cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.
9. In mod corelativ, Curtea retine ca atributia Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la cererea de incuviintare a cererii de incuviintare a retinerii, arestarii sau perchezitionarii deputatului ori a senatorului este circumscrisa rolului constitutional al acestuia consacrat de dispozitiile art. 131 alin. (1), potrivit carora, “In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor”.
10. Potrivit dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, care reglementeaza “Procedura in caz de retinere, arestare sau perchezitie”, cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului se adreseaza de catre ministrul justitiei presedintelui Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, care aduce de indata cererea la cunostinta Biroului permanent, dupa care o trimite Comisiei juridice respective. Comisia intocmeste un raport asupra caruia hotaraste prin votul secret al majoritatii membrilor sai. Cererea ministrului justitiei, insotita de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere si adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, in termen de 5 zile de la depunerea raportului. Potrivit alin. (4) al art. 24 din lege, “Camera hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii membrilor sai. Hotararea Camerei se comunica de indata ministrului justitiei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 3 zile. Data comunicarii catre ministrul justitiei este data intrarii in vigoare a hotararii.”
11. Din analiza coroborata a textelor constitutionale si legale, rezulta ca asupra cererii de incuviintare a retinerii, arestarii sau perchezitionarii deputatului ori senatorului, formulata in conditiile legii, Camera Parlamentului este obligata sa dezbata si sa se pronunte printr-o hotarare, care se comunica ministrului justitiei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Camera Parlamentului, respectand procedura constitutionala si legala, are libertatea deplina de a decide cu privire la aceasta cerere, prin hotararea adoptata in sedinta plenului exercitandu-si dreptul de a aproba sau de a respinge cererea cu un atare obiect. Nici Constitutia si nici Legea nr. 96/2006 nu face distinctie intre hotararile adoptate in functie de solutia rezultata ca urmare a exprimarii votului membrilor Camerei respective: incuviintarea retinerii, arestarii sau perchezitionarii deputatului ori a senatorului sau refuzul incuviintarii masurilor procesual penale mentionate. Or, potrivit principiului “ubi lex non distiguit, nec nos distinguere debemus” – unde legea nu distinge, nici interpretul sau nu o poate face, actul adoptat de Camera Parlamentului, indiferent daca acesta consemneaza admiterea sau respingerea cererii de incuviintare a retinerii, arestarii sau perchezitionarii deputatului ori a senatorului, trebuie sa imbrace forma unei hotarari care se comunica autoritatii publice care a adresat solicitarea si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
12. In speta dedusa analizei Curtii, Curtea retine ca Senatul a raspuns cererii de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova printr-un act, denumit “comunicare”, care nu a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Asa fiind, se constata ca “Procedura in caz de retinere, arestare sau perchezitie”, prevazuta de dispozitiile art. 24 din Legea nr. 96/2006, in aplicarea prevederilor art. 72 alin. (2) din Constitutie, nu a fost finalizata in conformitate cu prevederile legale. Astfel, in urma dezbaterilor care au avut loc in sedinta Plenului Senatului din 25 martie 2015, desfasurata cu respectarea cvorumului legal prevazut de art. 67 din Constitutie, prin votul senatorilor prezenti, cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova a intrunit 79 de voturi “pentru”, 69 “impotriva” si 5 voturi au fost anulate, situatie juridica ce a fost consemnata in procesul-verbal al sedintei. Procedura, insa, nu a fost finalizata prin formalizarea rezultatului votului in actul juridic care sa il consfinteasca – hotararea Senatului, redactarea acesteia constituind o operatiune tehnico-juridica obligatorie, intrucat documentul astfel intocmit este cel in baza caruia votul care a avut loc in plenul Camerei produce efecte juridice.
13. Senatul, ca de altfel toate celelalte autoritati publice care se afla in raporturi juridice constitutionale intre ele, are obligatia constitutionala de a colabora institutional in formele prevazute de lege, adoptand actele care angajeaza din punct de vedere juridic institutia si comunicandu-le in forma oficiala reglementata de lege. Curtea retine ca raporturile juridice dintre Senat si alte autoritati publice nu au legatura cu procedura referitoare la adoptarea actelor normative. Prin urmare, normele regulamentare privind procedura legislativa nu au incidenta in cazul adoptarii actelor care au ca obiect raspunsul Camerei Parlamentului la cereri adresate acesteia de catre autoritatile publice competente. Raporturile juridice inter-institutionale sunt guvernate de norme juridice de drept public, iar actele adoptate in acest cadru sunt susceptibile de a fi supuse controlului prevazut de lege. Sub acest aspect, omisiunea Senatului de a formaliza intr-un act juridic decizia adoptata in plenul sau, ca raspuns la cererea formulata de incuviintare a retinerii sau arestarii unui senator, indiferent de solutia pe care hotararea o constata, este de natura a inlatura acest act de la exercitarea formei de control prevazute de Constitutie si de Legea nr. 47/1992, respectiv controlul de constitutionalitate al hotararilor Parlamentului.
14. Avand in vedere cele expuse mai sus, Curtea constata ca refuzul Senatului de a redacta si publica hotararea adoptata in sedinta Plenului din 25 martie 2015 echivaleaza cu neindeplinirea unei obligatii constitutionale, legale si regulamentare, care angajeaza aceasta autoritate publica intr-un conflict juridic de natura constitutionala cu autoritatea care a solicitat incuviintarea arestarii unui senator, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin intermediul ministrului justitiei.
15. Odata constatat acest conflict, Curtea Constitutionala, in virtutea dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora ea “este garantul suprematiei Constitutiei”, are obligatia sa solutioneze conflictul, aratand conduita in acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze. In acest sens, Curtea are in vedere prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie, in conformitate cu care “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”. De aceea, apreciaza ca una dintre conditiile realizarii obiectivelor fundamentale ale statului roman, definite in textul citat, o constituie buna functionare a autoritatilor publice, cu respectarea principiilor separatiei si echilibrului puterilor, fara blocaje institutionale.
16. In ceea ce priveste Senatul Romaniei, autoritatea publica care a declansat conflictul retinut de Curte, conduita conforma Constitutiei transpare din cele statuate mai sus, si anume exercitarea competentelor stabilite de Constitutie si de regulamentul propriu in conformitate cu prevederile constitutionale referitoare la atributiile Camerei. Prin urmare, Senatul are obligatia de a redacta hotararea adoptata in sedinta plenului din 25 martie 2014 prin care a decis cu privire la cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova, de a comunica hotararea autoritatilor publice competente si de a o publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
17. Cu privire la omisiunea Senatului Romaniei de a pune dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului in acord cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie, cu consecinta neindeplinirii obligatiei constitutionale ce decurge din principiul suprematiei Constitutiei, prevazut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, Curtea retine urmatoarele:
18. Prin Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, invocata in sustinerea cererii privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala, instanta constitutionala a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului. Cu acel prilej, Curtea a statuat ca, potrivit dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, hotararile Parlamentului se adopta cu majoritate simpla de voturi, recte majoritatea membrilor Camerei prezenti la sedinta, daca Legea fundamentala nu prevede o alta majoritate.
19. Ca urmare a pronuntarii deciziei amintite, Senatul Romaniei a adoptat Hotararea nr. 7 din 4 mai 2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 150 din Regulamentul Senatului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, prin care a modificat dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale, punandu-le in acord cu Constitutia. Asa fiind, observam ca Senatul s-a conformat dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 147 alin. (4), modificand actele normative constatate ca fiind neconstitutionale in sensul celor statuate de Curtea Constitutionala.
20. In ceea ce priveste dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului, in vigoare de la data publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, acestea nu au facut obiectul vreunei sesizari a Curtii Constitutionale in vederea examinarii constitutionalitatii lor.
21. Sustinerea autorului sesizarii, potrivit careia existenta unor decizii ale Curtii Constitutionale prin care a fost constatata neconstitutionalitatea unor prevederi similare din legi sau regulamente ale Camerelor Parlamentului ar fi generat in sarcina Parlamentului, respectiv a Senatului, obligatia modificarii dispozitiilor a caror constitutionalitate se contesta pe calea prezentei cereri de solutionare a unui conflict juridic de natura constitutionala nu poate fi primita. Inactiunea Senatului de a modifica art. 173 din Regulament in sensul celor statuate de Curtea Constitutionala in deciziile invocate nu constituie o incalcare a prevederilor constitutionale referitoare la caracterul definitiv si general obligatoriu al actelor instantei constitutionale. Senatul ar fi fost “in culpa” daca ar fi omis sa modifice dispozitiile declarate neconstitutionale, iar nu dispozitii care, desi virtual neconstitutionale, se bucura de prezumtia relativa de constitutionalitate atata vreme cat aceasta nu a fost inlaturata in urma efectuarii unui control al Curtii. Cu alte cuvinte, numai in masura in care autoritatile publice mentionate ar fi refuzat sa puna in acord dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului cu decizii prin care se constata neconstitutionalitatea acestora, s-ar fi putut pune in discutie un eventual conflict juridic de natura constitutionala generat de conduita omisiva a Parlamentului sau a Senatului.
22. Independent de cele expuse mai sus, Curtea retine ca, ulterior sesizarii sale, Senatul Romaniei a adoptat Hotararea nr. 25 din 31 martie 2015 privind modificarea art. 173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotararea Senatului nr. 28/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 31 martie 2015, astfel ca, in prezent norma regulamentara are urmatorul continut: “Senatul hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii senatorilor prezenti.”
23. Pe de alta parte, Curtea constata ca, pana in prezent, instanta constitutionala nu a statuat asupra existentei unor conflicte juridice de natura constitutionala ale caror izvoare sa rezide in chiar continutul unor acte normative. Dimpotriva, in situatia in care unicul scop al cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala a fost acela de constatare a neconstitutionalitatii unui act normativ si a lipsirii de efecte juridice a acestuia, Curtea a retinut ca “neconstitutionalitatea unei ordonante, cu circumstantierea enuntata, poate fi stabilita numai in conditiile art. 146 lit. d) din Constitutie [si, prin intermediul legii de aprobare, in conditiile art. 146 lit. a) din Constitutie], iar nu in temeiul textului constitutional al art. 146 lit. e), atat timp cat neconstitutionalitatea invocata se identifica chiar cu obiectul cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala. Atributia Curtii Constitutionale de solutionare a conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice nu a fost conceputa de legiuitorul constituant ca o a treia cale distincta de examinare a constitutionalitatii actelor normative” (a se vedea Decizia nr. 231 din 9 mai 2013).
24. Si in doctrina de drept constitutional roman a fost recunoscuta deosebirea esentiala dintre atributiile Curtii Constitutionale de verificare a constitutionalitatii si atributiile care implica si verificarea unor fapte constitutionale. In mod evident, constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala se incadreaza in a doua categorie. Pentru a ne afla in situatia unui conflict juridic de natura constitutionala este nevoie sa se retina existenta unor acte, actiuni, inactiuni ale unei/unor autoritati publice care intra in conflict. Insa, nu poate fi calificat drept conflict juridic de natura constitutionala conflictul ce se naste intre dispozitii de reglementare primara si Constitutie. Acest din urma “conflict” reprezinta, desigur, obiectul controlului de constitutionalitate in care este verificata compatibilitatea normelor cu Legea fundamentala. Or, Curtea nu poate constata pe calea solutionarii unui conflict juridic de natura constitutionala neconstitutionalitatea dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului, o atare competenta putand fi exercitata ca urmare a unor sesizari formulate in temeiul art. 146 lit. d), respectiv lit. c) din Constitutie.
25. Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea apreciaza ca, prin omisiunea de a pune dispozitiile art. 173 din Regulamentul Senatului in acord cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie, Senatul nu a creat un blocaj institutional de natura a impiedica autoritatea judecatoreasca in indeplinirea competentelor constitutionale prevazute de art. 72 alin. (2) din Constitutie.

 

60. Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

 

1. Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei, declansat de refuzul acestuia din urma de a redacta si publica hotararea care atesta rezultatul votului dat in Plenul Senatului.
2. Senatul are obligatia de a redacta hotararea adoptata in sedinta Plenului din 25 martie 2014 prin care atesta rezultatul votului dat cu privire la cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova, de a comunica hotararea autoritatilor publice competente si de a o publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatului Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din 8 aprilie 2015.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

 

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

*

 

OPINIE SEPARATA

 

1. Nu sunt de acord cu solutia pronuntata, cu majoritate de voturi, de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, care, in esenta, a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei, declansat de refuzul acestuia din urma de a redacta si publica hotararea care atesta rezultatul votului dat in Plenul Senatului cu privire la cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova. Apreciem ca sesizarea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii trebuia respinsa ca neintemeiata pentru urmatoarele motive:
2. Prin cererea adresata Curtii Constitutionale s-a sustinut in esenta ca:

– Senatul a nesocotit prevederile art. 76 alin. (2) din Legea fundamentala, pronuntandu-se asupra cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan-Coman Sova prin raportare la votul majoritatii senatorilor, si nu la votul majoritatii senatorilor prezenti;

– Senatul nu a procedat la modificarea dispozitiilor art. 173 din Regulamentul acestei camere in sensul punerii de acord cu reglementarea constitutionala;

– Senatul nu s-a pronuntat asupra cererii de incuviintare a arestarii preventive prin hotarare;

– consecinta primelor doua incalcari ale Constitutiei ar fi fost impiedicarea autoritatii judecatoresti de a-si indeplini rolul constitutional, iar in ceea ce priveste omisiunea de a adopta o hotarare, aceasta ar “inlatura acest act de decizie de la exercitarea oricarei cai de atac ori forma de control”.

3. In ceea ce priveste existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Senatul Romaniei reamintim ca prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 Curtea Constitutionala a statuat, cu valoare de principiu, ca un asemenea conflict presupune, printre altele, “omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor” si ca aceasta omisiune sau refuz a creat un blocaj institutional.

Or, in situatia pe care o analizam nu se poate sustine ca Senatul nu si-ar fi indeplinit o obligatie constitutionala. Senatul a luat in dezbatere cererea ministrului justitiei si s-a pronuntat asupra ei comunicand solutia sa, este adevarat fara a redacta si o hotarare in acest sens.

“Omisiunea sau refuzul” ar fi existat daca solicitarea ministrului justitiei n-ar fi fost analizata si nu s-ar fi transmis niciun raspuns.

Desi suntem in dreptul public unde forma actului juridic are o importanta deosebita, totusi, nici in acest domeniu nu se poate sustine ca neindeplinirea unor conditii de forma ar conduce la concluzia inexistentei actului. Din moment ce s-a comunicat pozitia Senatului cu privire la cererea de retinere si arestare, efectele juridice asteptate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au produs: acesta nu putea lua masura retinerii si mai departe sa solicite arestarea, urmand ca procesul penal sa se desfasoare in continuare, cu inculpatul in stare de libertate.

4. In acest context nu s-a creat niciun blocaj institutional si nu a fost impiedicata autoritatea judecatoreasca sa isi indeplineasca rolul.

De altfel, este de retinut ca, desi autorul sesizarii Curtii Constitutionale invoca in finalul cererii faptul ca nu s-a redactat o hotarare impotriva careia sa se exercite o cale de atac sau o forma de control, in realitate nemultumirea esentiala a acestuia, precum si a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este aceea ca nu s-a aprobat cererea de arestare.

Aceasta concluzie transpare si din imprejurarea ca in cazurile anterioare in care Senatul sau Camera Deputatilor nu au aprobat cererile de arestare au existat reactii ferme impotriva pozitiilor celor doua Camere, dar nu s-a invocat lipsa hotararilor.

In legatura cu privarea de posibilitatea exercitarii unei cai de atac este de remarcat ca, oricum, nici Consiliul Superior al Magistraturii si nici Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu ar fi avut oricum dreptul la o “cale de atac” impotriva hotararii care s-ar fi redactat.

5. Asadar, sub un prim aspect trebuie precizat ca regula care guverneaza procesul penal, in afara prezumtiei de nevinovatie, este aceea ca el se desfasoara cu inculpatul in stare de libertate si in acest context se impune a fi respectat dreptul suveran al Parlamentului de a lua masurile de protectie a membrilor sai pe care le considera necesare.
6. Prin decizia fata de care formulam opinie separata Curtea a retinut in final, dintre toate criticile formulate, pe cele referitoare la neredactarea hotararii, constatand existenta unui conflict juridic de natura constitutionala declansat de refuzul Senatului de a redacta si publica hotararea care atesta rezultatul votului. Observam insa ca in logica si cronologia considerentelor deciziei se constata o oarecare contradictorialitate.

Intr-adevar, desi, in principiu, se recunoaste dreptul Senatului de a aprecia asupra oportunitatii incuviintarii retinerii si arestarii, iar prin paragrafele 51 – 57 se recunoaste ca Senatul nu a fost “in culpa” pentru ca nu a pus de acord prevederile art. 173 din regulamentul sau cu Constitutia, prin toate argumentele dezvoltate la paragrafele 26 – 43, Curtea critica Senatul pentru faptul ca nu a respectat prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie, bazandu-si solutia pe dispozitiile Legii nr. 96/2006, in raport cu care ar fi trebuit sa utilizeze cvorumul de vot reprezentat de majoritatea senatorilor prezenti, ceea ce ar fi trebuit sa conduca la concluzia ca voturile “pentru” exprimate erau suficiente pentru incuviintarea arestarii.

7. In ceea ce priveste omisiunea de a emite si redacta o hotarare, aceasta poate fi considerata o incalcare a prevederilor constitutionale, dar trebuie luat in considerare faptul ca a existat o cutuma problematica la ambele Camere, nesanctionata pana in prezent, ca doar in cazul in care se adopta o hotarare sa se si redacteze o forma scrisa care sa se publice in Monitorul Oficial.

Asadar, in analizarea cererii de incuviintare a arestarii, Senatul s-a conformat procedurilor atunci in vigoare si a aplicat textele incidente din Legea nr. 96/2006 si din regulamentul sau, texte care se bucurau de prezumtia de constitutionalitate.

8. Pe de alta parte, neredactarea unei hotarari ca urmare a unei interpretari gresite a unor texte constitutionale nu poate constitui izvorul unui conflict de competenta, aceasta situatie gasindu-si remediul prin alte proceduri constitutionale.
9. In concluzie, neredactarea hotararii de catre Senat nu este de natura sa declanseze un conflict juridic de natura constitutionala intre Senatul Romaniei si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Fiecare din cele doua autoritati si-au exercitat, in conditii constitutionale, prerogativele si in aceste conditii nu exista un conflict in sensul prevederilor art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei. In acelasi sens putem invoca considerentele (paragraful 71) si solutia pronuntata de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 285 din 21 mai 2014 prin care a constatat ca nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre prim-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, ivit ca urmare a nemotivarii refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul Presedintelui privind oferirea unor decoratii.

 

Judecator,

prof. univ. dr. Valer Dorneanu