Dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstitutionale

 

In M.Of. nr. 265 din 21 aprilie 2015 a fost publicata DCC nr. 75/2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) si (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003.

Din cuprins:

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) si (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, exceptie ridicata de Claudiu Nicolae Marginean, Petru Cristian Bulumac si Ionut Valentin Cucu, in calitate de membri fondatori ai Partidului Pirat din Romania, in Dosarul nr. 12.711/3/2014 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila si care constituie obiectul Dosarului nr. 630D/2014 al Curtii Constitutionale.
2. La apelul nominal raspund Claudiu Nicolae Marginean si Ionut Valentin Cucu, in calitate de reprezentanti ai Partidului Pirat din Romania, lipsind Petru Cristian Bulumac, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
3. Magistratul-asistent invedereaza Curtii faptul ca, la dosarul cauzei, Asociatia pentru Minti Pertinente AMPER din Targu Mures a transmis un document intitulat “Amicus curiae” prin care prezinta o serie de date si argumente in sensul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate.
4. Avand cuvantul, domnul Claudiu Nicolae Marginean arata ca, in calitate de membru fondator al Partidului Pirat din Romania, a demarat procedura inregistrarii acestui partid, fara a depune, insa, la Tribunalul Bucuresti, listele cu semnaturile de sustinere a cel putin 25.000 de membri fondatori, cerut de art. 19 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, apreciind de la bun inceput ca acest text de lege este neconstitutional. Astfel, in ce priveste alin. (1) al art. 19, care prevede obligatia inscrierii, in respectivele liste, a unor date cu caracter personal ale semnatarilor, arata ca aceasta cerinta contravine jurisprudentei recente a Curtii Constitutionale referitoare la retinerea, utilizarea si stocarea datelor cu caracter personal, indicand, in acest sens, Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014 si Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015. In plus, cunoscand faptul ca, in realitate, se practica un adevarat comert al acestui tip de date necesare completarii listelor cerute de legea criticata, precizeaza ca au renuntat la acest demers, numarul de 25.000 de semnaturi fiind unul foarte mare si imposibil de atins. Depune note scrise.
5. Fiind intrebat de domnul presedinte ce drept apreciaza ca este incalcat, arata ca dreptul de asociere. Sustine ca, la originea sa, acest drept era absolut, insa dupa al Doilea Razboi Mondial a suferit diverse limitari, in ceea ce priveste infiintarea de partide politice, insa niciodata acestea nu au avut natura unor conditionari cantitative excesive sau legate de o anumita dispersie teritoriala, similare celor din tara noastra.
6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate. In ceea ce priveste problema protectiei datelor, ridicata de autorii exceptiei, arata ca aceasta isi gaseste raspunsul in alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date sau infractiunea de fals in declaratii, reglementata de Codul penal. Astfel, listele ce contin semnaturile membrilor fondatori ai unui partid politic si date cu caracter personal ale acestora sunt intocmite cu acordul semnatarilor, ele fiind necesare instantei judecatoresti pentru verificarea indeplinirii conditiilor de inregistrare a unui partid politic, prevazute de Legea nr. 14/2003. Or, instanta este o autoritate publica cu drept de a verifica astfel de date, sens in care este indicat art. 8 alin. (2) lit. e), cu titlu marginal “Prelucrarea unor categorii speciale de date” din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, prin care se instituie o exceptie de la regimul de protectie a prelucrarii datelor cu caracter personal, garantata la alin. (1), constand in situatia in care prelucrarea se refera la date care sunt necesare pentru constatarea, exercitarea sau apararea unui drept in justitie. Reprezentantul Ministerului Public mai arata, in final, ca imbunatatirea legislatiei referitoare la protectia datelor cu caracter personal ar putea constitui o preocupare de lege ferenda, insa, in cazul de fata, doar Curtea Constitutionala poate aprecia daca textele de lege criticate sunt sau nu conforme exigentelor normelor fundamentale.

 

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

7. Prin Incheierea din 3 iunie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 12.711/3/2014, Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) si (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, exceptie ridicata de Claudiu Nicolae Marginean, Petru Cristian Bulumac si Ionut Valentin Cucu, in calitate de membri fondatori ai Partidului Pirat din Romania, intr-o cauza avand ca obiect solutionarea cererii de inregistrare a acestui partid politic, conform procedurii prevazute de Legea partidelor politice nr. 14/2003.
8. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin, in esenta, ca dispozitiile art. 19 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, prin aceea ca, pentru constituirea partidului politic si in vederea inregistrarii sale, impun intocmirea listelor cuprinzand date cu caracter personal ale membrilor fondatori, contravin prevederilor art. 26 alin. (1) din Constitutie, referitoare la dreptul la viata intima, familiala si privata, precum si celor ale art. 8 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevad conditiile limitative in care este permisa ingerinta autoritatii publice in exercitarea unui drept. Impunand aceasta obligatie, legea nu ofera, in schimb, garantii privind protejarea acestor date si nu justifica necesitatea colectarii si stocarii lor. In plus, se subliniaza ca legea nu instituie si obligatia persoanelor care ar trebui sa colecteze respectivele date de a avea, concomitent, si calitatea de operatori de date cu caracter personal. In fine, masura legala impusa este contrara, incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, si dreptului unional, concretizat in Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.
9. In privinta dispozitiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 se sustine ca acestea genereaza o ingerinta asupra exercitarii dreptului de asociere, astfel cum este reglementat de art. 40 din Constitutie si de art. 11 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Instituirea unui prag de reprezentativitate atat la nivel national, cat si la nivel regional nu se poate justifica prin invocarea art. 8 alin. (2) din Legea fundamentala, referitor la rolul constitutional al partidului politic, deoarece acesta poate fi indeplinit si fara a impune un anume prag de reprezentativitate. Legea nr. 14/2003 nu indica, in expunerea de motive, necesitatea imperioasa prin care o atare ingerinta se justifica, insa presupunand ca ar consta in necesitatea asigurarii unei reprezentativitati crescute a partidului politic, in scopul evitarii inflatiei de partide, acesta nu poate fi inclus intre situatiile expres prevazute de art. 53 alin. (1) din Constitutie si de art. 18 din Conventie. Totodata, trebuie tinut cont si de faptul ca institutionalizarea unui curent politic nu poate fi obligatorie inainte de constituirea respectivului partid, ci, in mod firesc, ulterior acestui moment, iar riscul devalorizarii partidelor, in sensul supraaglomerarii lor pe scena politica, nu mai subzista in Romania anului 2014, astfel ca si mijlocul prevazut de lege pentru contracararea acestuia a devenit caduc. In sprijinul argumentelor formulate, autorii exceptiei invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia dreptului de asociere, in special Hotararea din 3 februarie 2005, pronuntata in Cauza Partidul Comunistilor (Nepeceristi) si Ungureanu impotriva Romaniei, si Hotararea din 11 octombrie 2007 pronuntata in Cauza Bozgan impotriva Romaniei, subliniind faptul ca, la analiza necesitatii si proportionalitatii oricarei ingerinte a statului asupra exercitarii unui drept, trebuie intotdeauna apreciat in functie de speta respectiva, asa cum procedeaza instanta europeana.
10. Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a civila apreciaza ca textele de lege criticate nu contravin normelor fundamentale invocate, cuprinse in Constitutie, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fiind in acord si cu jurisprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Instituirea unui anumit prag minim de reprezentativitate, atat la nivel national, cat si la nivel regional, nu ingradeste dreptul la libera asociere, care trebuie exercitat in limitele legii, tot astfel cum trebuie sa functioneze si partidele politice. Totodata, aceasta conditie este in masura sa probeze vocatia partidului politic de a accede la puterea politica in stat. Simpla asociere a doua persoane nu poate constitui o abordare serioasa a vietii politice, asa cum sustin autorii exceptiei, oricat de valoroase ar fi acele persoane si ideile pe care ar dori sa le promoveze. In ce priveste criticile referitoare la dispozitiile art. 19 alin. (1) din lege se arata ca datele cu caracter personal nu sunt destinate publicitatii, ramanand la dispozitia instantei judecatoresti pentru verificarea realitatii, autenticitatii si veridicitatii lor. Prin urmare, conditia este strict necesara pentru a acorda girul unei asociatii de a participa la activitatea publica a statului, astfel ca nu se constituie intr-o ingerinta.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
12. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse si dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

13. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
14. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 19 alin. (1) si (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014, cu urmatorul continut: “(1) Lista semnaturilor de sustinere trebuie sa mentioneze obiectul sustinerii, data si locul intocmirii, iar pentru sustinatori trebuie sa contina numele si prenumele, data nasterii, adresa, felul actului de identitate, seria si numarul acestuia, codul numeric personal, precum si semnatura. Sustinatorii inscrierii unui partid politic pot fi numai cetateni cu drept de vot.

(…)

(3) Lista trebuie sa cuprinda cel putin 25.000 de membri fondatori, domiciliati in cel putin 18 din judetele tarii si municipiul Bucuresti, dar nu mai putin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judete si municipiul Bucuresti.”

15. In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate sunt invocate normele constitutionale ale art. 26 alin. (1) referitoare la dreptul la viata intima, familiala si privata, art. 40 – Dreptul de asociere si ale art. 53 – Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. De asemenea, autorii exceptiei considera ca sunt incalcate si prevederile art. 8 alin. (2) care reglementeaza conditiile in care este permis amestecul unei autoritati publice in exercitarea dreptului la respectarea vietii private si de familie, ale art. 11 – Libertatea de intrunire si de asociere si ale art. 18 – Limitarea folosirii restrangerii drepturilor din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si cele ale art. 8 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la protectia datelor cu caracter personal.
16. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca din motivarea formulata de autorii sai se evidentiaza doua probleme ce urmeaza a fi analizate: prima, referitoare la regimul de protectie a datelor cu caracter personal, ce rezulta din critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 14/2003, si a doua, care priveste stabilirea, prin alin. (3) al aceluiasi articol 19, a numarului minim de 25.000 de membri fondatori si a dispersiei lor teritoriale, drept conditie necesara la inregistrarea unui partid politic.
17. Relativ la primul aspect examinat, Curtea retine ca dispozitiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 sunt criticate, in esenta, din perspectiva incalcarii dreptului la viata intima, familiala si privata, protejat de art. 26 alin. (1) din Constitutie, deoarece, pentru constituirea partidului politic si in vederea inregistrarii sale, legiuitorul a impus intocmirea listelor cuprinzand date cu caracter personal ale semnatarilor, a caror confidentialitate nu este, insa, corelativ asigurata prin garantii legale.
18. Curtea constata ca aceste sustineri de neconstitutionalitate sunt neintemeiate. Potrivit art. 18 din Legea nr. 14/2003, listele cu semnaturile de sustinere ale membrilor fondatori, ce contin numele si prenumele, data nasterii, adresa, felul actului de identitate, seria si numarul acestuia, codul numeric personal, precum si semnatura acestora, se depun, alaturi de alte documente, la Tribunalul Bucuresti, in vederea inregistrarii partidului politic. Art. 19 alin. (2) din legea examinata mentioneaza ca lista va fi insotita de o declaratie pe propria raspundere a persoanei care a intocmit-o, care sa ateste autenticitatea semnaturilor, sub sanctiunea prevazuta de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la falsul in declaratii. Totodata, acelasi act normativ prevede, la art. 8 alin. (5), ca nicio persoana nu poate fi constransa sa faca parte sau sa nu faca parte dintr-un partid politic. In aceste conditii, semnatura pe lista de sustinere are o dubla semnificatie: confirmarea vointei de a participa, ca membru fondator, la infiintarea partidului respectiv, pe de o parte, si acceptarea inscrierii pe lista a datelor sale personale, pe de alta parte. Prin urmare, Curtea constata ca operatiunea de colectare a datelor cu caracter personal a semnatarilor listei de sustinere se face de catre una sau mai multe persoane special desemnate in acest scop prin actul constitutiv al partidului politic in curs de inregistrare si care are/au calitatea de membri ai acestuia, veridicitatea acestor date fiind asumata prin semnatura benevola a membrului fondator si confirmata prin declaratia pe propria raspundere a celui/celor care le colecteaza. Obligatia de intocmire a acestor liste cu semnaturi incumba respectivului partidul politic, care trebuie sa se preocupe de aducerea sa la indeplinire si sa se asigure, totodata, prin propriile mijloace, de buna-credinta a persoanei/persoanelor desemnate si de respectarea, in consecinta, a pastrarii confidentialitatii asupra continutului datelor colectate. Prin urmare, modalitatea in care persoana desemnata in acest scop intelege sa isi indeplineasca sarcina primita din partea organului executiv al partidului politic in curs de inregistrare nu poate reprezenta o problema de neconstitutionalitate in sine a dispozitiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 14/2003.
19. Totodata, Curtea retine ca depunerea acestor liste este necesara strict pentru verificarea indeplinirii, de catre instanta judecatoreasca, a conditiilor legale referitoare la inregistrarea partidelor politice, fara a se putea sustine in mod rezonabil ca respectivele date ar putea fi utilizate si in alte scopuri sau ca nu vor fi stocate cu respectarea legislatiei in materie. Instanta judecatoreasca, in calitate de autoritate publica avand atributii legale ce implica gestionarea datelor cu caracter personal, este detinatoare a unui certificat de operator de date cu caracter personal (ca element de fapt, Tribunalul Bucuresti, in fata caruia s-a ridicat exceptia si care este unica instanta/autoritate competenta sa inregistreze partidele politice si sa pastreze Registrul partidelor politice, detine certificatul de operator de date cu caracter personal nr. 2.891/2005), astfel ca autorii exceptiei beneficiaza de garantiile stabilite de legislatia in materia protectiei datelor cu caracter personal, respectiv de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, de Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Conventiei pentru protejarea persoanelor fata de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal, adoptata la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001, si de Legea nr. 102/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 391 din 9 mai 2005.
20. Nu in ultimul rand, Curtea observa ca Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, si Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, invocate de autorii exceptiei ca fiind decizii de admitere pronuntate de Curtea Constitutionala in materia protectiei datelor cu caracter personal, nu au incidenta in cauza de fata, de vreme ce prin aceste decizii Curtea a constatat incalcarea art. 26 din Legea fundamentala din perspective total diferite si prin raportare la continutul normativ al altor texte de lege.
21. In ce priveste al doilea aspect examinat, cel referitor la numarul minim de 25.000 de membri fondatori drept conditie necesara la inregistrarea unui partid politic, Curtea are in vedere dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, potrivit carora “Lista trebuie sa cuprinda cel putin 25.000 de membri fondatori, domiciliati in cel putin 18 din judetele tarii si municipiul Bucuresti, dar nu mai putin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judete si municipiul Bucuresti”. In opinia autorilor exceptiei, aceste prevederi sunt contrare dreptului de asociere, garantat de art. 40 din Constitutie, precum si de art. 11 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, motivat de faptul ca aceasta conditie este excesiva si disproportionata cu pretinsul sau scop legitim – asigurarea reprezentativitatii partidului politic in masa electorala si responsabilizarea membrilor sai – scop ce apare ca fiind desuet, depasit in conditiile anului 2014, comparativ cu situatia socio-politica a Romaniei din anii 1990. Ca atare, masura ce constituie o ingerinta a autoritatii statale asupra exercitarii unui drept fundamental nu este necesara intr-o societate democratica si nu se justifica in termenii art. 53 din Constitutie si ai art. 18 din Conventie.
22. Curtea constata ca, in jurisprudenta sa, a mai examinat solutii legislative similare celor cuprinse la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003. Astfel, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constitutionala a examinat, in cadrul controlului de constitutionalitate a priori, constitutionalitatea unor prevederi ale Legii partidelor politice, devenita Legea nr. 27/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 87 din 29 aprilie 1996. Referitor la art. 17 alin. (1) lit. b) din aceasta lege, potrivit caruia cererea de inregistrare a unui partid politic, depusa la Tribunalul Municipiului Bucuresti, trebuia insotita de “actul de constituire impreuna cu lista semnaturilor de sustinere a cel putin 10.000 de membri fondatori, domiciliati in cel putin 15 dintre judetele tarii, dar nu mai putin de 300 in fiecare judet, insotit de o declaratie autentificata a conducatorului organului executiv al partidului privind autenticitatea semnaturilor”, Curtea, respingand criticile privind incalcarea art. 8 alin. (1), ale art. 37 alin. (2) si ale art. 148 alin. (1) din Constitutie [devenite, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, art. 8 alin. (1), art. 40 alin. (2) si, respectiv, art. 152 alin. (1) din aceasta], intrucat constituie un prag prealabil ridicat, a statuat ca “aprecierea oportunitatii unui anumit prag de reprezentativitate nu este insa o problema de constitutionalitate, cat timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitarii dreptului” si ca “criteriul reprezentativitatii nu este, in sine, neconstitutional, el fiind in general acceptat in domeniul exercitarii dreptului la asociere in partide politice, tinand seama de rolul lor de a contribui la formarea si exprimarea vointei politice a cetatenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstitutional, daca prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare.” Aceste argumente au fost reiterate in cuprinsul Deciziei nr. 147 din 27 octombrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 85 din 1 martie 1999, care vizeaza aceleasi dispozitii ale art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 27/1996, precum si, ulterior, in Decizia nr. 433 din 25 mai 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, si Decizia nr. 954 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, ambele privind dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003.
23. Fata de cele constatate in jurisprudenta sa, Curtea considera ca, in prezent, se impune reexaminarea dispozitiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, avand in vedere actualele conditii ale vietii socio-politice din Romania, la care fac referire autorii exceptiei. Cu alte cuvinte, Curtea urmeaza sa verifice daca cerinta criteriului numeric si a dispersiei teritoriale, ca prag de referinta a reprezentativitatii partidului politic in curs de inregistrare, mai raspunde sau nu imperativului de proportionalitate si necesitate intr-o societate democratica, indeobste in contextul societatii romanesti contemporane.
24. In acest sens, Curtea observa jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si Recomandarile Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept (denumita in continuare Comisia de la Venetia) in ceea ce priveste dreptul de asociere in partide politice. Curtea de la Strasbourg considera ca libertatea de asociere nu este absoluta, art. 11 paragraful 2 din Conventie permitand statelor sa intervina pentru protejarea institutiilor de drept si a drepturilor si libertatilor altora daca sunt amenintate prin activitatile sau intentiile unei asociatii cu caracter politic. Cu toate acestea, marja de apreciere a statului este una limitata, fiind necesar ca exceptiile de la regula respectarii dreptului de asociere sa fie interpretate strict si impuse numai cu motive convingatoare si imperative, de natura a justifica restrictionarea dreptului. Marja limitata de apreciere a statului face obiectul supravegherii europene riguroase atat asupra legii, dar si asupra deciziilor de aplicare a acesteia, inclusiv asupra deciziilor judiciare (a se vedea, in acest sens, Hotararea din 17 februarie 2004, pronuntata in Cauza Gorzelik si altii impotriva Poloniei, paragrafele 94 si 95, Hotararea din 10 iulie 1998, pronuntata in Cauza Sidiropoulos si altii impotriva Greciei, paragraful 40, Hotararea din 2 octombrie 2001, pronuntata in Cauza Stankov si Organizatia Macedoneana Unita Ilinden impotriva Bulgariei, paragraful 84).
25. Totodata, Comisia de la Venetia a reamintit, in “Ghidul si raportul explicativ asupra legislatiei partidelor politice: cateva aspecte specifice” (adoptat la cea de-a 58-a sesiune plenara a Comisiei de la Venetia din 12 – 13 martie 2004), ca, de principiu, cerinta de inregistrare a unui partid politic nu este per se considerata o violare a art. 10 si 11 din Conventie, referitoare la libertatea de exprimare si, respectiv, libertatea de intrunire si de asociere. Orice cerinta legata de inregistrare trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica si proportionala cu obiectivul urmarit prin masura in discutie. Statele care impun o anumita procedura de inregistrare a partidelor politice trebuie sa evite conditii excesive pentru reprezentarea teritoriala si a numarului minim de membri ai partidului politic. Potrivit Comisiei de la Venetia, partidele politice sunt instrumente esentiale pentru participarea democratica la managementul treburilor publice, prin prezentarea de candidati la alegeri libere si democratice. Cerintele de inregistrare sunt foarte variate de la o tara la alta, insa unele conditii prealabile inregistrarii existente in unele state membre ale Consiliului Europei, reglementand o anumita reprezentare teritoriala sau un numar minim de membri pentru inregistrare, ar putea fi problematice in lumina principiului libertatii de asociere in partide politice (a se vedea, in acest sens, “Raportul despre participarea la alegeri a partidelor politice”, adoptat la cea de-a 67-a sesiune plenara a Comisiei de la Venetia din 9 – 10 iunie 2006). Astfel, in Opinia nr. 431/2007, intitulata “Comentarii asupra propunerii legislative privind partidele politice din Moldova” (adoptata la cea de-a 71-a sesiune plenara a Comisiei de la Venetia din 1 – 2 iunie 2007), Comisia de la Venetia a criticat cerintele din Legea partidelor politice din Moldova, potrivit careia un partid politic nu poate avea mai putin de 5.000 de membri in cel putin jumatate din unitatile sale administrativ-teritoriale, cu nu mai putin de 150 de membri in fiecare dintre acestea. Comisia a apreciat aceste cerinte ca fiind neobisnuit de ridicate, comparativ cu alte democratii din vestul Europei si aproape imposibil de atins pentru orice asociatie locala.
26. Apreciind ca solutia legislativa consacrata de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 reprezinta o ingerinta a autoritatilor statului asupra dreptului de asociere, Curtea Constitutionala are de analizat, prin efectuarea testului de proportionalitate, daca aceasta isi gaseste justificarea sub rigoarea exigentelor indicate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Comisia de la Venetia, test ce are in vedere daca ingerinta este prevazuta de lege (inclusiv criteriile de calitate ale legii), daca exista scop legitim si daca masura este adecvata, necesara intr-o societate democratica si daca pastreaza justul echilibru intre interesele colective si cele individuale.
27. In ce priveste prima conditie, cea a legalitatii solutiei juridice contestate, Curtea constata ca aceasta a fost initial prevazuta prin Decretul-Lege nr. 8/1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si organizatiilor obstesti din Romania, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 9 din 31 decembrie 1989, fiind raportata la un numar de 251 de membri fondatori. Prin Legea partidelor politice nr. 27/1996, acesta a crescut la 10.000, pentru ca prin noua lege din 2003 – Legea partidelor politice nr. 14/2003 -, acesta sa fie ridicat la 25.000. Potrivit expunerii de motive, exprimate cu prilejul adoptarii acestui din urma act normativ, prin cresterea semnificativa, de la minimum 10.000 la 25.000 de membri fondatori, legiuitorul a dorit sa evite “crearea unor partide cu reprezentativitate redusa sau a unor partide regionale”, urmarind aparitia “unora care sa aiba capacitatea de a depune liste de candidati in majoritatea judetelor tarii”.
28. Astfel, daca aceasta masura este, evident, prevazuta de lege, fiind, in acelasi timp, accesibila, clara si previzibila, avand, totodata, un scop legitim, ce consta in asigurarea reprezentativitatii partidului politic in randul electoratului, Curtea constata, in considerarea celor ce urmeaza, ca aceasta, desi este adecvata in sensul ca din punct de vedere abstract poate duce la indeplinirea scopului propus, nu este necesara intr-o societate democratica. Altfel spus, cerinta unui numar de minim 25.000 de membri fondatori, domiciliati in cel putin 18 din judetele tarii si municipiul Bucuresti, dar nu mai putin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judete si municipiul Bucuresti, ca una dintre conditiile formale pentru implinirea procedurii legale de inregistrare a unui partid politic, are caracter excesiv, disproportionat in actualul context socio-politic al tarii si fata de masurile legale in vigoare ce vizeaza finantarea publica a partidelor politice si a campaniilor electorale, precum si reprezentarea parlamentara a electoratului. Curtea Constitutionala a aratat in jurisprudenta sa ca, pe fondul indiscutabil al evolutiei societatii, noile realitati politice, sociale, economice, culturale trebuie sa fie normate, sa se regaseasca in continutul dreptului pozitiv. Dreptul este viu, astfel ca, odata cu societatea, si el trebuie sa se adapteze modificarilor survenite (a se vedea, in acest sens, pct. 3 din Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).
29. Analizand motivele expuse de legiuitor la momentul adoptarii Legii nr. 14/2003, Curtea Constitutionala constata ca acestea nu mai corespund stadiului actual al societatii romanesti, marcata de o evolutie politico-istorica fireasca a unei democratii instalate la sfarsitul anului 1989. Astfel, daca riscul crearii unui numar foarte mare de partide politice, al “devalorizarii” ideii de partid politic, al fragmentarii reprezentarii parlamentare a acestora si al unei sarcini excesive a bugetului de stat pe motivul finantarii publice a acestora reprezenta o justificare acceptabila in contextul socio-politic al anilor 1990, Curtea observa ca, tocmai in acea perioada, numarul minim de membri fondatori cerut pentru inregistrarea unui partid politic a fost cel mai scazut din intreaga istorie evolutiva a legislatiei in materie, adica de 251 de membri (in perioada 1989 – 1996), pentru a creste apoi la 10.000 (in perioada 1996 – 2003). Apoi, la 14 ani de la evenimentele din decembrie 1989, care au marcat schimbarea regimului comunist si trecerea la forma de stat democratic, legiuitorul, in 2003, a crescut din nou, semnificativ, acest numar, invocand motive de aceeasi natura. Or, asa cum se arata si in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca circumstantele avute la un moment dat in vedere de legiuitor nu se mai regasesc in prezent, in sensul ca nu mai exista riscul “devalorizarii” ideii de partid politic sau a inflatiei de partide politice, cu toate consecintele avute in vedere la momentul adoptarii legii. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si-a exprimat convingerea ca, odata cu trecerea timpului, restrictiile generale asupra partidelor politice devin din ce in ce mai greu de justificat, devenind necesara si preferabila o analiza la speta, de la caz la caz, prin luarea in considerare a programului politic al fiecarui partid, decat perceperea unei amenintari din partea unei categorii sau tip anume de partide (a se vedea Hotararea din 27 aprilie 2010, pronuntata in Cauza Tanase impotriva Moldovei, paragraful 175, si Hotararea din 24 iunie 2008, pronuntata in Cauza Adamsons impotriva Letoniei, paragraful 123).
30. Pe de alta parte, Curtea constata ca o parte semnificativa a aspectelor problematice avute in vedere de legiuitor pentru limitarea numarului de partide politice, si anume fragmentarea parlamentara sau finantarea acestora de la bugetul de stat, isi gaseste solutiile chiar in reglementarile in vigoare adoptate in aceste materii, respectiv Legea nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010 (art. 14, 15 si 16 din aceasta), si legile electorale (Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, si Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007).
31. Curtea observa, prin urmare, ca legislatia in vigoare contine suficiente elemente, de natura unor garantii cu rolul de a limita riscul fragmentarii excesive a reprezentarii parlamentare sau al supraincarcarii bugetului de stat cu cheltuieli destinate finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale. Posibilele efecte negative ce ar aparea in lipsa adoptarii masurii legale examinate sunt, deci, contracarate prin existenta unor instrumente legale adecvate, astfel ca aceasta conditie nu isi mai gaseste ratiunea.
32. Curtea retine ca, daca legislatiile altor state prevad conditia depunerii, la inregistrarea partidului politic, a unei liste cu un anumit numar de semnaturi ale sustinatorilor/adeptilor/simpatizantilor, legiuitorul roman a impus semnarea de catre membrii fondatori, notiune mult mai restrictiva, deoarece, pana la inregistrarea partidului, o persoana poate sustine infiintarea mai multor partide, care pana la inregistrare nu exista, din punct de vedere juridic, ca partide politice si deci nu pot avea membri, in timp ce aceeasi persoana nu poate avea calitatea de membru fondator decat al unui singur partid politic; dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 impun, deci, restrictii mult mai mari sub aspectul atingerii in mod real a numarului cerut de membri fondatori decat daca s-ar fi raportat la sustinatori/adepti/simpatizanti ai partidului politic.
33. Curtea considera, pentru toate cele ce preced, ca nu exista un just echilibru intre interesele colective si cele individuale, de vreme ce, prin conditia de reprezentativitate ridicata, dreptul subiectiv al persoanelor interesate sa constituie un partid politic cunoaste o limitare drastica, ce depaseste posibilele avantaje create prin adoptarea normei (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, paragraful 23). De asemenea, pentru stabilirea si pastrarea echilibrului corect, legiuitorul trebuie sa recurga la ingerinta cea mai redusa asupra dreptului de asociere. Or, in speta, conditia numarului minim de membri fondatori si a dispersiei lor teritoriale a depasit ceea ce este just si echitabil in raport cu dreptul fundamental protejat – dreptul de asociere.
34. In acelasi sens, Curtea semnaleaza Hotararea din 12 aprilie 2011, pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Partidul Republican al Rusiei impotriva Rusiei, in care autoritatile statale au dispus dizolvarea acestui partid politic si pe motivul, inter alia, al neindeplinirii numarului minim de 50.000 de membri si in care instanta europeana a decis ca a fost incalcat art. 11 din Conventie, referitor la libertatea de intrunire si de asociere. Desi obiectul acestei cauze a fost contestarea masurii dizolvarii partidului respectiv, Curtea Constitutionala considera ca argumentele de principiu exprimate cu acel prilej, ce au fundamentat aceasta solutie, isi gasesc, mutatis mutandis, aplicarea si in cazul de fata. Aceasta deoarece, facand abstractie de specificul litigiului adus in fata Curtii si al elementelor de fapt, situatia de drept acolo analizata, configurata de existenta, la nivel normativ, a unor conditii legate de numarul minim de membri ai unui partid politic si de reprezentarea/dispersia regionala/locala a acestora, isi gaseste corespondent in contextul legislativ roman.
35. In acest context, Curtea reaminteste jurisprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin care aceasta a admis cu mari rezerve anumite restrictii ce privesc unele conditii de fond ale infiintarii si/sau functionarii unui partid politic, ceea ce inseamna ca existenta unor limitari excesive la nivelul conditiilor formale nu este acceptata, cu atat mai mult cu cat acestea sunt impuse chiar in vederea inregistrarii partidului politic, deci a priori oricarei forme de manifestare concreta a organizatiei avand acest statut special. Astfel, prin Hotararea din 3 februarie 2005, pronuntata in Cauza Partidul Comunistilor (Nepeceristi) si Ungureanu impotriva Romaniei, instanta europeana a considerat ca respingerea cererii de inregistrare a acestui partid politic exclusiv in urma examinarii conformitatii statutului si programului sau politic cu ordinea constitutionala si juridica a statului si fara ca acesta sa aiba activitate politica inainte de inregistrare nu reprezenta o masura necesara intr-o democratie, reamintind ca statul trebuie sa uzeze de puterea sa de apreciere cu buna-credinta, cu grija si in mod rezonabil (paragrafele 49, 51, 53 si urmatoarele). In final, Curtea, in aceeasi cauza, constatand incalcarea art. 11 din Conventie, a apreciat ca “o masura atat de radicala ca respingerea cererii reclamantilor de inregistrare a PCN ca partid politic, luata inainte chiar ca aceasta sa inceapa desfasurarea activitatilor, este disproportionata cu scopul propus si, in consecinta, nu este necesara intr-o societate democratica” (paragraful 60).
36. De altfel, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, precitata, Curtea Constitutionala a statuat ca aprecierea oportunitatii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problema de constitutionalitate, atat timp cat pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitarii dreptului si ca “acest criteriu ar putea fi neconstitutional, daca prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare.” Or, Curtea constata, pentru toate cele la care s-a facut mai sus referire, ca dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 reglementeaza o masura ce, in raport cu actualul stadiu al evolutiei societatii romanesti, nu mai corespunde cerintelor sale de necesitate si ca, prin caracterul sau excesiv, aceasta duce la imposibilitatea exercitarii efective a dreptului de asociere, ceea ce echivaleaza cu afectarea dreptului in insasi substanta sa. Asa fiind, Curtea constata ca prevederile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice afecteaza dreptul de asociere, garantat de art. 40 din Constitutie.
37. Conform alin. (1) al art. 40 din Legea fundamentala, “Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere”. Este adevarat ca, potrivit art. 8 alin. (2) teza intai din Constitutie, “Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii”, insa Curtea subliniaza inca o data ca cerintele legii nu pot fi de asa natura incat sa suprime chiar substanta dreptului, in sensul eliminarii posibilitatii reale si efective de exercitare a dreptului, in limitele configurate de insasi legea suprema a statului. Cu alte cuvinte, legea, ca act normativ de ordin ierarhic inferior Legii fundamentale, nu poate sa coboare nivelul de protectie constitutionala a unui drept sau al unei libertati.
38. Art. 61 din Constitutie confera Parlamentului atributul suveranitatii in materie de legiferare, acesta fiind “organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”. Pe de alta parte, prin rolul sau consacrat de art. 142 – 147 din Legea fundamentala, Curtea Constitutionala trebuie ca, in urma exercitarii controlului de constitutionalitate, sa atraga atentia, dupa caz, asupra incalcarii unui drept fundamental, fara a avea, evident, atributia de a inlocui o norma juridica cu alta, lipsita de viciul de neconstitutionalitate constatat prin deciziile sale. Legiferarea ramane atributia exclusiva a Parlamentului, care, insa, in procesul de elaborare a actelor normative, are obligatia de a respecta principiile constitutionale si sa gandeasca, in consecinta, un sistem legislativ coerent, armonios coordonat si eficient, care sa protejeze valorile statului de drept si sa asigure un echilibru just intre interesele colective, pe de o parte, si cele individuale, pe de alta parte.
39. In consecinta, pentru indepartarea viciului de neconstitutionalitate, legiuitorul, in cadrul marjei sale limitate de apreciere, va trebui sa reexamineze dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 in sensul reducerii numarului minim de membri fondatori semnatari ai listelor de sustinere pentru inregistrarea unui partid politic si a reconfigurarii conditiei dispersiei teritoriale, asigurandu-se ca sunt indeplinite toate cerintele ce justifica aceste ingerinte ale autoritatii statale asupra dreptului de asociere.

 

40. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi in privinta exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice si cu unanimitate de voturi in ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (1) din aceeasi lege,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

 

1. Admite exceptia ridicata de Claudiu Nicolae Marginean, Petru Cristian Bulumac si Ionut Valentin Cucu, in calitate de membri fondatori ai Partidului Pirat din Romania in Dosarul nr. 12.711/3/2014 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila si constata ca dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstitutionale.
2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceiasi autori in acelasi dosar al aceleiasi instante si constata ca dispozitiile art. 19 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constitutionale, in raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 26 februarie 2015.