Decizia ICCJ nr. 5/2015

In M. Of. nr. 272 din 23 aprilie 2015 a fost publicata Decizia nr. 5/2015 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Din cuprins:

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formeaza obiectul Dosarului nr. 17/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedura civila, raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile ulterioare, si ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Lavinia Curelea, presedintele Sectiei I civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarile formulate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila, in Dosarul nr. 37.758/3/2013, si Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, in Dosarul nr. 30.602/3/2013, privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 1.528 din Codul civil, in corelare cu dispozitiile art. 4, art. 33 alin. (1), art. 34 si art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.

Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosar au fost depuse: practica judiciara, punctul de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si raportul intocmit de judecatorul-raportor. Se mai refera ca raportul a fost comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, si ca au fost depuse puncte de vedere formulate in scris privind chestiunea de drept supusa judecatii.

Doamna judecator Lavinia Curelea, presedintele completului de judecata, constata ca nu exista chestiuni prealabile sau exceptii, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra sesizarilor privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

 

1. Titularul si obiectul sesizarii

1.1. Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila a dispus, prin Incheierea de sedinta din 11 noiembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 37.758/3/2013, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile in legatura cu chestiunea de drept vizand interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in corelare cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv daca, anterior implinirii termenelor instituite de acest din urma text de lege, poate fi sesizata instanta de judecata cu o cerere de solutionare pe fond a notificarii nerezolvate de entitatea detinatoare sau aceasta cerere este prematura.

De asemenea, s-a solicitat interpretarea dispozitiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul de a se aprecia daca este sau nu prematura cererea persoanei indreptatite adresata instantei ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, dar anterior implinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ, de obligare a unitatii detinatoare sa solutioneze notificarea la implinirea termenelor.

1.2. Ulterior, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a aceleiasi instante a solicitat, prin Incheierea din 2 decembrie 2014, data in Dosarul nr. 30.602/3/2013, pronuntarea unei hotarari prealabile prin care sa se stabileasca, in aplicarea dispozitiilor art. 4, art. 33 – 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, daca termenele noi instituite prin aceste dispozitii legale sunt deopotriva incidente si in ipoteza in care persoana notificatoare sesizeaza organul judiciar cu o actiune directa, vizand solutionarea pe fond a notificarii, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, dar anterior expirarii termenelor prevazute de dispozitiile mentionate, respectiv daca promovarea unei asemenea actiuni poate fi temporar paralizata prin neexpirarea termenelor prevazute de lege, prin respingerea ei ca prematura sau, dimpotriva, neimplinirea termenului din faza administrativa nu poate constitui un impediment pentru instanta de judecata de a da o solutie pe fondul cererii vizand acordarea masurilor reparatorii.

 

2. Expunerea succinta a celor doua procese in cadrul carora s-au invocat chestiunile de drept mentionate

2.1. Prin cererea inregistrata la data de 26 noiembrie 2013 pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a civila, sub nr. 37.758/3/2013, reclamantele L.M.A. si S.L. au chemat in judecata pe paratul municipiul Bucuresti, solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna admiterea Notificarii nr. 1.287 din 26 iulie 2011 vizand acordarea masurilor compensatorii pentru imobilul preluat abuziv de catre stat, obligarea paratului sa emita decizie de admitere in termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 36 de luni prevazut de Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, si sa trimita dosarul administrativ, in termen de 30 de zile de la emiterea deciziei, catre Secretariatul Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor.

Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a civila, prin Sentinta nr. 608 din 23 aprilie 2014, a admis in parte cererea formulata de reclamante, a obligat paratul sa emita, in favoarea reclamantelor si cu respectarea termenelor instituite de Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitie motivata cu propunere de acordare de masuri compensatorii prin puncte, conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, si a respins ca neintemeiat capatul 3 de cerere (intrucat obligatia de transmitere a dosarului administrativ este expres prevazuta de lege, iar in cazul neindeplinirii acesteia exista alte mecanisme juridice de care reclamantele pot uza).

Paratul a declarat apel invocand prematuritatea cererii de chemare in judecata, fata de dispozitiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, care au instituit, pentru solutionarea notificarii, noi termene in sarcina unitatii detinatoare, altele decat cel prevazut initial prin art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

2.2. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila la data de 16 septembrie 2013, sub nr. 30.602/3/2013, reclamantul C.I.D. a chemat in judecata pe paratul municipiul Bucuresti, solicitand sa se constate ca reclamantul are calitatea de persoana indreptatita la restituirea in natura a imobilului indicat in actiune, sa fie solutionate notificarile depuse de autorii reclamantului in privinta imobilului si, ca atare, sa se dispuna restituirea in natura a bunului indicat.

Prin Sentinta nr. 184 din 13 februarie 2014 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila, s-a admis exceptia prematuritatii si s-a respins cererea de chemare in judecata ca prematur formulata, instanta retinand in considerente faptul ca, potrivit pretentiei deduse judecatii, se tinde la solutionarea pe fond a notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ca, potrivit dispozitiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost acordate anumite termene unitatii detinatoare pentru solutionarea notificarilor, in speta, termenul nefiind implinit la data sesizarii instantei. Or, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantul se afla in situatia de a fi indeplinit un act de procedura care nesocoteste termenul prohibitiv instituit de textul anterior mentionat, conduita care transforma actul intr-unul prematur.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul, care a aratat ca nu poate fi sanctionat cu opunerea exceptiei prematuritatii intrucat, pe de o parte, imobilul se regaseste in natura si nu se pune problema acordarii masurilor reparatorii prin echivalent prevazute de Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, iar, pe de alta parte, nu poate fi sanctionat pentru pasivitatea de care a dat dovada intimatul.

 

3. Motivele de admisibilitate retinute de titularii sesizarilor

3.1. Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila, prin Incheierea civila din data de 11 noiembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 37.758/3/2013, a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, intrucat, fata de data declansarii litigiului, sunt incidente dispozitiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de lamurirea chestiunii in discutie depinde solutionarea pe fond a cauzei, deoarece prematuritatea opereaza ca o exceptie in calea analizei fondului, solutionarea pe fond a cauzei depinzand de modul de solutionare a acestei exceptii; problema de drept enuntata este noua, din consultarea jurisprudentei rezultand ca asupra acestei chestiuni instanta suprema nu a statuat printr-o alta hotarare si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

3.2. In termeni asemanatori au fost tratate aspectele de admisibilitate si de catre celalalt titular al sesizarii, respectiv Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, prin Incheierea de sedinta din 2 decembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 30.602/3/2013.

 

4. Punctele de vedere ale completurilor de judecata cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

4.1. Completul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila a aratat ca o asemenea cerere vizand solutionarea pe fond a notificarii de catre instanta inainte de implinirea termenelor prevazute de lege trebuie apreciata ca prematura deoarece, atat timp cat este reglementata o procedura prealabila, extrajudiciara, de rezolvare a notificarii, aceasta trebuie urmata, procedura judiciara fiind reglementata in etapa a doua de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fara sa poata suplini sau inlocui procedura administrativa anterioara.

De asemenea, in ceea ce priveste solicitarea adresata instantei de judecata de obligare a unitatii detinatoare la solutionarea notificarii in momentul implinirii termenelor prevazute de lege, ea trebuie considerata tot prematura, intrucat instanta nu poate sanctiona neexecutarea unei obligatii anterior implinirii termenelor, nefiind de conceput in acest sens o cerere “preventiva”, cata vreme o actiune in justitie poate avea ca temei doar incalcari actuale, deja savarsite, ale unor obligatii scadente, asa cum rezulta din redactarea art. 1.528 din Codul civil.

4.2. Completul Sectiei a III-a civile si pentru cauze cu minori si de familie a Curtii de Apel Bucuresti a apreciat, dimpotriva, ca termenele instituite prin dispozitiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot reprezenta un obstacol pentru instanta in a da o solutie pe fondul cererii de acordare a masurilor reparatorii, intrucat la data introducerii cererii de chemare in judecata era nascut, sub imperiul Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, un drept al partii de a se adresa instantei de judecata, pentru ca aceasta sa solutioneze pe fond notificarea. De asemenea, normele de drept tranzitoriu continute de art. 6 alin. (2) din Codul civil si de Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare, sustin aceasta idee, deoarece consacra, in privinta efectelor viitoare ale situatiilor juridice trecute, solutia ultraactivitatii legii in vigoare la data nasterii situatiei juridice.

Aceasta inseamna ca, la expirarea termenului prevazut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a nascut dreptul persoanei care a formulat notificarea de a solicita instantei examinarea acesteia pe fond. Or, acest drept, castigat instantaneu de notificator, nu poate fi inlaturat prin nicio dispozitie legala ulterioara.

 

5. Punctele de vedere ale partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

5.1. Intimatele – reclamante L.M.A. si S.L., parti in Dosarul nr. 37.758/3/2013 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila, au sustinut in scris ca instanta este indreptatita sa solutioneze pe fond notificarea aferenta unui dosar care era complet inainte de intrarea in vigoare a legii noi, atat timp cat respecta dreptul entitatii investite de a emite decizia dupa expirarea termenelor prevazute de art. 33 si art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

5.2. Apelantul-reclamant C.I.D., parte in Dosarul nr. 30.602/3/2013 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, a aratat ca dispozitiile art. 1.528 din Codul civil trebuie interpretate in sensul ca, in privinta obligatiei pe care o avea unitatea detinatoare, aceasta poate fi realizata de catre instanta de judecata, fiind in acelasi timp o obligatie actuala, in conditiile prerogativelor acordate prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile unite, nefiind incalcate dispozitiile Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare. A apreciat ca admiterea exceptiei prematuritatii actiunii nu reprezinta in fapt decat o noua modalitate de impiedicare a restituirii in natura a imobilului atunci cand acest lucru mai este posibil.

 

6. Punctul de vedere al Ministerului Public

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art. 4 teza I, art. 33 alin. (1) si (2), art. 35 alin. (2) si (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 1.528 din Codul civil, sunt prematur formulate cererile de chemare in judecata, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care, anterior implinirii termenelor prevazute de art. 33 alin. (1) din acest act normativ, persoanele care se considera indreptatite solicita instantelor de judecata sa se pronunte asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate si asupra restituirii in natura sau, dupa caz, acordarii de masuri reparatorii in echivalent. Consecutiv, a apreciat ca este prematura si cererea accesorie privind obligarea entitatilor investite la emiterea deciziilor/dispozitiilor prin care sa dispuna restituirea in natura a imobilului sau sa propuna acordarea masurilor reparatorii in echivalent, la implinirea termenelor prevazute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

7. Jurisprudenta instantelor nationale in materie

7.1. Opinia majoritara conturata prin solutiile pronuntate de instantele judecatoresti a fost in sensul ca acest gen de actiuni promovate inainte de implinirea termenelor instituite de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt premature.

7.2. Intr-o opinie minoritara, s-a apreciat ca astfel de actiuni nu pot fi considerate premature, intrucat dispozitiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot anula persoanelor care au formulat notificari drepturile prevazute si nascute sub imperiul legii vechi, iar, pe de alta parte, scopul adoptarii Legii nr. 165/2013 a fost tocmai urgentarea finalizarii procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv.

 

8. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

Curtea Constitutionala a statuat, in numeroase decizii, asupra faptului ca instituirea unei proceduri prealabile administrative nu este de natura sa ingradeasca eo ipso liberul acces la justitie, chiar daca are caracter obligatoriu, atat timp cat, ulterior parcurgerii sale, persoana interesata se poate adresa instantei de judecata, hotararea respectivei autoritati fiind supusa controlului exercitat de un organ de plina jurisdictie, adica de un “tribunal” in sensul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale*1).

————

*1) In sensul potrivit caruia instituirea unei proceduri administrative prealabile, fara caracter jurisdictional, nu este contrara principiului liberului acces la justitie, cat timp decizia poate fi atacata in fata instantei de judecata, a se vedea, de exemplu: Decizia Curtii Constitutionale nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012; Decizia Curtii Constitutionale nr. 121 din 9 februarie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010; Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 722 din 29 octombrie 2010; Decizia Curtii Constitutionale nr. 132 din 25 februarie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010; Decizia Curtii Constitutionale nr. 687 din 12 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008.

 

Mai mult, s-a apreciat de catre instanta de contencios constitutional ca si imprejurarea ca “prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justitie, nu este nici el de natura sa demonstreze neconstitutionalitatea procedurii administrative prealabile”. Aceasta, intrucat “liberul acces la justitie semnifica faptul ca orice persoana se poate adresa instantelor judecatoresti pentru apararea drepturilor, a libertatilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul ca acest drept nu poate fi supus niciunei conditionari. Mai mult, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, are legitimarea constitutionala de a stabili procedura de judecata. Aceasta implica si reglementarea unor termene, dupa a caror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibila”*2).

————

*2) A se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014.

 

Astfel, “imperative de suplete si eficacitate, pe deplin compatibile cu protectia drepturilor protejate de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, pot justifica interventia prealabila a unor organe administrative care nu indeplinesc conditiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Conventie. Ceea ce impun insa dispozitiile acestui articol conventional este ca decizia unei asemenea autoritati sa fie supusa controlului ulterior exercitat de un organ de plina jurisdictie, adica un <<tribunal>> in sensul Conventiei”*3).

————

*3) A se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 315 din 18 iunie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013.

 

Pe acest aspect, al liberului acces la justitie si al compatibilitatii lui cu instituirea unei proceduri prealabile, Curtea Constitutionala s-a pronuntat inca din anul 1994, cand prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie*4) a statuat, cu valoare de principiu, ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de litigii, decongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele ce pot fi solutionate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata, iar legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege.

————

*4) Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

 

Pe de alta parte, s-a statuat ca existenta oricarui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectiva sau rationala – atunci cand partea, desi a facut toate demersurile necesare, nu a primit niciun raspuns – si care ar putea in cele din urma sa nege accesul la justitie, incalca in mod flagrant dispozitiile art. 21 alin. (1) – (3) din Constitutie. Astfel, prevederea dreptului de acces la justitie in conditiile in care acesta poate fi obstructionat sau amanat fara termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune in discutie afectarea acestui drept sau chiar lipsirea sa de substanta*5).

————

*5) A se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007.

 

9. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca instituirea unei proceduri prealabile nu este incompatibila cu prevederile art. 6 din Conventie, daca ea este supusa ulterior unui control judecatoresc*6).

————

*6) A se vedea, de exemplu, Hotararea din 23 iunie 1981, pronuntata in Cauza Le Compte, Van Leuven si De Meyere contra Belgiei.

 

Aceasta, intrucat drepturile si libertatile protejate de Conventie nu sunt absolute, ele sunt susceptibile de derogari si limitari.

Ca atare, si dreptul de acces la un tribunal este susceptibil de unele limitari implicite sau explicite, intrucat, prin insasi natura lui, el presupune o reglementare din partea statului, in cadrul marjei sale de apreciere, recunoscuta de Conventie*7).

————

*7) De exemplu, Hotararea din 21 februarie 1975, pronuntata in Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reluat ideea limitarilor implicite (paragraful 38) a dreptului de acces la un tribunal, sau Hotararea din 28 mai 1985, pronuntata in Cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (paragraful 57).

 

10. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul intocmit in cauza, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, potrivit dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila.

Asupra rezolvarii de principiu a chestiunilor de drept sesizate, opinia judecatorului-raportor a fost in sensul prematuritatii, atat in ceea ce priveste cererea de chemare in judecata privind solutionarea pe fond a notificarii nerezolvate de catre entitatea detinatoare, cerere introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, dar anterior implinirii termenelor din procedura prealabila reglementate de acest act normativ, cat si referitor la cererea persoanei indreptatite adresata instantei ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, dar anterior implinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ, de obligare a unitatii detinatoare sa solutioneze notificarea la implinirea termenelor respective.

 

11. Inalta Curte de Casatie si Justitie

Examinand sesizarile in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor, punctele de vedere formulate de parti si chestiunile de drept ce se solicita a fi dezlegate, constata urmatoarele:

Prin dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila, legiuitorul a instituit o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea procedurii de sesizare in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, conditii care trebuie sa fie intrunite in mod cumulativ.

Procedand, in prealabil, la o analiza asupra admisibilitatii sesizarilor, se constata ca sunt indeplinite cerintele legale, avand in vedere ca sesizarile pun in discutie chestiuni de drept constand in interpretarea si aplicarea unor dispozitii de drept material, in legatura cu solutionarea fondului notificarilor de catre instanta de judecata, in conditiile existentei unor termene din procedura prealabila, inca neepuizate la data sesizarii instantei si, respectiv, posibilitatea obligarii entitatii detinatoare sa rezolve notificarea la momentul la care vor fi indeplinite termenele.

Prin urmare, de lamurirea chestiunilor de drept poate depinde solutionarea cauzei pe fond deoarece, in functie de modalitatea de rezolvare, se poate da dezlegare fondului raporturilor juridice sau, dimpotriva, judecatii de fond i se poate opune exceptia prematuritatii, vazuta ca impediment de fond.

Se constata, totodata, ca sesizarile s-au facut de catre completuri de judecata investite cu solutionarea pricinilor in ultima instanta, iar chestiunea de drept este noua, fiind ocazionata de reglementari de data recenta, asupra carora Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu constituie obiect al unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

Dispozitiile legale vizate de sesizarile privind pronuntarea unei hotarari prealabile sunt urmatoarele:

– art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora:

“(3) Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare. Hotararea tribunalului este supusa recursului, care este de competenta curtii de apel.”;

– art. 4 si art. 33 – 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare:

– “Art. 4. – Dispozitiile prezentei legi se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, la entitatile investite de lege, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului suspendate in temeiul Hotararii-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”;

– “Art. 33. – (1) Entitatile investite de lege au obligatia de a solutiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inregistrate si nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi si de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, dupa cum urmeaza:

2. a) in termen de 12 luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de pana la 2.500 de cereri;
3. b) in termen de 24 de luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar cuprins intre 2.500 si 5.000 de cereri;
4. c) in termen de 36 de luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevazute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitatile investite de lege au obligatia de a stabili numarul cererilor inregistrate si nesolutionate, de a afisa aceste date la sediul lor si de a le comunica Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. Datele transmise de entitatile investite de lege vor fi centralizate si publicate pe pagina de internet a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.

(4) Cererile se analizeaza in ordinea inregistrarii lor la entitatile prevazute la alin. (1).”;

– “Art. 34. – (1) Dosarele inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor vor fi solutionate in termen de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Nationale ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi vor fi solutionate in termen de 60 de luni de la data inregistrarii lor, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.

(3) Numarul dosarelor prevazute la alin. (1) si data inregistrarii dosarelor prevazute la alin. (2) se publica pe pagina de internet a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si se comunica, la cerere, persoanelor indreptatite.”;

– “Art. 35. – (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 si 34 pot fi atacate de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

(2) In cazul in care entitatea investita de lege nu emite decizia in termenele prevazute la art. 33 si 34, persoana care se considera indreptatita se poate adresa instantei judecatoresti prevazute la alin. (1) in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de lege pentru solutionarea cererilor.

(3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), instanta judecatoreasca se pronunta asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate si dispune restituirea in natura sau, dupa caz, acordarea de masuri reparatorii in conditiile prezentei legi.

(4) Hotararile judecatoresti pronuntate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau actiunile in justitie formulate in temeiul alin. (1) si (2) sunt scutite de taxa judiciara de timbru.”

– art. 1.528 din Codul civil, privind executarea obligatiei de a face, potrivit carora:

– “Art. 1.528. – (1) In cazul neexecutarii unei obligatii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, sa execute el insusi ori sa faca sa fie executata obligatia.

(2) Cu exceptia cazului in care debitorul este de drept in intarziere, creditorul poate sa exercite acest drept numai daca il instiinteaza pe debitor fie odata cu punerea in intarziere, fie ulterior acesteia.”;

– art. 193 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, privind procedura prealabila, conform carora:

– “Art. 193. – (1) Sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata.

(2) Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.”

In speta, chestiunile de drept invocate de titularii celor doua sesizari pun in discutie in ce masura instanta se poate pronunta pe fondul raporturilor juridice atunci cand exista reglementata o procedura prealabila ale carei termene nu au fost epuizate pana la data investirii instantei si, respectiv, in ce masura se poate dispune obligarea entitatii notificate ca la implinirea termenelor prevazute de lege aceasta sa solutioneze fondul notificarii.

1. In ceea ce priveste solicitarea adresata instantei, inainte de implinirea termenelor prevazute pentru procedura administrativa, de solutionare pe fond a notificarii nerezolvate de entitatea detinatoare:

Se observa ca reglementarea interna (art. 193 din Codul de procedura civila), care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, atunci cand aceasta este instituita in mod expres in anumite materii, nu contravine nici normelor constitutionale [art. 21 alin. (1) si (2), art. 126 alin. (2) din Constitutia Romaniei]*8) si nici celor conventionale, inscriindu-se, potrivit jurisprudentei instantei de contencios european, in limitarile permise exercitiului dreptului de acces la o instanta.

————

*8) Potrivit art. 21 alin. (4) din Constitutia Romaniei, numai jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

 

Referitor la imprejurarea ca termenele reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost instituite la un interval de timp considerabil dupa implinirea termenului initial, prevazut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie retinut contextul adoptarii acestui recent act normativ, determinat de pronuntarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a Hotararii-pilot din 12 octombrie 2010, in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei si de necesitatea implementarii unor masuri de natura sa urgenteze solutionarea cererilor vizand masurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat.

In acest sens, in acord cu indrumarile din Hotararea-pilot vizand perfectionarea cadrului legislativ, Legea nr. 165/2013 a fost adoptata pentru “finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania”.

Tocmai pentru celeritatea procedurii au fost reglementate termene care sa impuna unitatilor notificate solutionarea sesizarilor, astfel incat pretentiile sa fie rezolvate in aceasta faza prealabila, fara sa mai fie necesara, pe cat posibil, declansarea procedurii judiciare*9).

————

*9) Decizia Curtii Constitutionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

 

Or, pe acest aspect, Curtea Constitutionala s-a pronuntat, verificand conformitatea cu legea fundamentala a dispozitiilor art. 33 alin. (1), coroborate cu art. 34 si art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul ca termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative si, in final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentand in acelasi timp un scop legitim si existand un raport de proportionalitate rezonabil intre scopul urmarit si mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia*10).

————

*10) Decizia Curtii Constitutionale nr. 95 din 27 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014; Decizia Curtii Constitutionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia Curtii Constitutionale nr. 234 din 15 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 10 iulie 2014; Decizia Curtii Constitutionale nr. 396 din 3 iulie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014.

 

In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a validat, in jurisprudenta care a urmat adoptarii Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, masurile la care s-a oprit legiuitorul roman, aratand ca acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapa administrativa si a prevazut posibilitatea unui control jurisdictional care permite instantelor sa verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci si sa se subroge autoritatilor administrative prin pronuntarea, daca este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensatii*11).

————

*11) Hotararea din 29 aprilie 2014, pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Preda si altii impotriva Romaniei, paragraful 119.

 

Totodata, avand in vedere marja de apreciere a statului roman si garantiile aferente prin instituirea unor reguli clare si previzibile, insotite de termene imperative si de un control judiciar efectiv, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, ofera, in principiu, un cadru accesibil si efectiv pentru solutionarea cererilor*12) si, cu toate ca termenele fixate pentru procedura administrativa, la care se pot adauga si eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de solutionare definitiva a pretentiilor, o atare situatie exceptionala este inerenta complexitatii factuale si juridice vizand restituirea proprietatilor preluate abuziv, asa incat aceste termene nu pot fi considerate, in sine, ca ridicand o problema de eficacitate a reformei si nici contrare drepturilor garantate de Conventie, in special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, in ceea ce priveste durata rezonabila a procedurii*13).

————

*12) Ibidem, paragraful 121.

*13) Ibidem, paragrafele 129 si 131.

 

Ca atare, nu se poate sustine ca termenele astfel reglementate ar fi o ingradire a accesului la justitie si nici ca, in conditiile neurmarii procedurii prealabile, partea ar putea sesiza instanta, intrucat dreptul sau nu este unul actual, iar procedura judiciara nu poate inlocui sau substitui procedura prealabila, atunci cand aceasta este reglementata in mod expres de lege.

Ratiunea reglementarii procedurii prealabile este data, in general, de considerente vizand protectia intereselor persoanelor, avand ca scop instituirea unui cadru juridic care sa faca posibila restabilirea dreptului subiectiv pe cale administrativa, prin evitarea contenciosului judiciar.

Totodata, Curtea Constitutionala a statuat ca prematuritatea unei cereri nu poate rezulta dintr-o norma procesual-civila ulterioara introducerii cererii de chemare in judecata, deoarece o astfel de dispozitie ar avea caracter retroactiv, introducerea in cadrul unui proces in curs a unui impediment care tinde sa nege dreptul de acces la justitie al unei persoane interesate incalcand dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie*14).

————

*14) A se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, in masura in care termenele prevazute de art. 33 din aceeasi lege s-ar aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii.

 

A contrario, pentru ipoteza actiunilor introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, partea trebuie sa respecte toate conditiile de forma, printre care si cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.

Fiind vorba de o conditie speciala referitoare la exercitiul dreptului la actiune, in absenta indeplinirii ei, instanta se afla in situatia unui fine de neprimire avand drept consecinta imposibilitatea analizarii fondului pretentiilor si deci, respingerea actiunii.

Partea trebuie sa se supuna, asadar, conditiilor de forma ale cererii de chemare in judecata prevazute de legea in vigoare la momentul sesizarii instantei, printre care se numara si respectarea unei proceduri prealabile.

Pe acest aspect, Curtea Constitutionala, verificand conformitatea art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, cu imperativele art. 15 alin. (2) si ale art. 21 alin. (1) – (3) din Constitutie, in privinta cauzelor ce urmeaza a fi inregistrate pe rolul instantelor ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, a retinut ca nu poate fi vorba, in asemenea situatii, de incalcarea principiului neretroactivitatii si nici de cel al liberului acces la justitie. Aceasta intrucat, pe de o parte, norma urmeaza sa se aplice pentru viitor, iar pe de alta parte, textul nu impiedica, in sine, exercitarea liberului acces la justitie, ci doar il conditioneaza de respectarea unor termene inauntrul carora entitatile prevazute de lege au obligatia solutionarii cererilor inregistrate si nerezolvate pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora*15).

————

*15) Decizia Curtii Constitutionale nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014.

 

De asemenea, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca reglementarea de catre legiuitor, in limitele competentei sale, a unui drept – subiectiv ori procesual – inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrangere a exercitiului acestuia, ci doar o modalitate eficienta de a preveni exercitarea sa abuziva*16).

————

*16) Decizia Curtii Constitutionale nr. 201 din 6 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012; Decizia Curtii Constitutionale nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012.

 

Ca atare, instituirea unor termene prin dispozitiile Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, inauntrul carora, in procedura prealabila, entitatile investite cu solutionarea notificarilor trebuie sa dea raspuns acestora nu contravine nici liberului acces la justitie, nici principiului neretroactivitatii legii civile.

Fata de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, partea nu se poate adresa instantei inaintea implinirii termenelor defipte de lege, intrucat nu are un drept actual, pretentiei formulate in aceste conditii opunandu-i-se prematuritatea, ca impediment care nu permite cercetarea fondului pretentiei.

Nu se poate sustine, asa cum apreciaza unul dintre titularii sesizarii, ca partea avea deja un drept nascut, de a sesiza instanta, decurgand din nesolutionarea notificarii inauntrul termenului (de 60 de zile) prevazut initial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si valorificabil ca atare in prezent.

Partea avea, intr-adevar, posibilitatea ca, in cazul refuzului nejustificat de solutionare a notificarii formulate inauntrul termenului prevazut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa sesizeze instanta, sa pretinda si sa obtina solutionarea pe fond a pretentiei, asa cum s-a statuat, de altfel, prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile unite nr. XX din 19 martie 2007*17).

————

*17) Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007.

 

Avand in vedere insa ca nu si-a exercitat acest drept anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, partea va trebui sa se supuna conditiilor de fond si de forma (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va investi instanta de judecata.

Dreptul de acces la un tribunal este, in esenta, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la actiune si nici cu dreptul subiectiv civil – pentru a se pune problema in ce masura o lege ulterioara ar aduce atingere continutului sau si deci, astfel, ar retroactiva.

Este de principiu ca actele procedurale (cum este si cererea de chemare in judecata) trebuie intocmite cu respectarea cerintelor de fond si de forma existente la data efectuarii lor, nefiind vorba “de un drept castigat anterior, de a sesiza instanta”, care ar fi astfel sustras noii reglementari (care, in caz de aplicare, ar fi retroactiva).

Legiuitorul a reglementat expres, prin dispozitiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru situatia in care entitatea investita de lege nu emite decizia in termenele prevazute la art. 33 si art. 34 din aceeasi lege, posibilitatea persoanei care se considera indreptatita de a se adresa instantei judecatoresti in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de lege pentru solutionarea cererilor.

A contrario, sesizarea instantei inaintea implinirii acestor termene, instituite tocmai in ideea garantarii unei celeritati a procedurii, are caracter prematur.

1. In privinta celeilalte chestiuni de drept, referitoare la solicitarea persoanei indreptatite, adresata instantei de judecata, ca in aplicarea art. 1.528 din Codul civil, raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, sa oblige entitatea detinatoare sa solutioneze notificarea la momentul implinirii termenelor instituite legal, sunt argumente similare cu cele mentionate anterior, care sustin prematuritatea cererii.

In cadrul unei asemenea actiuni nu se poate justifica un drept actual, cata vreme acesta este afectat de conditia indeplinirii unei proceduri prealabile, iar pe de alta parte, nu se poate anticipa si nici specula asupra conduitei entitatii detinatoare la momentul implinirii termenelor defipte de lege. Ar fi vorba, in asemenea situatii, doar despre un “proces preventiv”, care nu sanctioneaza drepturi prezente.

Or, functia si atributiile instantei constau in stingerea litigiilor si nu in anticiparea unor eventuale litigii caci, in felul acesta, rolul instantelor s-ar aglomera prin asa-numite actiuni preventive, care ar afecta celeritatea solutionarii celorlalte pricini referitoare la dezlegarea unor raporturi litigioase concrete.

Ca atare, nu exista un drept la actiune pentru protectia unui drept subiectiv care nu este actual, decat in situatiile anume prevazute de lege – cum sunt cele reglementate de art. 34 din Codul de procedura civila, carora nu li se subsumeaza insa, cererea privind executarea unei obligatii din procedura prealabila sesizarii instantei.

In doctrina de drept procesual civil s-a subliniat ca, daca la punerea in miscare a actiunii, obligatia nu a devenit exigibila, paratul poate invoca prematuritatea cererii si poate solicita respingerea ei, chiar daca termenul ar fi foarte apropiat sau conditia ar fi pe punctul de a se implini. Dar daca, in momentul in care se pune problema prematuritatii, obligatia a devenit exigibila, cererea reclamantului nu ar mai putea fi respinsa ca prematura.

De altfel, dispozitiile art. 1.528 din Codul civil, invocate ca temei pentru a obtine obligarea intimatului ca la termen sa isi indeplineasca obligatia de solutionare a notificarii, impun ca o conditie prealabila instiintarea debitorului fie odata cu punerea in intarziere, fie ulterior acesteia.

In situatia obligatiilor cu termen, punerea in intarziere (prin notificare sau prin cererea de chemare in judecata) nu este posibila inainte de implinirea acestuia, iar, in speta, termenele care trebuie sa se implineasca inainte de a exista posibilitatea creditorului sa isi exercite dreptul sunt chiar cele instituite in procedura prealabila.

In concluzie, actiunii adresate instantei de judecata, inainte de implinirea termenelor prevazute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la solutionarea pe fond a notificarii adresate entitatii detinatoare, i se opune exceptia de prematuritate, partea neprevalandu-se de un drept actual fata de neexpirarea termenelor din procedura prealabila.

De asemenea, acelasi impediment al prematuritatii se opune analizei fondului cererii, constand in obligarea entitatii detinatoare ca la implinirea termenelor prevazute de legea speciala, aceasta sa emita dispozitie/decizie de solutionare a notificarii, intrucat partea nu are dreptul nascut la momentul investirii instantei, iar functia jurisdictionala a instantei consta in a da dezlegare unor raporturi litigioase concrete, iar nu unora ipotetice (care s-ar putea ivi daca la momentul implinirii termenelor, debitorul obligatiei de a face nu ar da curs acestora).

Bineinteles, in ipoteza in care termenele se implinesc pe parcursul desfasurarii procedurii judiciare, instanta nu poate considera, dintr-o formalitate excesiva ca, dat fiind faptul ca ele nu erau implinite la data sesizarii, cererea este prematura, ci va putea trece la analiza fondului pretentiilor.

 

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 521 din Codul de procedura civila,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

Admite sesizarile formulate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila in Dosarul nr. 37.758/3/2013 si Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie in Dosarul nr. 30.602/3/2013 privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in corelare cu art. 4, art. 33 – 35 din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, este prematura cererea de chemare in judecata privind solutionarea pe fond a notificarii nerezolvate de catre entitatea detinatoare, cerere introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior implinirii termenelor din procedura prealabila reglementate de acest act normativ.

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu dispozitiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, este prematura cererea persoanei indreptatite adresata instantei ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior implinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ de obligare a unitatii detinatoare sa solutioneze notificarea la implinirea termenelor respective.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 16 martie 2015.