Regulamentul BNR privind lichiditatea instituţiilor de credit a fost modificat

În M.Of. nr. 400 din 8 iunie 2015 a fost publicat Regulamentul nr. 5/2015 pentru modificarea art. 11 din Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 25/2011 privind lichiditatea instituţiilor de credit.

Conform noului act, art. 11 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 25/2011 privind lichiditatea instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 21 noiembrie 2011, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Instrumentele de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an inclusiv, emise sau garantate de organele administraţiei centrale din ţări din categoria A, înscrise la cota unei burse de valori din ţări din categoria A sau din România, instrumentele de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an inclusiv, negociabile, emise sau garantate de organele administraţiei centrale din România şi instrumentele de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an inclusiv emise sau garantate de băncile de dezvoltare multilaterală şi de organizaţiile internaţionale menţionate la art. 117 alin. (2) şi, respectiv, la art. 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ai Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, înregistrate ca active financiare deţinute în vederea tranzacţionării, active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sau active financiare disponibile în vederea vânzării, şi, după caz, creanţele ataşate aferente vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare ajustată reprezentând 95% din valoarea contabilă.
(4) Instrumentele de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an, emise sau garantate de organele administraţiei centrale din ţări din categoria A, înscrise la cota unei burse de valori din ţări din categoria A sau din România, instrumentele de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an, negociabile, emise sau garantate de organele administraţiei centrale din România şi instrumentele de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an emise sau garantate de băncile de dezvoltare multilaterală şi de organizaţiile internaţionale menţionate la art. 117 alin. (2) şi, respectiv, la art. 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, înregistrate ca active financiare deţinute în vederea tranzacţionării, active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sau active financiare disponibile în vederea vânzării, şi, după caz, creanţele ataşate aferente vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare ajustată reprezentând 90% din valoarea contabilă.“

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close