Dispoziții privind taxele datorate de străini pentru jocuri de noroc
În Monitorul Oficial nr. 498 din 7 iulie 2015 a fost publicat Ordinul nr. 775/2015 al MFP pentru completarea Ordinului nr. 2157/2006 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent.
Principalele prevederi
– Competenţa de înregistrare fiscală şi, după caz, de executare silită a taxelor datorate – potrivit O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare – de contribuabilii nerezidenţi persoane juridice care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi care organizează şi exploatează activitatea de jocuri de noroc în România, revine Administraţiei fiscale pentru contribuabili nerezidenţi din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.