Codul fiscal a fost amânat pentru sesiune ordinară

feature photo

Sesiunea extraordinară a Senatului, în care urma să fie dezbătută și votată cererea președintelui Klaus Iohannis privind reexaminarea proiectului de Cod fiscal, s-a încheiat, senatorii respingând ordinea de zi după ce partidele parlamentare au optat pentru discutarea cererii în sesiunea ordinară a Senatului.

“Am avut o discuție în cadrul BP al Senatului, unde am constat că există un consens politic declarat public între partidele parlamentare pentru ca discuțiile pe marginea Codului fiscal, discuțiile cu experții, cu specialiștii să continue având în vedere importanța Codului fiscal și impactul acestuia asupra economiei pe termen mediu și lung. În aceste condiții, este evident că astăzi, și în lipsa raportului comisiei sesizate pe fond, nu putem să facem dezbaterea sesizării de reexaminare transmisă de președinte. Având în vedere că am făcut o consultare cu liderii grupurilor parlamentare prezenți la ședința BP, am convenit să respingem ordinea de zi pentru a amâna în cadrul sesiunii ordinare, care va începe pe data de 1 septembrie, dezbaterea Codului fiscal”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Prin ridicare de mână, propunerea de respingere a ordinii de zi a plenului Senatului a fost adoptată cu 94 de voturi ‘pentru’, două voturi împotrivă și o abținere.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close