Noile Coduri fiscale au fost modificate extensiv
În Monitorul Oficial nr. 817 din 3 noiembrie 2015 a fost publicată O.U.G. nr. 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Principalele prevederi
– se extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 9% și pentru livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură;
– reducerea cotei de impozitare de la 16% la 5%, aplicabilă dividendelor distribuite persoanelor române, fizice și juridice, precum și dividendelor obținute, din România, de persoane nerezidente, să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016;
– se majorează plafonul de încadrare în categoria „microîntreprindere” de la 65.000 euro la 100.000 euro cifră de afaceri pe an fiscal. Totodată, se introduce un sistem de cote de impozitare diferențiate, în funcție de numărul de salariați, între 1% și 3%:
a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;
b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;
c) 3 % pentru microîntreprinderile care nu au salariați;
– actul include și alte prevederi precum:
• extinderea categoriei persoanelor juridice române care nu datorează impozit pe profit pentru veniturile obținute și utilizate potrivit reglementărilor legale în domeniul educației naționale. În această categorie vor intra, potrivit acestui act normativ, și unitățile de învățământ particular preuniversitar;
• exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice care dețin o asigurare pentru boală și maternitate pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate;
• prelungirea cu o lună, respectiv până la 31 martie 2016, a termenului pentru depunerea următoarelor documente: declarațiile privind clădirile proprietatea persoanelor fizice sau juridice cu destinație nerezidențială sau mixtă; declarațiile privind mijloacele de transport radiate din circulație; justificările eliberate în anul 2015 privind scutirile sau reducerile de la plata impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport, în cazul persoanelor îndreptățite.
• introducerea reglementării potrivit căreia în cazul înmatriculării sau înregistrării unui mijloc de transport în cursul anului, proprietarul are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data dobândirii.
– ordonanța conține, de asemenea, o serie de prevederi care modifică și completează noul Cod de procedură fiscală. Una dintre modificări vizează desemnarea ANAF drept autoritate competentă pentru efectuarea schimbului de informații cu statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic, măsură menită să contribuie la combaterea evaziunii fiscale.