Lansare volum „Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv și Codul pentru Arbitraj Sportiv – Editura C.H. Beck”
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – Masteratul Drept Internaţional şi European în parteneriat cu ARDAE – Asociaţia română de drept şi afaceri europene organizează dezbaterea Tribunalul pentru arbitraj sportiv şi Codul pentru arbitraj sportiv.
Dezbaterea va avea loc miercuri, 13 ianuarie 2016, ora 18:00.
Dezbaterea este prilejuită de lansarea volumului Cristian Jura, „Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv și Codul pentru Arbitraj Sportiv”, Editura C.H. Beck, 2015.
Volumul reprezintă o premieră atât pentru comunitatea academică, pentru practicienii domeniului, cât şi pentru orice persoană interesată de o disciplină devenită în ultimii 30 de ani deosebit de actuală.
Publicarea acestei lucrări vine într-un moment prielnic din două puncte de vedere: pe de-o parte, literatura de specialitate în domeniu dreptului sportiv este mai degrabă săracă, aproape inexistentă, iar pe de altă parte, numărul litigiilor provenind din România soluţionate în ultimii ani de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne este din ce în ce mai mare.
Moderator: prof. univ. dr. Daniel-Mihail Şandru
Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor – prin e-mail (ardae2007@gmail.com).