Editorialul lunii iunie 2017

feature photo

Impozitul pe gospodării este văzut ca un impozit nou? Sau este vorba doar de o modificare a modului de abordare a unui impozit deja existent? Dacă este doar o nouă abordare a unui impozit existent, acesta va duce sau nu la majorarea impozitului vechi (impozitul pe venit), eliminarea sau reducerea de facilități existente. Greu de dat răspuns, mai ales la a doua întrebare. Dacă în ceea ce privește prima întrebare se poate spune că e vorba tot de impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice, doar că impozitarea nu se mai face la nivel de individ, ci la nivel de gospodărie (precum și trecerea de la impozitarea separată la impozitarea cumulată a veniturilor), la a doua întrebare răspunsul este extrem de disputat. Varianta guvernanților (cel puțin până la începutul lunii iunie) este că va fi vorba de o reducere a impozitului (scăderea de cotă, acordarea unor facilități), dar există și voci care susțin că impozitul va fi mai mare (a se vedea modul de determinare a venitului net anual din activități independente).

Din ce motiv au apărut aceste întrebări? Pentru a vedea dacă impozitul pe gospodării (dacă va fi adoptat) se poate aplica de la 1 ianuarie 2018. Și cel puțin din punctul de vedere al Codului fiscal, e greu de spus. Textul legislativ poate fi folosit pentru amânarea aplicării, dar în același timp, în funcție de interpretare, poate da liber la aplicare de la 1 ianuarie 2018 [art. 4 „(1) Prezentul Cod se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minim 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an (…). (3) În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2)”].

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close