Plan comun România-Bulgaria privind combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare

Conform unui comunicat al ANAF, în data de 8 iunie 2017, preşedintele Agenţiei, domnul Bogdan Nicolae Stan şi conducerea Agenţiei Naţionale Fiscale din Bulgaria, reprezentată de doamna Galya Dimitrova, s-au întâlnit la Braşov, pentru a discuta despre planul comun privind combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare.
Monitorizarea permanentă a tranzacţiilor intracomunitare în punctele de frontiera şi realizarea unui schimb operativ de date între structurile de la punctele de control la frontieră, în special în domeniul transporturilor care tranzitează România înspre Bulgaria reprezintă principalele măsuri stabilite de către cei doi oficiali.
La această întâlnire au participat reprezentanţi ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi ai Direcţiei Generale Informaţii Fiscale din cadrul ANAF. Acordul bilateral România – Bulgaria pentru intensificarea cooperării în domeniul TVA a fost semnat în anul 2010 şi a intrat în vigoare în 2011.
Unul dintre obiectivele importante ale acestui acord este crearea premiselor necesare pentru o colaborare stransă între autorităţile fiscale şi reprezentanţii acestora, scop în care a fost creată la nivelul fiecărei administraţii o reţea de persoane de contact care sunt autorizate să facă schimb direct de informaţii operative.
Sursa: ANAF