Editorialul lunii august 2017
De mult timp nu au mai fost atâtea idei din partea guvernanților cu privire la arhitectura sistemului fiscal. Idei care mai de care mai „generoase” sau de genul „măr otrăvit”. Una din acestea poate deveni aplicabilă în cazul impozitării persoanelor fizice, cu un accent mediatic mai mare pe impozitarea salariilor: este vorba de o variantă combinată între reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% și reducerea contribuțiilor sociale de la 39,5% (nivelul poate varia în funcție de nivelul contribuției pentru accidente de muncă și boli profesionale) la 35%. La prima vedere ar fi o reducere a fiscalității cu 10,5%. Doar că „mărul otrăvit” e dat de baza de impozitare. Și de unde apare acest aspect. Pentru a menține constant salariul încasat (în condițiile în care contribuțiile vor trece de la angajator la angajat) baza de impozitare se majorează, incluzând și contribuțiile datorate până în prezent de angajator. Astfel, pe ipotezele de mai sus, dacă luăm în calcul un salariu de 3.000 lei, în anul 2017 costul total cu munca este pentru angajator de 3.690 lei, iar salariul încasat este de 2104 lei. În anul 2018, la un cost al forței de muncă de 3690 lei salariul încasat ar fi de 2158 lei, deci un plus de câștig pentru salariat de 54 lei, adică o creștere de 2,5%. Dacă luăm în calcul salarii mai mici (unde în mecanismul de calcul al impozitului pe salarii intervine și deducerea personală) creșterea salariului va fi mai mică de 2,5% (putând ajunge la salarii apropiate de salariul minim pe economie cam pe la 0,4%). Oare nu cumva tot acest mecanism nu face decât să mascheze „creșterea pe loc” a salariilor din sectorul bugetar cu 25% de la 1 ianuarie 2018?
Redacția
