Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice a participat la reuniunea Comitetului Economic și Financiar al UE (EFC)

feature photo

Reuniunea Comitetului Economic și Financiar al Uniunii Europene (EFC), a avut loc la Bruxelles, în perioada 28 februarie-1 martie a.c. Comitetul Economic și Financiar are rolul de a promova coordonarea politicilor statelor membre necesare pentru funcționarea pieței interne, contribuind la pregătirea lucrărilor Consiliului UE sau prezentând periodic rapoarte Consiliului UE și Comisiei Europene în privința situației economice și financiare a statelor membre. EFC este format din înalți funcționari ai ministerelor de finanțe și ai băncilor centrale naționale, precum și ai Băncii Centrale Europene și ai Comisiei Europene.

Pe agenda reuniunii EFC a figurat și o temă propusă de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene în domeniul economiei și finanțelor, în contextul Semestrului European. Astfel, la propunerea Președinției române, dezbaterea tematică privind Semestrul European 2019 se va concentra pe aspectele legate de implementarea recomandărilor specifice de țară (CSR) în domeniul investițiilor și are rolul de a pregăti discuția din cadrul reuniunii Consiliului ECOFIN din martie asupra acestui subiect. În intervenția sa, demnitarul român a salutat nota Comisiei Europene cu privire la mediul de investiții, adăugând că Președinția română a Consiliului UE a selectat această temă de dezbatere întrucât investițiile reprezintă unul dintre factorii care stimulează creșterea pe termen lung și consolidează stabilitatea macroeconomică.

”Având în vedere provocările cu care statele membre s-au confruntat în domeniul investițiilor în urma manifestării efectelor crizei economice și financiare, identificarea barierelor care blochează investițiile devine extrem de utilă în vederea consolidării rezilienței economice”, a mai transmis secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Eleodor Mihai Mandreș omologilor săi.

Reuniunea EFC a mai avut ca puncte de discuție cel de-al doilea raport de supraveghere al Comisiei Europene cu privire la situația Greciei, rezultatele reuniunii Comitetului pentru Servicii Financiare din 13 februarie 2019, raportul Curții Europene de Audit (ECA) cu privire la Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), discuții cu privire la aspecte internaționale, inclusiv cea de a 15 a Revizuire a Cotelor FMI. În aceeași perioadă, secretarul de stat Eleodor Mihai Mandreș a reprezentat România la reuniunea Grupului de Lucru pentru Eurogrup în format extins (EWG+), care a avut pe agendă Stabilirea unei Foi de parcurs (Roadmap) cu privire la lansarea discuțiilor politice pentru Schema Europeană de Garantare a Depozitelor (EDIS), caracteristicile instrumentului bugetar pentru convergență și competitivitate, întărirea Uniunii Economice și Monetare (UEM) – modificări aduse Tratatului Mecansimului European de Stabilitate (ESM), termenii indicativi ai stabilizatorului comun pentru Fondul Unic de Rezoluţie (SRF).

Sursă: Ministerul Finanélor Publice

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close