Astazi este 13 mai 2025

2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF

19 iun. 2019 • Articole conexe • Detalii articol •

În Monitorul Oficial nr. 493 din 18 iunie 2019 a fost publicată Decizia nr. 331/2019 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

(…)

40. Cu privire la înființarea organelor administrației publice centrale de specialitate, prin Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, paragraful 47, Curtea a constatat că dispozițiile art. 117 din Constituție prevăd mai multe ipoteze. Astfel, alin. (1) al normei constituționale prevede că “ministerele se înființează, se organizează și funcționează potrivit legii”, astfel că temeiul legal al existenței unei asemenea structuri nu poate fi decât legea, ca act de reglementare primară. O altă ipoteză este cea reglementată de alin. (2) al art. 117, potrivit căruia “Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște această competență”. Așadar, organele de specialitate aflate în subordinea Guvernului ori a ministerelor pot fi înființate prin acte de reglementare secundară (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului), actul fiind însă condiționat de existența unui act de reglementare primară care să consacre expres competența Guvernului ori a ministerelor de a înființa astfel de organe de specialitate. Cu alte cuvinte, norma constituțională permite legiuitorului primar să delege legiuitorului secundar competența de a înființa organe de specialitate. Exercitând această competență, legiuitorul secundar poate înființa prin acte administrative, cu forță juridică infralegală, structuri ale administrației publice centrale de specialitate, în subordinea Guvernului ori a ministerelor. Însă, Curtea a reținut că, reglementând posibilitatea legiuitorului primar de a delega Guvernului ori ministerelor competența de a înființa organe de specialitate, norma constituțională nu conferă Guvernului și nici ministerelor o competență exclusivă în această materie. O asemenea competență (exclusivă) s-ar fi exercitat numai dacă norma constituțională nu o condiționa de “recunoașterea” prin lege, deci de intervenția expresă și prealabilă a legiuitorului primar. Or, având în vedere că o anumită competență nu poate fi delegată altei persoane decât de titularul său, apare cu evidență că, recunoscând prin lege posibilitatea Guvernului, respectiv a ministerelor de a înființa astfel de entități, legiuitorul primar deține și păstrează o competență proprie sub acest aspect. În fine, cea de-a treia ipoteză, cuprinsă în alin. (3) al art. 117, prevede posibilitatea înființării de autorități administrative autonome prin lege organică, norma constituțională punând, astfel, accent pe caracterul organic al actului de reglementare primară.

41. Așadar, din examinarea dispozițiilor constituționale menționate rezultă că organele de specialitate aflate în subordinea Guvernului ori a ministerelor pot fi înființate atât printr-un act normativ de reglementare primară (lege, ordonanță simplă sau de urgență a Guvernului), în baza art. 116 alin. (2) coroborat cu art. 117 alin. (2) din Constituție, cât și prin acte de reglementare secundară (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului), în baza art. 117 alin. (2) din Constituție, în acest din urmă caz, însă, actul fiind condiționat de existența unui act de reglementare primară, care să consacre expres competența Guvernului ori a ministerelor de a înființa astfel de organe de specialitate. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 117 alin. (2) din Constituție.

42. Examinând criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 111 alin. (1) și art. 138 alin. (5), Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituție, “în cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie”, iar art. 138 alin. (5) prevede expres că “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare”. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. (1) prima teză din Constituție, “Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora”. Textul constituțional stabilește, pe de o parte, obligația Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice de a prezenta informațiile și documentele necesare actului legiferării și, pe de altă parte, modalitatea de obținere a acestor informații, respectiv la cererea Camerei Deputaților, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul președinților acestora. Din aceste dispoziții rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanția constituțională a colaborării dintre Parlament și Guvern în procesul de legiferare, instituind obligații reciproce în sarcina celor două autorități publice (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reținut că, în cadrul raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern, este obligatorie solicitarea unei informări atunci când inițiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligație a Parlamentului este în consonanță cu dispozițiile constituționale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competența exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat și de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competențe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligației de a cere informarea menționată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecință neconstituționalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).

43. Așa cum a precizat Curtea prin Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, art. 111 alin. (1) din Constituție “prevede expres și limitativ că relația dintre autoritățile menționate se realizează prin intermediul președinților Camerei Deputaților, Senatului sau comisiilor parlamentare”. În acest sens sunt, de altfel, și normele regulamentare care detaliază procedura legislativă. Astfel, dând expresie prevederilor constituționale menționate, Regulamentul Camerei Deputaților, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, stabilește, în art. 92 alin. (4), că “În cazul propunerilor legislative depuse în condițiile alin. (1), care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, președintele Camerei Deputaților va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condițiile art. 111 din Constituția României, republicată, în același termen de 15 zile”, iar la alin. (6) că, “Dacă în cursul dezbaterii, în comisia sesizată în fond apar amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, președintele comisiei va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condițiile art. 111 din Constituția României, republicată, într-un termen care să se încadreze în termenul de predare a raportului”. De asemenea Regulamentul Senatului stabilește la art. 88 alin. (3) că “Propunerile legislative se comunică Guvernului în termen de 3 zile de la prezentarea în Biroul permanent, pentru a se pronunța și în ceea ce privește aplicarea art. 111 din Constituția României, republicată”, iar la art. 92 alin. (6) că “Propunerile legislative formulate de senatori și deputați, care implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, trebuie să fie însoțite de dovada solicitării informării Guvernului, înaintată prin președintele Senatului, în conformitate cu dispozițiile art. 111 din Constituția României, republicată”.

44. Raportând cele anterior menționate la datele din prezenta cauza, Curtea reține că inițiativa legislativă nu a fost însoțită de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care ar fi trebuit să fie formulată de președintele Senatului, și nici de dovada că această informare a fost solicitată ulterior, pe parcursul derulării procedurii, de către președintele comisiei sesizate în fond (Comisia pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților), în fața căreia au fost admise amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat.

(…)