Primele rezultate ale acțiunilor de control operativ ale DGAF

feature photo

Așa cum s-a anunțat încă de săptămâna trecută, ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a demarat o serie de acțiuni de control operativ. Astfel, în mperioada 18-20 mai a.c. s-au desfășurat controale la contribuabili care importă, achiziționează intracomunitar și desfășoară comerț cu legume-fructe în principalele centre angro din țară și la societăți care extrag nisip și pietriș
(balastiere). “Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum și parte din misiunea mea personalã la conducerea acestei instituții. Acțiuni ferme și decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei și pentru a asigura resursele necesare îmbunãtãțirii nivelului de trai al populației”, a afirmat săptămâna trecută președintele ANAF, domnul Lucian Heiuș.

În primele trei zile, inspectorii DGAF au verificat peste 600 de societăți din întreaga țară și au aplicat sancțiuni în valoare de 2,9 milioane de lei (amenzi și confiscări), din care:
– peste 500 de amenzi contravenționale în valoare de peste 2,8 milioane de lei – aprox. 100.000 de lei, sume confiscate în numerar. Mai mult, șase depozite au fost sigilate, iar marfă de cca. 2,3 milioane de lei a fost indisponibilizată. În cazul a nouă contribuabili activitatea a fost suspendată. Controalele au vizat fiscalizarea veniturilor, inclusiv prin dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale acolo unde exista această obligație legală, existența documentelor justificative pentru bunurile destinate comercializării, dar și a formelor legale pentru încadrarea în muncă a persoanelor care participau la activitatea comercială. Principalele fapte constatate de inspectorii DGAF în timpul controalelor au fost legate de neînregistrarea veniturilor obținute din comercializarea mărfurilor, produse deținute fără documente justificative, desfășurarea activităților fără îndeplinirea condițiilor legale de declarare/autorizare. “Plata taxelor și impozitelor este și un act de responsabilitate socialã, nu doar fiscală, pentru fiecare dintre noi – de la marile corporații, la mici antreprenori, pânã la persoanele fizice”, a mai declarat președintele ANAF.

Sursă: ANAF

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close