Studiu Ernst & Young: Puterea de cumparare a clasei de mijloc se va tripla la nivel global pana in 2030 datorita cresterii rapide a pietelor emergente

feature photo

Clasa de mijloc  va ajunge la 5 miliarde pana in 2030 – o crestere sustinuta mai ales de piata asiatica, dar si de celelalte piete in crestere rapida
•    Cererea noii clase de mijloc va creste la nivel global de la 21 de trilioane de USD, la 56 de trilioane de USD pana in 2030
•    40% din cheltuielile clasei de mijloc se vor efectua in Asia, pana in 2030, comparativ cu 10% la cat se cifreaza in prezent

Companiile vor fi nevoite sa-si adapteze strategiile de dezvoltare pentru a putea raspunde noilor cerinte ale clasei de mijloc in crestere rapida la nivel global si, mai ales, in pietele emergente. Schimbarile vor trebui sa includa crearea unor produse si servicii cu totul noi, daca aceste companii vor dori sa realizeze inovari reale si sa obtina crestere. Acestea ar fi principalele recomandari facute in cadrul unui nou studiu Ernst & Young – Innovating for the next three billion: The rise of the global middle class, bazat pe o cercetare incluzand interviuri cu 547 de executivi la nivel global, precum si cu cativa dintre cei mai influenti antreprenori ai momentului din lume.
Studiul evidentiaza faptul ca majoritatea companiilor din economiile dezvoltate isi concentreaza in prezent eforturile si actiunile catre segmentul premium al pietei. Chiar si in cazul companiilor din pietele emergente, aceasta proportie se ridica la 40%. Studiul argumenteaza ca aceasta orientare spre bunurile de lux va trebui sa se schimbe.
Plecand de la o preconizata crestere a noului segment de clienti cu venituri medii cu pana la trei miliarde de oameni pana in 2030, ceea ce reprezinta o crestere a cererii de la 21 de trilioane de USD la 56 de trilioane de USD, studiul identifica punctele in care inovatia este necesara: cunoasterea clientului, adaptarea la cultura si obiceiurile de consum locale, cercetarea si dezvoltarea, operatiunile si modelul de business – care trebuie sa combine relevanta locala cu prezenta globala.

Inovatie frugala sau inovatie cu resurse minime
Studiul arata ca o parte din companii au demarat deja procesul de inovare pe pietele in crestere rapida. Mai mult de trei sferturi dintre respondenti considera ca adoptarea unor “inovatii frugale” – sau, altfel spus, inovatii care implica o folosire foarte judicioasa a resurselor pentru a furniza produse accesibile celor cu venituri mai mici – reprezinta o oportunitate majora.
Multe companii va trebui sa-si regandeasca produsele, pentru a le adapta la distributia veniturilor din pietele cu crestere rapida. Acest fapt presupune o regandire fundamentala a strategiilor ce vizeaza inovatia si lansarea de noi produse pe piata.
“Nu este o coincidenta ca acele companii care sunt acum in top in privinta inovatiilor in pietele cu crestere rapida sunt localizate chiar in aceste piete. Ele pot profita aici de avantajul generat de “inovatiile frugale” care pot fi vandute clasei de mijloc emergente. Companiile din pietele cu crestere rapida au operat multa vreme intr-un mediu cu resurse limitate si cu o infrastructura saraca si toate aceste constrangeri le-au obligat sa fie creative si antreprenoriale”, spune Maria Pinelli, Global Vice-Chair Strategic Growth Markets la Ernst & Young.

Studiul identifica patru arii care vor determina succesul companiilor in realizarea de “inovatii cu resurse minime”:
1. Cunoasterea consumatorului – Pentru ca o inovatie sa fie de succes, compania trebuie sa-i cunoasca indeaproape pe consumatori si sa inteleaga problema pe care acestia o au de rezolvat.
2. Adaptarea la specificitatile locale al consumatorilor – Companiile va trebui sa se adapteze la cultura si modul de gandire al consumatorilor pentru care doresc sa ofere produse, venind in intampinarea nevoilor specifice ale acestora.
3. Cercetare si dezvoltare – O retea globala de centre de cercetare si dezvoltare va permite companiilor sa beneficieze de resursele globale si sa implementeze inovatia in mai multe piete.
4. Operatiuni si model de business – Inovatiile rapide in domeniul produselor sunt importante, insa la fel de important este ca fiecare companie sa-si gandeasca modelul de business, astfel incat sa se asigure ca va putea raspunde adecvat unei baze de clienti cu venituri mai mici.

Maria Pinelli conchide: “Fiecare dintre cele patru arii cheie identificate in studiul nostru include diverse componente de natura locala sau globala. Cheia succesului o vor detine acele companii care vor sti sa combine relevanta locala cu prezenta globala, astfel incat sa se asigure ca produsele si serviciile lor vor fi relevante pentru consumatorul local, permitand totodata companiei sa profite de resursele sale globale”.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close