Contribuabilii nu vor mai suporta comisionul la plata online a taxelor si impozitelor prin Ghiseul.ro

Ministerul Comunicatiilor a suspus dezbaterii publice un proiect de hotarare privind modificarea art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1235/2010 privind aprobarea realizarii Sistemului national electronic de plata online a taxelor si impozitelor utilizand cardul bancar.

Proiectul de act normativ propune eliminarea posibilitatii institutiilor publice de a percepe un pret suplimentar de la contribuabil, aceasta fiind necesara deoarece:

– exista posibilitatea sesizarii Comisiei Europene in legatura cu incalcarea unui act normativ care transpune in legislatia nationala o directiva europeana, aceasta urmand sa dispuna masuri de corectare a acestei situatii si aplicarea unor sanctiuni statului roman;

– contribuabili carora li se percep in mod nejustificat si nelegal acest comision de catre institutiile publice pot sa le actioneze in instanta in vederea recuperarii prejudiciului.

Reamintim ca Sistemul National Electronic de Plata Online a Taxelor si Impozitelor (SNEP – Ghiseul.ro) a fost lansat in luna martie 2011 de Ministerul Comunicatiilor in colaborare cu Asociatia de Plati Electronice din Romania (APERO), la costuri zero pentru statul roman, si la aceasta data, la nivel de tara, doar 40 de primarii utilizeaza acest sistem.

Sursa: DGFP Valcea

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close